Brandul românesc Electromureș revine în atenția publicului cu un nou casetofon – de fapt, un audio player modern cu radio, care redă muzica atât de pe casetă, cât și de pe stick, card sau prin Bluetooth.
Dispozitivul îmbină designul retro al modelelor de altădată cu dotări actuale, fiind alimentat inclusiv cu baterii. Casetofonul este comercializat pe piața din România de firma ZASS, companie care a preluat brandul Electromureș.
„Puteți să-i spuneți și casetofon. Este denumirea originală, dar l-am adus la zi cu tehnologia de ultimă oră, cu funcționalități pe care le folosesc astăzi mai ales tinerii. Este un produs dedicat nu doar nostalgicilor, ci și celor care ascultă muzică de pe telefoane sau tablete”, a declarat Tiberius Toader, directorul general ZASS România și fiul fostului inginer-șef al Electromureș, Ioan Toader.
Acesta din urmă consideră că noile produse continuă spiritul original al fabricii:
„Produsele au urcat pe spirala evoluției tehnologice, dar păstrează în ele sufletul Electromureșului – apropierea de oameni, calitatea, service-ul și consultanța.”
Interesul pentru dispozitivele retro este tot mai vizibil, spune Tiberius Toader, care vede în acest val o reacție la ritmul accelerat al erei digitale:
„Casetofonul va reveni. Este un fel de protest împotriva digitalului, o invitație de a ne lua timp și de a asculta lucrurile ca pe vremuri.”
Electromureș oferă în prezent mai multe modele de casetofoane, pick-up-uri, radiouri și un set de boxe, iar pe viitor intenționează să extindă gama și către alte produse electrocasnice.