GINIA a lansat videoclipul piesei „Tattoo” – O fuziune hipnotică între folk balcanic și drum and bass despre reîntâlnirea sufletelor pereche.
Artista independentă și actrița GINIA (Virginia Rusu) revine în atenția publicului cu un nou single curajos, intitulat „Tattoo”, realizat în colaborare cu Chris Demian. Piesa marchează o evoluție stilistică surprinzătoare pentru artistă, propunând un mix eclectic de genuri și o poveste despre predestinare.

O piesă-manifest despre „deja vu” și promisiuni din alte vieți
Născută dintr-o sesiune spontană de creație alături de producătorii Chris Demian și Cătălin Berestean, „Tattoo” explorează conceptul reîntâlnirii a două suflete care și-au promis regăsirea peste timp.
„Mi-am imaginat cum ar fi să întâlnești o persoană care să-ți ofere acel sentiment de deja vu, că vă cunoașteți de multe vieți. Versul meu preferat, «Provoacă-mă iar, să fugim de trecut, ce ne- așteaptă e scris pe cer, ca un tatuaj», vorbește despre acele semne ale sorții care nu pot fi șterse. Piesa nu e doar despre iubire romantică, ci este un manifest pentru curaj, libertate și încrederea în ceva mai profund.” declară GINIA
Fuziune sonoră: De la chitară melancolică la UK Bass
Din punct de vedere muzical, „Tattoo” sparge barierele genurilor clasice. Melodia îmbină sensibilitatea folkului balcanic cu energia brută a stilurilor drum and bass și dubstep, totul fiind completat de acorduri de chitară în mi minor și influențe de UK bass. Rezultatul este o stare de euforie controlată – o combinație rară între melancolie și un drive energic care invită la dans. Lansarea este însoțită de un videoclip cu o estetică aparte, regizat de Marian Fărcuț și filmat sub viziunea directorului de imagine Cosmin Fericean. Conceptul transpune artista într-o „căsuță de păpuși” în miniatură, oferind o metaforă vizuală pentru universul interior și fragilitatea conexiunilor umane.

Despre GINIA
Originară din Republica Moldova și studentă la Actorie în cadrul UNATC București, GINIA a demonstrat o versatilitate incredibilă încă de la debutul său din 2020. Cu hituri precum „LA LA LA” (devenit viral pe TikTok) sau „Cel mai singur dintre pământeni” (scrisă de Denis Roabeș – The Motans), artista a adunat milioane de vizualizări pe YouTube și a impresionat juriul de la Românii au Talent, unde a obținut 4 de „DA” cu piesa „Arde”.
Discografie selectivă:
– LA LA LA (471K vizualizări)
– Stelele (439K vizualizări)
– Arde (750K vizualizări la Românii au Talent)
Videoclipul piesei „Tattoo” se poate vedea aici:
