Inferno, noul album Boards of Canada, vine ca o surpriză și un ghid perfect pentru ce înseamnă imersiunea în sunetul sintetic

Inferno – noul album Boards of Canada vine ca o surpriză și o mare bucurie

Ce a adus cu adevărat nou electronica în muzică este posibilitatea de a genera timbralitate, sunete noi, fără limită de ton și culoare.

Practic, o mică variație de frecvență poate schimba un sunet într-o infinitate de nuanțe, un sunet preluat din natură poate deveni absolut orice parte dintr-o piesă bine așezată pe straturi și accente. Astfel, muzica a câștigat mai multe sunete, mai luminoase, mai masive, mai oculte, enigmatice și pătrunzătoare. Iar unii artiști au făcut din asta un fenomen mondial, în plină și nelimitată expansiune.

Există și un dezavantaj, desigur. Accesul liber la asemenea mijloace de exprimare duce la mult balast, dar pe măsură ce avansăm în cunoașterea fenomenului, apare și discernământul, nu-i așa?

De exemplu, noul album Boards of Canada vine ca o surpriză și o mare bucurie pentru cei care îi cunosc, dar și ca un ghid perfect pentru ce înseamnă imersiunea în sunetul sintetic, eșantionat, inspirat produs de artiști originali.

„Începătorii” vor afla că frații Sandison nu sunt canadieni, ci scoțieni, iar numele proiectului lor vine de la National Film Board of Canada, instituție ale cărei filme i-au inspirat în munca lor creativă.

„Fanii” vor descoperi un album captivant, așa cum trebuie să fie o lucrare apărută după 13 ani de tăcere.

Vinilul Inferno se poate comanda online pe fonotecaparadis.ro

Eveniment special la Barcelona

Cu o săptămână înainte de lansare, spectatorii unui cinematograf de artă din Barcelona au urmărit în întuneric un hexagon în flăcări rotindu-se lent, în timp ce Inferno răsuna în întregime.

Era o parte dintr-un șir de audiții în avanpremieră organizate simultan în teatre, auditorii, biserici și magazine de discuri din întreaga lume. Nu e o coincidență că hexagonul a fost ales ca simbol central: de la piesa „Turquoise Hexagon Sun” la coperta albumului Geogaddi, de la sigla studioului lor Hexagon Sun la declarația lui Marcus Eoin din 2002: „hexagonul reprezintă ideea de a vedea realitatea ca atare, matematica brută sau tiparele care alcătuiesc totul„.

Figura cu șase laturi funcționează ca un fel de cheie a universului BoC.

Matematica, spunea Eoin, e vrăjitorul din spatele cortinei.

Emblema originalității lor nu a fost niciodată mai convingătoare.

Inferno este cel mai primitor și mai satisfăcător album Boards of Canada de la Geogaddi încoace, structurat ca o experiență de ascultare continuă (ediția „deluxe” include un mix unic al întregului album, dar dacă asculți pe CD sau vinil, piesele sunt legate între ele) și desfășurat într-o succesiune atent calibrată de ascensiuni și coborâri: piese ritmate, cu densitate percusivă, alternate cu interludii diafane, impregnate cu nostalgie.

Paleta sonoră e definită de contururi nete, detalii evidente, o gamă dinamică generoasă și o textură aproape tactilă, mai ales în construcțiile ritmice. Dacă albumul Tomorrow’s Harvest evoca compozitorii de coloană sonoră Wendy Carlos și Mark Isham, Inferno pare o proiecție 3D pe cel mai mare ecran din oraș — culori mai saturate și o panoramare mai fascinantă decât orice au produs până acum.

