David Gilmour ajunge pe marile ecrane cu „Live at the Circus Maximus, Rome”

Text de sunete

15 septembrie 2025

David Gilmour ajunge pe marile ecrane cu „Live at the Circus Maximus, Rome”

Pe 17 septembrie 2025, cinematografele din 64 de țări, inclusiv România, vor proiecta în premieră mondială concertul „David Gilmour – Live at the Circus Maximus, Rome”.

Filmul documentează cele două seri din 2024 susținute de chitarist în celebrul amfiteatru roman, parte a turneului sold out „Luck and Strange” și este regizat de Gavin Elder, colaboratorul de lungă durată al muzicianului.

Descris chiar de Gilmour drept „cele mai bune concerte din cariera mea”, filmul surprinde atât momente de pe noul său album, „Luck and Strange”, inclusiv emoționanta „Between Two Points” cântată alături de Romany Gilmour, cât și piese clasice Pink Floyd precum „Sorrow”, „High Hopes”, „Wish You Were Here” sau „Comfortably Numb”.

Experiența cinematografică a fost gândită pentru a exploata la maximum tehnologia IMAX, criticii subliniind imersiunea vizuală și mai ales sonoră: aplauzele par să umple sala, iar chitara lui Gilmour răsună „mai sublim ca niciodată”. În deschiderea filmului rulează un scurt documentar care surprinde atmosfera de culise și relația apropiată dintre membrii trupei.

Biletele pentru proiecții au fost puse în vânzare. Pe 17 octombrie va fi lansat și albumul live „The Luck and Strange Concerts”, disponibil pe vinil, CD, Blu-ray și DVD.

Pentru fanii Pink Floyd și ai lui David Gilmour, „Live at the Circus Maximus, Rome” este o rară ocazie de a trăi pe marele ecran energia unui artist care continuă să fascineze generații întregi.

David Gilmour ajunge pe marile ecrane cu „Live at the Circus Maximus, Rome”
David Gilmour ajunge pe marile ecrane cu „Live at the Circus Maximus, Rome”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *