Te regăsești într-o stare de extaz, învăluit în sentimente de libertate, iubire, ușurare, departe de orice gând negru, apăsător. Reușești să te întorci în copilărie, când nu existau griji, constrângeri materiale sau frică de ce se va întâmpla în viitor, devii puternic, curajos și încrezător când urechile și creierul simt vibrațiile muzicii Pink Floyd.
Intro-uri calme alături de riff-uri și ritmuri parcă dirijate de razele soarelui, o voce care străpunge inima oricărui romantic incurabil, așa definesc eu creația acelor artiști care au dărâmat Zidul Berlinului cu puterea unor versuri mai presus decât orice armă.
De unde se inspiră? Ce trebuie să fac să trăiesc și eu acele sentimente care au dus la crearea acestor capodopere? Întrebările nu cred că au și un răspuns. Regret câteodată că nu m-am născut la locul și vremea potrivite, astfel încât să devin un ascultător mai aprofundat al acestui grup. Mă refer la faptul că în vremurile noastre muzica nu mai este la fel de întregită, ai impresia că e făcută pe fugă și că acele sentimente care odată produceau opere de artă nu mai există.
Nu declar sub nicio formă că în ziua de azi nu se mai face muzică de calitate, însă chiar în acest moment, în timp ce îmi așez cuvintele pe foaie, atenția îmi este distrasă de către unul dintre factorii care au dus la dizolvarea acelor trăiri, nu vă zic care e, vă las pe voi să vă dați seama. Sper ca pe viitor să reușim să dizolvăm lucrurile cu adevărat neimportante, însă știu cu siguranță că ne mulțumim cu faptul că suntem destul de norocoși că trăim muzica Pink Floyd.
Poate lumea ar fi puțin diferită fără existența acestui grup sau cel puțin muzica însăși ar fi avut multe de suferit, căci, într-adevăr, Pink Floyd a adus culoare unui tablou care pentru mulți dintre noi reflectă trăirile de zi cu zi.
Istoria formației începe în 1965, când Roger Waters, Nick Mason, Richard Wright și Syd Barrett formează cvartetul ce le va aduce succesul cu albumul de debut, „The Piper at the Gates of Dawn” și, din acest punct, englezii își croiesc drum prin lumea muzicii.
Trupa dă dovadă de o largă varietate de cunoștințe muzicale, trecând prin genuri precum blues, rock, progressive, psychedelic etc., ieșind în evidență cu un nou gen muzical, care le va aduce recunoștință mondială. Făcând cunoștință cu spectacole din ce în ce mai mari, Pink Floyd și-a continuat drumul, în ciuda faptului că a avut numeroase schimbări în componență, Barrett părăsind formația din motive de sănătate, fiind înlocuit de către David Gilmore, pe atunci activând în trupe precum Joker’s Wild și Bullitt, urmând ca pe viitor să plece Wright, iar apoi Roger Waters, în 1985.
În noua formula, aceștia reușesc să construiască un munte de sonorități cunoscute, uimind până și cei mai buni critici ai genului. Chiar și până în ziua de azi, muzica lor a rămas și va rămâne inconfundabilă. Stilul, structura și maniera fiecărei compoziții Pink Floyd reprezintă o declarație de dragoste față de lumea înconjurătoare, oferindu-ne numeroase comori sufletești, care vor fi de neegalat ca profunzime spirituală și nu numai.
În unele momente stau să analizez până și cele mai mici detalii ale unor piese mai mult sau mai puțin cunoscute ale englezilor de la Pink Floyd și rămân profund uimit de eleganța fluidă a sunetelor și de versurile care nu fac decât să așeze cireașa de pe tort, aducând compoziției puterea și regăsirea ascultătorului în ele. Te lași copleșit de emoția care te acaparează imediat cum vocea lui Gilmore își face loc prin aerul pe care îl respiri și cum sunetul chitarei începe timid să-ți urce pe piele odată cu percuția și armonia clapei, ecourile frenetice îți cutremură corpul, iar auzul își pierde rolul principal, începând să simtă plăcerea de a cânta.
Pink Floyd reușesc să rupă numeroase bariere, fapt ce duce la o creativitate fără egal.
Albumele trupei au început să devină din ce în ce mai bune. „A Saucerful of Secrets”, „Meddle”, „Obscured by Clouds” pregătesc ascultătorul pentru unul dintre cele mai elocvente albume din istorie, „The Dark Side of the Moon”.
Compus în binecunoscuta manieră Pink Floyd, acest album face ca orice om care a criticat negativ formația să își retragă cuvintele și să regrete faptul că a fost orb până în momentul în care a dat peste acest album. Piese precum „Speak to Me”, „Money”, „Time”, „Us And Them” își fac referința pe acest album.
Povestea continuă cu albume precum „Wish You Were Here”, „The Wall”, „The Division Bell”, descoperind aici cele mai bune piese Pink Floyd, trupa fiind inovatoare piesă după piesă, îndemnându-te să le asculți de nenumărate ori. Nu cred că am să pot vreodată să îmi amintesc de câte ori am ascultat „Coming Back to Life”, „High Hopes”, „Lost For Words” și albume întregi care rămân întipărite în mintea oricărui ascultător, devenind nemuritoare după fiecare audiție, iar ca iubitor de muzică și împătimit al genului rock este necesar să ai pe raft măcar un CD sau o casetă cu una dintre trupele care și-au lăsat amprenta în istorie, devenind astfel zeii muzicii psychedelic/ progressive rock.
Membrii Pink Floyd nu numai că au devenit artiști consacrați, afirmându-se în industria muzicală, ocupând bine meritatul loc de muzicieni care au revoluționat stilul rock, dar au inspirat generații întregi, emițând mesaje de libertate și de iubire față de lumea înconjurătoare, inspirând tineri muzicieni să fie cât mai originali și să se afle într-o stare de euforie pe timpul alcătuirii unui întreg.
De ce ai nevoie în ziua de azi pentru a compune muzică bună? Unde îți poți găsi inspirația?
Răspunsul e greu de găsit și este cunoscut doar de către norocoși. Valoarea unui material bun constă în altceva decât în cunoștințe muzicale superioare sau în formule de a defini muzica în sine, sunetele ar trebui să fie simțite cu sufletul, și nu cu mintea, doborând bariere, inovând și răspândind mesajul care este imprimat în tine, iar atunci când asculți sau realizezi ceva trebuie să lași lucrurile să curgă, fără a te simți constrâns, fără reguli și influențe după anumite standarde.
Asta am învățat eu prin muzica Pink Floyd și nu cred că sunt singurul care crede asta. Când începe piesa „Take it Back” ce îți trece prin minte? Nu ai vrea să fugi spre un loc necunoscut? Să simți briza mării și sunetele care îți trezesc amintiri și sentimente pe care cu greu le retrăiești, să vezi cum roata mașinii se învârte fără oprire, ca o prelungire a corpului, fără a-ți păsa încotro te îndrepți? E atât de greu să descrii astfel de sentimente, încât alegi să lași muzica să vorbească în locul tău, simți că ai vrea să rămână lucrurile așa până la infinit.
Dacă o astfel de muzică îți împrăștie sufletul în mii de părți și le reunește într-un loc unde visele sunt create, un astfel de suflu emoțional care te cucerește imediat, ca o dragoste la prima vedere, unde ești veșnic tânăr și liber, atunci pot spune că Pink Floyd a făcut mai mult decât muzică, a umplut un gol în fiecare dintre cei îndrăgostiți de creația acelor oameni care au scos prima cărămidă din zidul obișnuitului.
Text de Florin Cojocaru, publicat în revista Sunete 2010
Geniali! Greu de egalat!