Omagiu lui John Coltrane – Branford Marsalis Quartet cu Dianne Reeves – „Dedicated to You”

Branford Marsalis Quartet și Dianne Reeves îi aduc un omagiu lui John Coltrane prin „Dedicated to You”

Jazz-ul are puține rețete de aspirat bani, la fel ca și muzica clasică. Mai vezi asocieri forțate, poze cu pompă și muzici împopoțonate, cu sunet pedant ordonat. Sunt rare pentru că majoritatea muzicienilor au ce spune, au cu ce spune și nu au nevoie de ideile sterile ale unor producători oportuniști.

Dimensiunea lor ca artiști poate spune totul și, oricum i-ai combina, iese ceva valabil și bine făcut. Atitudine, de aici pornesc marile albume, indiferent de anul apariției. Iar jazz-ul, care nu-și arată nici pe departe limitele, poate aduce încă multe albume fantastice.

Coltrane și Johnny Hartman, un album rămas unic

În martie 1963, John Coltrane și cvartetul lui clasic, cu McCoy Tyner, Jimmy Garrison, Elvin Jones, se aflau în mijlocul uneia dintre cele mai fertile perioade din istoria jazz-ului. În mai puțin de doi ani aveau să înregistreze „Crescent” și „A Love Supreme”. Și totuși, în acel moment de maximă intensitate creatoare, Coltrane a intrat în studio cu un bariton pe care lumea nu-l asocia cu jazz-ul și a înregistrat șase „standarde”, lent, somptuos, de o rară distincție. Johnny Hartman era singurul cântăreț cu care Coltrane a înregistrat vreodată ca lider. Reputația lui (Hartman) stă doar în acest album. Albumul a rămas unic.

Un omagiu ales de Branford Marsalis

„Dedicated to You” e omagiul pe care Branford Marsalis l-a ales pentru centenarul lui Coltrane și alegerea spune mult despre felul în care el înțelege fidelitatea față de un mare muzician. În locul unei interpretări pline de solouri a albumului „A Love Supreme”, acele șase „standarde”, cu o voce feminină în locul lui Hartman și cvartete instrumentale din repertoriul lui Coltrane intercalate între momentele vocale.

Dianne Reeves și diferența dintre voce și crooner

Dianne Reeves nu are de ce să joace rolul lui Hartman. Sunt instrumente diferite, o contralto plină de greutate reală în registrul de jos față de baritonul fredonat al lui Hartman. Voce versus crooner. Sunt pur și simplu diferite, nu există alt fel de comparație și e bine așa.

Niciunul dintre aranjamente nu forțează comparația. Reeves se joacă cu ritmul, lasă o frază să plutească până când rezoluția vine târziu și aterizează mai greu tocmai pentru că a așteptat. Vibrato apare doar la capătul unei note susținute, restul liniei o cântă drept. Dicția e perfectă, fiecare cuvânt ajunge la tine, și vocea în toată dimensiunea ei e rezervată pentru cele câteva măsuri care chiar au nevoie de ea. Ce vocalistă imensă, e clar una dintre primele cinci din toate timpurile.

De la „Autumn Serenade” la „They Say It’s Wonderful”

„Autumn Serenade” deschide albumul cu o lejeritate care aduce aminte de înregistrarea cu Hartman, Reeves cântând cu o încredere liniștită, fără să îmbrace versul în nostalgie. „Dedicated to You” e mai delicat, candoarea lui crescând din spațiul dintre fraze. „Lush Life”, piesa cu cel mai mare bagaj istoric din întreg repertoriul, e abordată direct, cu o variație de ton care nu exagerează nici sofisticarea, nici tristețea.

„My One and Only Love” merge și mai departe: doar voce și pian, fără bas și baterie, Reeves și Calderazzo conversând liber, în tempo lent, fiecare asumând libertăți subtile cu melodia. La ultimele fraze, Calderazzo găsește câteva acorduri noi care modifică ușor întreaga interpretare. E, fără exagerare, un moment de excepție. „They Say It’s Wonderful” readuce trupa completă și o dispoziție mai luminoasă, cu cele mai relaxate schimburi dintre Reeves și Marsalis de pe întreg albumul.

Cvartetele instrumentale schimbă dinamica

Cvartetele instrumentale mai rup ritmul și schimbă dinamica. „Big Nick” e ușor și compact, cu Marsalis la un soprano al cărui ton aduce aminte de „Englishman in New York”. „26-2”, cu o temă angulară pe succesiunile armonice ale lui Charlie Parker, ridică brusc intensitatea și e vârful ritmic al albumului: un post-bop direct, care apare exact când atmosfera baladescă avea nevoie de un mic șoc. „Central Park West” merge în direcția opusă, e o conversație contemplativă între soprano și pian, cel mai tăcut moment al discului.

O relație onestă cu tradiția

Marsalis și-a construit întreaga carieră pe o relație onestă cu tradiția: trăiești înainte de a cânta, nu doar reproduci note. Cvartetul lui, cu Joey Calderazzo la pian, Eric Revis la contrabas și Justin Faulkner la baterie, funcționează ca un organism unic după ani de turnee împreună. Calderazzo e esențial: lasă spații sub voce și modifică armonia în jurul ei atât de discret, încât efectul e aproape subliminal. Revis dă formă baladelor fără să facă pulsul prea punctat. Faulkner folosește periuțele și cinelele ca să adauge mișcare fără să rupă intimitatea.

O perspectivă și, înainte de toate, un omagiu

Iar acum întrebarea: avem originalul, de ce mai avem nevoie de o altă versiune? E o întrebare legitimă, dar deplasată. Marsalis și Reeves nu oferă o versiune, oferă o perspectivă și, înainte de toate, un omagiu. Fidelitatea față de Coltrane nu presupune reproducerea sunetului lui; presupune înțelegerea că muzica lui continuă să trăiască și să crească. „Dedicated to You” e dintre cele mai bune omagii Coltrane din anul centenarului pentru că e dintre cele mai oneste.

Text de Berti Barbera

Ascultă albumul „Dedicated to You” pe Spotify:

Citește și acest articol Sunete -> Agnes Obel și metamorfoza din „The Meaning of Flowers”

Agnes Obel și metamorfoza din „The Meaning of Flowers”