10 pentru un disc – Sandu Albiter

Text de sunete

5 martie 2025

10 pentru un disc – Sandu Albiter

Sandu Albiter, chitarist și lider al formației rock Grup 74, este un artist definit de evoluție și perseverență.

Drumul său în muzică este o poveste despre depășirea limitelor și urmarea pasiunii, dovedind că talentul, dedicarea și curajul de a visa pot transforma orice vis în realitate.

Din momentul în care am primit invitația de a-mi da cu părerea într-o chestiune serioasă, m-am gândit o zi întreagă dacă ar trebui să mă dau mare și să fac o înșiruire de titluri care să rupă gura târgului sau să îmi spun părera sincer și la obiect.

Optez pentru a doua variantă și am să fiu foarte subiectiv, am să țin cont doar de importanța pe care au avut-o piesele pe care le voi enumera asupra mea ca muzician, efectul pe care aceste piese le-au avut asupra mea pe măsură ce m-am maturizat atât fizic cât și creator de muzică.”  Sandu Albiter

1.  „I want to hold your hand” – The Beatles

A fost cântecul care a făcut ca trupa The Beatles să fie cunoscută fulgerător pe tot globul și să deschidă drumul spre eternitate celei mai mari formații pop-rock din toate timpurile până acum. Pentru mine a fost ceva șocant, incredibil, o muzică total diferită de ceea ce ascultasem până atunci la radio sau difuzor.

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

2. „I can’t get no (Satisfaction)” – The Rolling Stones

Considerată de mulți cea mai bună piesă rock and roll, cu acel riff penetrant creat de Keith Richards, m-a convins că trebuie să fac și eu astfel de muzică.

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

3. „Black magic woman” (Peter Green) – Fleetwood Mac și varianta Santana

A fost piesa care mi-a adus primele aprecieri atât ca vocalist, dar și ca chitarist, și nu doar pentru că mi-am cucerit primele două soții când m-au văzut cântând această piesă.

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

4. „Patida dam dam” – Mondial, compusă de marele Iuliu Merca

A fost șlagărul pop-rock fredonat de la mic la mare. Fetița mea, fiind la grădiniță, cânta acest cântec și toată cariera mea am visat să compun un astfel de cântec pe care să îl cânte și adulții, dar și copiii!

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

5. „Negru Vodă” – Phoenix

Piesă rock power -play de o energie ieșită din firescul acelor timpuri.

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

6. „Another brick in the wall” – Pink Floyd

Piesa faimoasei trupe britanice de rock progressive care a cucerit uimitor discotecile din toată România, de la munte la mare.

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

7. „I put a spell on you”

Piesa compusă de Jay Hawkins și interpretată de John Fogerty – Creedence Clearwater Revival, cu a lui voce deosebită.

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

8. „Fireball” – Deep Purple

Este piesa pe care am reușit să o cânt cu mare succes la acel moment cu formația mea „SACONITY” (SAndu,Cornel,NIcu,tiTY) făcând furori la serile dansante de la Rectoratul Casei de Cultură a Studenților – Universitatea Brașov.

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

9. „I woke up this morning” – Ten Years After

Cu această piesă mi-am făcut debutul în lumea Blues-ului.

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

10. „All right now” – Free

Este piesa pe care uneori o mai cânt și azi având aceeași priză la ascultători ca la data apariției în topuri!

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

Acestea ar fi cele 10 piese rock pe care le-aș asculta pe un disc în fiecare zi fără să mă plictisesc. Încă 10 ar fi fost un play-list mai mulțumitor pentru mine. Așa am ușor feeling că mi-am trădat mentorii 🙂 ” Sandu Albiter

Ascultă 10 pentru un disc cu Sandu Albiter și pe Spotify (din păcate piesa „Patida dam dam” – Mondial nu se găsește în baza de date Spotify)

This content is blocked because Spotify cookies have not been accepted.

Un comentariu la “10 pentru un disc – Sandu Albiter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *