MidoriStars lansează „HANAHAKI”, un nou cântec și videoclip inspirate de legenda japoneză a bolii iubirii nereciprocate

Text de Patricia Stoian

12 iunie 2026

MidoriStars lansează „HANAHAKI”, un nou cântec și videoclip inspirate de legenda japoneză a bolii iubirii nereciprocate

MidoriStars lansează „Hanahaki” – un cântec despre supraviețuire, nu despre romantizarea suferinței

Prima artistă din România care compune și interpretează muzică originală în limba japoneză oferă o nouă perspectivă asupra bolii ficționale hanahaki, mutând accentul de pe romantizarea suferinței pe supraviețuire și autodeterminare.

MidoriStars, prima artistă din România care compune și interpretează muzică originală în limba japoneză, a lansat noul single „Hanahaki”, însoțit de un videoclip cu producție de înaltă ținută. Piesa și videoclipul sunt disponibile pe toate platformele majore de streaming.

Hanahaki - Kaori
Hanahaki – Kaori

Ce este boala hanahaki

Titlul face referință la boala ficțională „hanahaki” — în japoneză, o îmbinare între „hana” (floare) și „hakimasu” (a vomita). Extrem de populară în manga, anime, fan fiction, webcomics și în cultura pop asiatică, boala apare atunci când o persoană nutreşte sentimente romantice nereciprocate. În stadiul incipient, victima acuză dureri în piept și tușește petale. Cu timpul, flori încep să crească în plămânii persoanei îndrăgostite, acaparând treptat corpul și cauzând dureri insuportabile și dificultăți de respirație; stadiul final duce la asfixiere.

Tratamentul nu există. Boala dispare doar în momentul în care sentimentele devin reciproce. Există o operație extrem de riscantă, din care victima fie nu scapă cu viață, fie supraviețuiește pierzând toate sentimentele față de persoana iubită — uneori chiar amintirile sau capacitatea de a mai iubi vreodată. Din acest motiv, majoritatea celor care suferă de hanahaki aleg să nu se opereze.

Hanahaki - Doamna Boala [foto Cristiana Sabina Faur]
Hanahaki – Doamna Boala [foto Cristiana Sabina Faur]

Perspectiva artistei

Boala este folosită în mod obișnuit în ficțiune ca metaforă dramatică pentru agonia dorinței romantice, a sentimentelor neexprimate și a suferinței — romantizând sacrificiul din iubire. MidoriStars propune o altă lectură:

„Nu cred că cineva care suferă de hanahaki nu are măcar un moment în care simte că e nedrept că trece prin asta, în care este cuprins de disperare, furie — nu cred că doar acceptă pur și simplu ce i se întâmplă. Chiar dacă intenția mea nu este în niciun caz să blamez interesul romantic care nu simte la fel, în acest cântec personajul principal îl trage la răspundere pe cel care nu o iubește, făcându-l să se uite la ea și să înfrunte imaginea cu ea ajunsă în stadiul final al bolii.”

Povestea din videoclip

Kaori, personajul principal, refuză să fie acaparată cu totul de flori și decide să facă singurul lucru care îi stă în putință: să se opereze, conștientă de toate riscurile. Vrea să scape cu orice preț, chiar dacă asta înseamnă că iubirea pe care o simte va dispărea — kono ai ga kietemo ii (e în regulă dacă această iubire dispare). Gestul vine atât din disperare, cât și din curaj și determinare.

„Îmi doresc ca acest cântec să fie o încurajare pentru cei care trec printr-o astfel de situație sau printr-un necaz sau printr-o tragedie personală, să le dea puterea și determinarea de a face orice le stă în putință pentru a supraviețui, pentru a scăpa, pentru a merge mai departe. Și pentru publicul român, îmi doresc să devină un imn anti-fatalism.”

Personajul îngerului — care aduce un strop de intervenție divină în destinul lui Kaori, într-un mod năzdrăvan — a fost inspirat de versul „Un înger râdea singur, privind în frigider” din piesa „Arhanghel’sk” a formației Robin and the Backstabbers. Pentru scenele de zbor, MidoriStars a construit de la zero o pereche de aripi și a fost suspendată cu arnasamente.

foto Hanahaki - Kaori & Medicul / Mirele [foto Cristina Roteliuc]
Hanahaki – Kaori & Medicul / Mirele [foto Cristina Roteliuc]

Costume și machiaj

Tema cântecului, generoasă din punct de vedere estetic, a condus-o pe MidoriStars către o colaborare cu Cristiana Sabina Faur, artist de machiaj artistic și accesorii handmade, și costume designer. Cristiana are studii de design vestimentar și profesează în croitorie încă din liceu; pasiunea pentru machiaj a descoperit-o în urmă cu zece ani, dezvoltând ulterior o practică axată pe machiaj artistic și accesorii lucrate manual.

„Colaborarea cu MidoriStars pentru videoclipul Hanahaki a fost mai mult decât o experiență plăcută, a fost un vis devenit realitate — acela de a realiza costume, accesorii și machiaj pentru un videoclip muzical. Am vorbit același limbaj artistic de la primele idei și schițe până la final și îi mulțumesc că a avut încredere în mine pentru acest proiect.”

— Cristiana Sabina Faur, costume and make-up designer.

Hanahaki - Tenshi [foto Cristiana Sabina Faur]
Hanahaki – Tenshi [foto Cristiana Sabina Faur]

Producție

Pregătirile pentru filmări s-au întins pe mai bine de două luni și jumătate. Filmările au avut loc la studioul on.set HDV din Timișoara, în două zile diferite, la o lună distanță. Scenariul a fost scris de MidoriStars, care s-a ocupat și de montaj. Regia a fost asigurată de Ovidiu Dodo Moldovan de la ARTonic Timișoara, unde cântecul a fost produs, mixat și masterizat. Imaginea, colorizarea și efectele speciale îi aparțin lui Ovidiu Roteliuc de la Timișoara Film Society.

MidoriStars interpretează două roluri în videoclip: Kaori, personajul principal, și Tenshi, îngerul năzdrăvan. Din distribuție mai fac parte Iulia Răileanu în rolul Doamnei Boli — personificarea bolii hanahaki care o terorizează pe Kaori — și Luca Darvins, în rolul medicului care operează într-un spațiu ilegal. Iulia este membră a trupei de teatru Arthesium din Timișoara și voluntară la Identity.Education. Luca este creator de conținut video, cunoscut pentru personajele inspirate din tipologii 100% românești.

MidoriStars live

MidoriStars poate fi văzută live pe 16 iunie la Sala Palatului din București, în deschiderea concertului Anime Symphony by Kenichi Shimura. Alături de ea vor urca pe scenă cei din Kodama Daiko, singura trupă de taiko (tobe japoneze) din România — care apare și în videoclipul „Kuso Namida” al artistei.

Videoclipul „Hanahaki” poate fi vizionat pe YouTube, iar piesa este disponibilă pe toate platformele de streaming la stream.midoristars.com/hanahaki.

MidoriStars, prima artistă din România care compune și cântă în japoneză, a lansat un videoclip plin de emoție și imagini puternice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *