10 pentru un disc cu Radu Camburu de la Gramofone
Gramofone este o trupă formată din patru prieteni uniți de pasiunea pentru muzică și de un spirit DIY autentic. Au deschis pentru Bon Jovi, au realizat proiecte video inovatoare (de la filmări 360° la producții în Unreal Engine) și au devenit una dintre cele mai inventive prezențe din scena locală. Nu se opresc niciodată din explorat, iar cel mai recent album lansat, Fast Forward, îmbină influențe de jazz, electro și rock într-un sound care surprinde și calmează în același timp.
În perioada asta, trupa se pregătește de concertul din 23 noiembrie de la Expirat, parte din evenimentul “Flori, Fete sau Băieți”, unde vor urca pe scenă alături de alte trei proiecte din noul val al scenei alternative. Biletele sunt disponibile în rețeaua iabilet.
Radu Camburu se ocupă în principal de frecvențele joase ale trupei Gramofone, unde activează ca basist din 2019. Înainte să lucreze în domeniul IT, a fost barman și tehnician de transmisiuni pe satelit la o companie de televiziune. Anul acesta a fost semi obsedat de Stephen King si un simulator de trenuri pe PS5.
În cele ce urmează, vom vedea care sunt cele 10 piese pe care Radu le-ar pune pe un disc.
1. flipturn – The Fall
Pentru mine, un disc cu zece piese ar trebui să înceapă așa cum începe albumul Shadowglow de la flipturn: subtil, suav, îți intră pe sub piele și apoi te lovește cu tobe, chitare, synth-uri și o voce inconfundabilă. Ador melancolia asta dulce pe care o transmite și sound-ul care mi se pare foarte raw, foarte one-take, foarte live. E începutul unui album extraordinar pe care îl ascult o dată la câteva luni pentru că efectiv mi se face dor de el.
2. Pink Floyd – One Slip
O piesă pe care am descoperit-o prin clasa a 5-a și care mi-a rămas în suflet ca fiind apogeul sound-ului 80’s pentru mine. Absolut toate elementele care o compun mi se pare că definesc anii 80, reverb-ul de pe tobe, delay-ul de pe chitară, toate sunt pur și simplu un deliciu auditiv. Recunosc că întotdeauna am preferat Pink Floyd-ul de după Waters, poate și de-asta îmi place atât de mult piesa asta.
3. Dire Straits – Telegraph Road
La categoria “piese care spun o poveste” nu cred că e ceva ce poate depăși Telegraph Road. O piesă de 14 minute care mi-a declanșat dragostea pentru Americana și pentru “coolness-ul” americănesc cu care a crescut generația mea. Am fost mereu îndrăgostit iremediabil de Dire Straits, de căldura din vocea lui Knopfler și de cele mai “de bun gust” solo-uri de chitară. Piesa asta este the absolute American Dream pentru mine.
4. The War On Drugs – Nothing To Find
Noi (Gramofone) îi mai numim “Bob Dylan de la Lidl” pe vocalistul de la The War On Drugs, dar lăsând gluma la o parte, trupa asta are ceva magic ce nu am mai auzit altundeva. E un mix de căldură, melancolie, indie-rock, tobe care merg ca un tren la viteză constantă, totul presărat cu niște praf de linii muzicale à la Dire Straits. E muzica perfectă pentru condus la drum lung și poate printre cele mai ascultate trupe la mine în mașină.
5. Temples – Gamma Rays
Când am auzit prima dată piesa asta mi-a dat impresia că o știu de foarte mult timp. Așa sunt unele piese incredibil de bune, ți se strecoară în subconștient și îți creează amintiri false, pentru că sună cozy, familiar, atât de accesibil. De multe ori, când o ascult, nu pot rezista tentației de a asculta tot albumul “Exotico”. Îmi pare foarte rău că nu i-am văzut live când am avut ocazia, dar pare că sunt în plină ascensiune și sper să mai vină pe la noi.
6. Everything Everything – Jennifer
Vocalistul de la Everything Everything mă uimește constant cu vocea lui unică și inconfundabilă. Mi se pare o trupă destul de underrated, cel puțin printre oamenii pe care îi cunosc eu. Piesa asta e tot din seria ce mai ascult în mașină pentru că îmi place mult să o cânt în timp ce conduc. E foarte optimistă și îmi dă mereu o stare bună.
7. Rival Consoles – Articulation
Când vine vorba de muzică electronică, Rival Consoles este cel mai pe gustul meu. Mi se pare că omul ăsta vine dintr-o realitate paralelă unde lucrurile sună altfel, texturi și ritmuri paranormale, nepământești, reverberații enorme, de parcă s-ar auzi dintr-un hangar de nave spațiale, și totuși emoții atât de umane, linii melodice atât de familiare. E ca o fotografie cu casa în care ai copilărit pe care o găsești pe podeaua de metal a unei nave extraterestre.
8. Unknown Mortal Orchestra – Layla
Un fel de Male POV pentru “Fast Car” a lui Tracy Chapman. Mesajul e același: “hai să fugim”, dar cântat în stilul inconfundabil UMO, o melancolie lo-fi care mă face mereu să mă topesc și să îi dau replay. Mi-a marcat o perioadă foarte frumoasă din viață și cu siguranță o asociez cu asta, dar chiar cred că e o piesă excepțională. Un alt exemplu de solo-uri de chitară de bun gust, nimic prea show-off, scurt și la obiect. E ceea ce îmi imaginez că s-ar auzi la un radio vechi uitat pe o masă de plastic de lângă intrarea unei benzinării din deșertul Nevada.
9. alt-J – Deadcrush
De departe una dintre cele mai cool piese pe care le știu. Mi-a plăcut enorm de mult conceptul de la care cei de la alt-J au scris versurile, fiecare membru al trupei alegându-și un personaj istoric de care s-ar fi îndrăgostit ipotetic, și fiecare descriind acest personaj în câte o strofă. Mă amuză și mă uimește constant stilul vocalistului, teatralitatea și ușurința cu care își îngustează vocea. E idealul meu de nonșalanță.
10. Dabeull – Day & Night
E una dintre cele mai bombă piese de pus la o petrecere, care te face să dansezi garantat. Funk, groove, o linie de synth absolut infecțioasă, mă ridică de pe scaun în orice stare m-aș afla. Nu pot să vizualizez decât discobol și cămăși cu flori, descheiate la primii trei nasturi.
Ascultă 10 pentru un disc cu Radu Camburu și pe Spotify: