Rezumat
Albumul cu numărul douăzeciDungeon Lane – un loc realJumătate din piese privesc înapoi fără scuzeDoi Paul McCartney se înfruntă pe acest album
Nu știu dacă Paul McCartney și-a propus să scrie doar despre trecut, dar atunci când încă ai de unde să aduci melodie în piese, să le aranjezi cu propria sofisticare și să scoți cum îți place un album proaspăt, limpede și fără prea multă infuzie nostalgică, înseamnă că ești la fel de bun ca întotdeauna.
Nu văd despre ce altceva ar putea scrie în continuare Sir Paul McCartney.
Toate amintirile lui ne spun că viața nu poate fi decât grea, dar ceva există întotdeauna pentru a o face frumoasă. Și ajungem la concluzia că sfertul cel mai orgolios din Beatles nu se complace în propria-i dimensiune, ci scoate un album mai consistent decât multe altele… din trecut.
Albumul cu numărul douăzeci
Da, unul dintre cei mai mari compozitori în viață este cu siguranță într-o dispoziție retrospectivă pe cel de-al douăzecilea album solo al său. Inspirat de o copilărie petrecută în Liverpool-ul postbelic, alături de primele sale zile petrecute cu Ringo Starr, John Lennon și George Harrison, acesta este un adaos minunat la o carieră uimitoare și variată.
Există mai puțin din spectacolul tehnic pe care l-am auzit pe McCartney III din 2020, dar cu ajutorul producătorului de 35 de ani Andrew Watt, ale cărui alte colaborări mai includ The Rolling Stones, Elton John și Ozzy Osbourne, compozițiile lui McCartney sunt cele care sună revigorate.
Titlul albumului provine dintr-un vers al piesei In Liverpool, iar coperta, inspirată din semnele stradale emblematice ale orașului, purtând codul poștal L24 din Speke, a fost desenată chiar de nepotul lui McCartney, Josh.
Dungeon Lane – un loc real
Dungeon Lane nu e o metaforă; e un loc real, unul care a modelat un om înainte ca lumea să afle că un astfel de om există. Single-ul de lansare, Days We Left Behind, o baladă delicată și melancolică dedicată orașului natal, ar fi putut lăsa impresia că întregul album respiră în registrul confesiunii intime. A fost o diversiune elegantă. Ceea ce urmează pe parcursul celor paisprezece piese oscilează între dezlănțuire și fragilitate, fără ca vreunul dintre cele două extreme să devină retorică.
Producătorul Watt a condus proiectul cu devoțiunea admiratorului fascinat: piesa We Two a fost înregistrată pe același Studer cu patru canale pe care Beatles l-au folosit la A Day in the Life, iar pentru Life Can Be Hard, un omagiu adus standardelor pop de la începutul secolului douăzeci, genul pe care McCartney l-a iubit dintotdeauna, Watt a sugerat referințe la tobele lui Rocky Raccoon din 1968.
Jumătate din piese privesc înapoi fără scuze
Aceste fire nevăzute care leagă prezentul de trecut nu sunt sentimentalism, sunt arhitectură. Jumătate din piese privesc înapoi fără scuze, dar o fac în stilul flagrant comercial și antrenant al unui disc Wings din anii ’70. As You Lie There, care deschide albumul și e piesa mea preferată, e proba că fragilitatea nu înseamnă retragere. Cel puțin vocea arată clar asta.
Iar Home to Us, prima înregistrare a lui McCartney în duet cu Ringo Starr, o celebrare a orașului lor comun, are ceva dintr-un miracol discret: doi octogenari care nu se plâng de vreme, ci se bucură de ea.
Doi Paul McCartney se înfruntă pe acest album
Doi Paul McCartney se înfruntă pe acest album: unul e un romantic candid, genul de prezență pe care ai putea-o aștepta de la un om de optzeci și trei de ani cu un trecut incredibil de bogat. Celălalt e aventuros, reflexiv, capabil să surprindă. Cel de-al doilea câștigă mai des decât te-ai fi așteptat.
Lost Horizon, Never Know, Salesman Saint — piese în care vocea purtând toată greutatea anilor funcționează ca un instrument al sincerității. O voce care nu mai poate forța nimic și tocmai de aceea nu minte. Vulnerabilitatea din vocea sa adaugă un farmec aparte: e un om privind un drum care se îngustează, dar cu optimismul său caracteristic intact.
Tocmai acesta e paradoxul pe care The Boys of Dungeon Lane îl rezolvă fără să-l declare: că întoarcerea la origine nu e niciodată o retragere. E, uneori, singurul mod de a merge mai departe. Nimic nostalgic, sau poate nu vreau eu să-l percep așa.
Text de Berti Barbera.
Ascultă The Boys of Dungeon Lane și pe Spotify:
Albumul se poate cumpăra de pe -> shop.paulmccartney.com sau vinil.ro
Citește și aceste articole Sunete despre Paul McCartney:
Paul McCartney despre zvonurile morții sale din perioada Beatles: „În multe privințe, eram mort”
Imagini rare cu The Beatles, surprinse chiar de Paul McCartney