Dominic Miller – „Diana”

Text de Berti Barbera

22 noiembrie 2026

Dominic Miller – „Diana”

Cu „Diana”, al patrulea album lansat la ECM Records, chitaristul Dominic Miller construiește un omagiu intim dedicat mamei sale, în care jazzul, muzica de cameră și influențele sud-americane se întâlnesc într-un univers sonor plin de sensibilitate și melancolie.

Cei care îl știu pe Dominic Miller din sălile mari, alături de Sting, ar putea fi surprinși de cât de liniștită e muzica lui creată sub nume propriu. Liniștită în sensul volumului și al spațiilor; altfel, dinamica emoțiilor îți poate grăbi respirația. E partea intimă a poveștii: Miller a avut mereu o identitate proprie, care se întinde mult dincolo de scenele mari, iar compozițiile lui, cu ecouri de jazz, folclor, muzică clasică și tradiții sud-americane, se recunosc prin ceva mai greu de obținut decât virtuozitatea: distincția unui om care nu simte nevoia să demonstreze nimic. Are un simț instinctiv al melodiei, o economie a articulării și răbdarea de a lăsa muzica să rămână o vreme în propria ei atmosferă.

„Diana”, al patrulea album ECM al lui Dominic Miller

Diana este al patrulea lui album pentru ECM, după Silent Light (2017), Absinthe (2019) și Vagabond (2023), și poartă numele mamei sale, care a murit în februarie 2026. Vagabond fusese dedicat tatălui, așa că albumul de acum continuă o autobiografie muzicală scrisă în episoade, cu un nume, cu un om în fiecare. Muzica a fost înregistrată înainte de moartea ei, în decembrie 2024, la Studios La Buissonne, în sudul Franței, dar dedicația îi schimbă retroactiv sensul: un omagiu poate ajunge înapoi în timp și poate modifica ceva deja dat. Se aude, de aceea, o melancolie lucidă, fără patetism, în care amintirile par să iasă firesc din melodii.

Ca de obicei la ECM, contează sunetul și oamenii din încăpere. Cvartetul a fost ales cu grijă: basistul Nicolas Fiszman, prezent în formulele lui Miller de mai bine de douăzeci de ani, și toboșarul Ziv Ravitz, care îl însoțise pe Vagabond, oferă o fundație suplă și o fluiditate imaginativă, atingând muzica cu mână ușoară. Santiago Arias, venit de pe Absinthe, aduce bandoneonul, un contrapunct expresiv la chitară: când umbrind delicat, când dând muzicii o dimensiune aproape cinematografică. Iar Manfred Eicher, producătorul, își pune pecetea în ordinea pieselor, pe care chiar Miller o consideră esențială pentru coerența discului. Rezultatul are un curs firesc, negrăbit, în care o piesă luminează o ușă rămasă invizibilă într-o altă piesă.

Dominic Miller – „Diana”

De la „Jazz Hotel” și „Rita” la „Iguazu”

Cele mai multe titluri merg sub cinci minute, cu două excepții, Jazz Hotel și Rita. Prima se deschide cu valuri sclipitoare de chitară, în care cinelele împrăștie lumină peste bas și bandoneon, iar atmosfera, oceanică, te atrage fără să lase la vedere munca din spate. Rita e un film lent, rărit, ale cărui imagini se întind spre linia dispariției.

Alta Loma și Al Dente au o delicatețe melodică greu de ignorat, iar Millionaire are un farmec care o face imediat agreabilă, atât de aproape de un Pat Metheny de început, cât să te facă să zâmbești. Vegas Dreaming se deschide într-un deșert în care stelele concurează discret cu luminile orașului, iar Pigalle și Timeless arată limpede calitatea lui Miller de a ține în echilibru melodia accesibilă și interacțiunea sofisticată. Albumul se închide cu Iguazu, o piesă pe care o poți auzi întunecată și misterioasă sau solară și confortabilă, în funcție de starea în care o asculți.

Dominic Miller – „Diana”
Dominic Miller – www.christophbombart-photography.com

O muzică intimă, între chitară și bandoneon

Mai e ceva ce se aude, fără să fie spus: un aer de Piazzolla, în felul în care bandoneonul și chitara își vorbesc. Nu e tango nuevo, ci o muzică de cameră, mai tăcută și cu mai puțină tensiune dramatică, în care cei patru își pasează atent frazele; o muzică făcută de un argentinian.

Chitara lui Miller pare să-și amintească în timp ce cântă. Diana e un album de o simplitate înșelătoare, care se dovedește captivant. Miller a făcut ceva profund personal, care va rezona cu mulți ascultători, un fel de amintire spusă în șoaptă. Iar dacă o listă de sfârșit de an trebuie să aibă măcar un disc care să ne scoată din toropeala de la sfârșitul toamnei, acesta ar putea fi unul dintre ele: pentru calitatea lui profund umană.

Text de Berti Barbera

YouTube

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

Ascultă Dominic Miller – „Diana” pe Spotify:

This content is blocked because Spotify cookies have not been accepted.

Cumpără albumul de aici -> ecmrecords.com/product/diana-dominic-miller/

Dominic Miller – „Diana”

Vezi aici concertul susținut de Sting alături de Dominic Miller la Rijksmuseum din Amsterdam

Sting – Sounds Like Art – Rijksmuseum, Amsterdam – ARTE Concert

YouTube

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *