La mai bine de o jumătate de secol de la despărțirea trupei The Beatles, Paul McCartney a revenit asupra unuia dintre cele mai bizare și persistente zvonuri din istoria muzicii: cel potrivit căruia ar fi murit în 1966 și ar fi fost înlocuit de un sosie.
Într-un text publicat în The Guardian, artistul a reflectat asupra acelui episod și asupra felului în care perioada tulbure de după destrămarea trupei i-a schimbat viața.
„Cel mai ciudat zvon a început să circule exact când The Beatles se destrămau – că aș fi murit. Am auzit despre el mai devreme, dar în toamna lui 1969 a luat o amploare nebună, pornind de la un DJ american, până când milioane de oameni din întreaga lume au ajuns să creadă că dispărusem cu adevărat”, scrie McCartney.
Legenda „Paul is dead” a apărut după 1969, susținând că muzicianul ar fi murit într-un accident de mașină și că membrii trupei ar fi ales să ascundă tragedia, înlocuindu-l cu un dublu. Fanii au analizat obsesiv indicii din copertele albumelor, de la McCartney desculț pe coperta Abbey Road până la presupuse mesaje ascunse în versurile din Strawberry Fields Forever.

În realitate, McCartney s-a retras atunci la ferma sa din Scoția, alături de soția sa, Linda, și de fiica lor, Mary.
„La un moment dat, m-am uitat la Linda și am întrebat: Cum aș putea fi mort? Ea a zâmbit, ținând-o în brațe pe Mary, conștientă de absurditatea acestor zvonuri. Dar, într-un fel, avea dreptate: ne-am izolat acolo tocmai pentru a scăpa de toată răutatea care se strânsese în jurul nostru”, povestește muzicianul.

Privind în urmă, McCartney recunoaște că, deși era viu, simbolic „murise” odată cu sfârșitul trupei:
„Acum, la mai bine de o jumătate de secol de la acele vremuri nebune, încep să cred că zvonurile erau mai adevărate decât păreau. În multe privințe, eram mort — un tânăr de 27 de ani, un fost Beatle pe cale să se piardă într-o mare de conflicte personale și legale, care avea nevoie de o nouă viață.”
În același articol, artistul rememorează cum izolarea din Scoția i-a oferit timpul și liniștea pentru a scrie din nou.
„Linda nu era o mare bucătăreasă, iar eu nu eram făcut pentru viața la țară, dar am învățat să trăim simplu. Munca de acolo m-a ajutat să-mi regăsesc echilibrul. Vechiul Paul dispăruse, iar cel nou începea să prindă contur. Pentru prima dată după ani, mă simțeam liber.”
Perioada de reflecție avea să ducă la formarea trupei Wings, prin care McCartney și-a relansat cariera alături de Linda. Despre această etapă vorbește pe larg în noua sa carte, Wings: The Story of a Band on the Run. Volumul include peste 40 de ore de interviuri, fragmente de jurnal, fotografii și materiale de arhivă, multe publicate în premieră, oferind o perspectivă intimă asupra vieții lui McCartney în anii ’70.

Cartea adună și mărturii de la Linda McCartney, Denny Laine, dar și de la colegii săi din The Beatles — John Lennon, George Harrison și Ringo Starr — precum și de la George Martin, Chrissie Hynde, Dustin Hoffman, Twiggy și alți prieteni apropiați. În paralel, McCartney a coordonat și o nouă antologie dedicată formației Wings, ce reunește materiale remasterizate și documente sonore rare.

La 82 de ani, Paul McCartney continuă să revină asupra propriei istorii fără nostalgie, dar cu luciditate. Zvonul „Paul is dead” a fost demult infirmat, însă artistul pare să fi găsit un adevăr simbolic în el: din ruinele unei trupe legendare s-a născut o viață nouă — și o altă etapă creativă care avea să-i definească restul carierei.