Piesele de pe album

Albumul începe cu Introit, 36 de secunde de sintetizator familiar, un aperitiv care anunță întoarcerea. Imediat după, Prophecy at 1420 MHz intră în scenă cu un ritm cizelat, peisaje sintetice în evoluție și o chitară cu ton melancolic, imaginea tipică a unei piese Boards of Canada, amplificată la proporții gigantice. Titlul trimite la frecvența la care hidrogenul rezonează, considerată un potențial canal de comunicare cosmică; pe fundal, o voce robotizată rostește un tratat asupra conștiinței și existenței:

„Neantul dobândește o conștiință mai profundă de sine / Intelectul divin / Eu sunt adevărul, extinția… Eu sunt Dumnezeu, rezonanța ultimă.”

La secunda o sută a piesei, un break de chitară și tobe izbucnește cu forța unei rachete la lansare, curat, clinic, neliniștitor. Nu e întunecat în sensul uzual al termenului; e pur și simplu acut. Primit să nu continui cu atât de multe detalii, până la urmă experiența personală contează cel mai mult, dar unele momente merită subliniate.

Urmele tematice ale albumului (credință religioasă, biologie umană, dilemă existențială) se desfășoară în fragmente criptice. Age of Capricorn se întinde peste claviaturi elaborate în stil Steve Reich, cu referințe codate la Anticrist, urmate de o rugăciune creștină pe fond coral. Father and Son taie și sincronizează ritmic dialogul unui post evanghelic de radio peste un groove funky, dezlănțuit, aproape delirant. Undeva în substratul piesei, un demon pare să mârâie în răspuns la platitudinile pseudo-spirituale.

The Word Becomes Flesh preia un discurs educativ vesel despre embrioni umani, genul de lucru întâlnit într-o oră de biologie, și îl implantează în textura cruntă a unui track reminiscent din Geogaddi. Naraka, titlul desemnând iadul în sanscrită, îmbină drone sonore cu ceea ce pare a fi muzică devoțională sud-asiatică. All Reason Departs deschide cu un fragment din Aleister Crowley înainte de a aluneca într-un downtempo relaxat, cu una dintre cele mai consistente linii melodice pe care frații le-au produs de la 1969 încoace.

Eșantioanele vocale, inițial desconcertante, devin cu fiecare ascultare tot mai evidente, funcționează ca portaluri pe care nu le poți deschide total, piese de puzzle pe care mintea continuă să le rotească.

Tehnic, Inferno marchează o maturizare structurală discretă, dar decisivă.

Dacă în primii ani duo-ul tindea să se blocheze în progresii de patru acorduri repetate la nesfârșit, aici lungimile de fraze neobișnuite (cinci sau șapte măsuri) destabilizează constant așteptările. Loop-urile nu se repetă unde te-ai fi așteptat, armoniile refuză rezolvările clare. Chitarele au o culoare neobișnuit de întunecată, parcă venită din producțiile goth. Vocea capătă un rol de prim-plan fără precedent în discografia lor: nu mai e decor sau textură, ci instrument solistic, modelat în melodii și ritmuri suple.

Inferno nu are un sunet unic pe care să-l urmărești. Acts of Magic și Deep Time sunt mai confuze, mai îndepărtate, tributare lui Tomorrow’s Harvest. Hydrogen Helium Lithium Leviathan trăiește în spațiul dintre Wendy Carlos și rock-ul de stadion. Into the Magic Land e post-rock viu și palpitant, cu una dintre cele mai rafinate secvențe armonice pe care ei le-au conceput. You Retreat in Time and Space ar fi fost o piesă de căpătâi în dormitoarele studențești illuminate din anii ’70, alături de Zeit de la Tangerine Dream. Această diversitate nu e incoerență, e amplitudine.

Boards of Canada nu divulgă teme explicite și nu oferă hărți pentru labirintele lor

Dar farmecul Inferno constă tocmai în asta: muzica e atât de perfect realizată, sunetele atât de vii și seducătoare, melodiile atât de rezonante, încât întrebările devin irelevante.

De ce acum, de ce așa?

Nu mai contează.

Inferno e o iminentă revelație redată fidel, ireal și incomod de frumos.

Ascultă aici noul album Boards of Canada – Inferno:

Citește aici și alte recenzii de albume -> sunetelive.ro/categorie/recenzii/