Într-un nou mesaj publicat pe platforma sa The Red Hand Files, Nick Cave a răspuns fanilor care l-au întrebat cum reușește să-și termine piesele și ce face înainte să urce pe scenă.
„Ceea ce scriu nu este politic, ci mai degrabă o explorare a unei idei misterioase, emergente, care, dacă e urmată, dezvăluie un mesaj universal necesar și creează o lume întreagă”, spune Cave. Cel mai greu moment pentru el este nașterea ideii, nu finalizarea piesei: „Nu pot anticipa când apare acea idee – și asta e chinul –, dar știu că, odată ce a apărut, am datoria să o duc până la capăt. E cel mai puțin lucru pe care îl pot face.”
Artistul vorbește și despre ritualul său din culise. Cu jumătate de oră înainte de concert, ajunge la locație, își schimbă hainele, face vocalize, se machiază, apoi petrece 15 minute în liniște totală. În acest timp, își amintește de cei dragi care au murit și le invocă prezența, atribuindu-le fiecăruia câte o calitate.
Fiul său Arthur îi oferă „bucurie”, Jethro – „spirit anarhic”, mama – „curaj”, iar tatăl – „dinamism”.
Îi invocă și pe colegii pierduți: Tracy Pew, Conway Savage, Shane MacGowan, Anita Lane sau Rowland S. Howard, fiecare pentru o trăsătură specifică.
„Mă adresez acestor persoane așa cum cineva credincios s-ar ruga la sfinți. Le simt prezența și puterea spirituală atunci când urc pe scenă.”
Nick Cave spune că va adăuga de acum pe listă și un prieten din copilărie, David “Dud” Green, căruia îi atribuie „vigilența” – pentru a-l ajuta să-și amintească de cei vii, dar uitați.
Pe lângă aceste reflecții, Cave a confirmat că a refuzat recent să cânte pe o piesă nouă de-a lui Morrissey, descriind-o ca „un fel de pamflet anti-woke, ușor ridicol”.