Monica-Elena Costin este vocea The Strizzers, o trupă care a reușit să își facă loc în scena alternativă românească printr-un amestec sincer de energie și vulnerabilitate.
După un prim album în limba engleză, The Strizzers se pregătesc pentru o nouă etapă: lansarea primului lor single în limba română, un eveniment ce va avea loc pe 28 aprilie, în Control Club București.
Cu această ocazie am provocat-o pe Monica să ne povestească ce 10 piese ar pune ea pe un disc. Rezultatul este un mix eclectic unde metalcore-ul și rock-ul alternativ se întâlnesc cu cu incantațiile nordice și beat-urile hipnotice din Berlin.
1. Carrion – Parkway Drive
Piesa asta (și trupa Parkway Drive) sunt în viața mea de pe la 14-15 ani, deci mi se pare logic ca ea să deschidă playlistul. Carrion ține în ea sentimentele mele de angoasă adolescentină, perioada în care suferi după prima iubire și ai impresia că ți se sfârșește viața.
Dar dincolo de versurile destul de emo despre dorința de a merge mai departe și incapacitatea de a lăsa în urmă trecutul, piesa asta are niște părți pe chitară care mă bântuie în cel mai plăcut fel. Cu Parkway Drive am intrat în lumea metalcore și deși nu se vede musai în ceea ce cânt, nu am mai ieșit de acolo.
2. Can You Afford to Be An Individual – Nothing But Thieves
Nothing But Thieves este o trupă de care m-am îndrăgostit în ani mai recenți, dar a cărei discografie am devorat-o odată ce am dat de gust. Am ales Can You Afford to Be An Individual pentru mesajul ei care pune degetul pe ceva ce mă doare și pe mine – felul în care exprimarea liberă a opiniilor a devenit uneori un lux de care unii nu au parte, de teama represaliilor sociale. Tema îmbrățișării sinelui autentic este ceva ce dezvolt și eu în muzica mea, așa că nu aveam cum să nu rezonez cu această piesă.
3. Breath – Breaking Benjamin
Breaking Benjamin este tot una dintre acele trupe pe care o ascult din adolescență. Și pe care abia aștept să o văd live anul acesta (cine mai simte la fel?!?). Breath este una dintre piesele care mă mișcă de fiecare dată când o ascult. Are ceva visceral în ea, ceva de iubire toxică ce te face să te întrebi ce-o fi fost în sufletul autorului când a compus-o.
4. Under Your Scars – Godsmack
Under Your Scars nu este o piesă „tipică” pentru Godsmack dar este atât de frumoasă și are un mesaj atât de vulnerabil și puternic că nu avea cum să lipsească din lista mea, mai ales după ce am ascultat-o live cu ochii în lacrimi. Ea vorbește despre faptul că o persoană este frumoasă nu în ciuda lucrurilor imperfecte din viața sa, ci datorită lor.
Piesa este legată strâns și de The Scars Foundation, o organizație non-profit creată de trupă pentru a sprijini sănătatea mentală și combaterea dependențelor, ca un răspuns direct la valul de tragedii care a afectat industria muzicală în ultimii ani.
5. Heavy Is the Crown – Linkin Park
Heavy Is the Crown este una dintre piesele mele preferate de pe noul album Linkin Park. Emily Armstrong mi se pare o forță a naturii și abia aștept să experimentez show-ul lor live, mai ales din moment ce nu am avut ocazia să o fac înainte de moartea tragică a lui Chester. Sincer faptul că nu văzusem Linkin Park live era pe lista mea de regrete, dar acum am ocazia asta din nou, fapt pentru care sunt foarte fericită și recunoscătoare.
6. Dead Men Don’t Rape E – Delilah Bon
Piesa asta e un strigăt de furie colectivă ce și-a găsit loc în playlisturile mele imediat ce am descoperit-o. Ea critică modul în care societatea și sistemul juridic eșuează adesea în a proteja victimele, o poveste care nu ne este deloc necunoscută aici, în România, din păcate. Este, de asemenea, un imn al autonomiei corporale, un subiect extrem de arzător în prezent. Sunt teme grele și cred că piesa oferă o imagine destul de clară asupra poziției mele.
7. Trøllabundin – Eivør
Ca să ne liniștim puțin după piesa anterioară, acum mergem către ceva care te mângâie pe suflet. Trøllabundin este probabil cea mai cunoscută piesă a artistei Eivør. Sincer nici nu aveam idee despre ce era vorba în piesă, fiind scrisă în faroeză (o limbă nordică arhaică ce a rămas aproape neschimbată de pe vremea vikingilor) dar m-am îndrăgostit de ea datorită rezonanței atemporale, ca o incantație.
8. Hey Girl – Lady Gaga & Florence Welch
Inima mea bate mare parte din timp în ritmul muzicii rock, dar Lady Gaga este o artistă care mă poate „converti” la orice alege ea să cânte (căci cred ferm că poate cânta orice). Iar colaborarea cu Florence Welch face piesa asta perfectă. Hey Girl vorbește despre solidaritatea feminină. Într-o lume care vrea să le vadă rivale, ele aleg să se susțină, ceea ce cultiv și eu în propria carieră artistică.
Recunosc, există momente când sunt geloasă pe succesul altor femei, însă de fiecare dată, după ce stau puțin cu acel sentiment, realizez că este o chestie de ego și aleg să o las să treacă. „Hey girl, we can make it easy if we lift each other” sper sincer să devină la un moment dat norma, nu excepția.
9. The Space In Between – Jan Blomqvist
Dacă nu ne știm destul de bine, sigur nu te așteptai să apară de nicăieri o piesă techno aici. Surpiză? Tot în viața de adult am făcut o pasiune și pentru melodic techno. Piesa explorează acea stare de incertitudine, „spațiul dintre” două momente sau două stări de spirit. Este despre melancolia deconectării într-o lume hiper-conectată. Are un ritm hipnotic care, dacă guști așa ceva, te va îndemna să dansezi până răsare soarele.
Ce îmi place în mod deosebit la Jan Blomqvist este faptul că show-urile lui live sunt de cele mai multe ori cu trupă (tobe acustice, clape, voce), ceea ce dincolo de sunetul de muzică electronică îi dă și un vibe de trupă indie.
10. The Greatest Show on Earth – Nightwish
Sincer nu știu dacă o piesă de peste 20 de minute ar încăpea pe un disc cu alte 9 piese dar e fantezia mea, deci să zicem că încape. Nightwish este trupa care mi-a marcat adolescența într-un mod ireversibil și mult timp mi-am dorit să cânt rock symphonic datorită lor.
The Greatest Show on Earth închide albumul Endless Forms Most Beautiful, albumul meu preferat de la ei, ce abordează ca teme frumusețea vieții, a naturii și evoluției. Ea descrie istoria vieții pe Pământ, de la formare la primele celule, evoluția omului și a civilizației, urmate de o reflecție asupra mortalității și a norocului de a experimenta existența.
O idee centrală este „We were here” – faptul că noi am câștigat loteria biologică. Suntem norocoși să trăim și, ulterior, să murim, deoarece majoritatea oamenilor care ar putea exista genetic nu se vor naște niciodată. De aceea, ar trebui să prețuim viața în loc să ne temem de finalul ei.
Mi se pare mesajul perfect cu care să închei discul meu. Dacă ai parcurs toate aceste rânduri, îți mulțumesc! Sper că ceva de aici ți-a fost inspirație, sau măcar că ai descoperit o piesă bună de pus în playlist. Ne vedem în fața scenei!
Ascultă 10 pentru un disc cu Monica-Elena Costin și pe Spotify Sunete: