Pulp revine cu More – un album care nu doar completează moștenirea lor muzicală, ci o și îmbogățește cu noi nuanțe de luciditate, rafinament și emoție.
Este primul material de studio din 2001 încoace, iar dacă We Love Life închidea un capitol, More deschide altul: mai vulnerabil, mai înțelept, dar la fel de special.
Deși ar putea fi încadrat în categoria „album de reuniune”, More nu trăiește din nostalgie. Nu întreabă „îți mai amintești prima oară?”, ci mai degrabă: ce urmează acum? Și răspunsul este: muzică care trăiește în prezent, cu trecutul ca sursă de profunzime, nu de repetiție.
Produs de James Ford (cunoscut pentru colaborările cu Arctic Monkeys sau Depeche Mode), More păstrează ADN-ul sonor al Pulp – glam-pop ironic, lirism urban și erotism ambiguu – dar îl învelește într-un sunet mai bogat, mai cald, mai cinematografic. E ca un indie-disco trecut prin filtrul a două decenii de maturizare.
Jarvis Cocker, acum în a doua jumătate a vieții, e încă acel povestitor ironic și elegant, doar că vocea sa are acum o patină de melancolie și resemnare. “Got To Have Love” e o piesă cu aer de imn, construită să cucerească festivalurile, dar fără artificii bombastice. În schimb, avem aranjamente organice, dominate de coarde, care dau pieselor o intimitate aparte.
Moartea mamei lui Cocker și pierderea basistului Steve Mackey – absent pentru prima oară de pe un album Pulp din 1987 încoace – plutesc peste aceste cântece ca un fel de ecou emoțional. “Background Noise”, cu finalul său de baladă glam sfâșietoare, și absurdul seducător din “My Sex” (unde Jarvis rostește “grăbește-te, că sexul meu rămâne fără timp”), sunt dovezi clare ale acestei conștiințe a efemerului.
Dar nu e totul sobru. “Grown Ups” începe ca o rememorare amuzată a tinereții petrecute în autobuze și cluburi, doar ca să se transforme într-un manifest deziluzionat despre viața adultă – “Îmi pare rău că întreb, dar ne distrăm sau nu?” întreabă Jarvis, iar răspunsul e implicit.
“Farmers Market” este un moment de lumină și dragoste sinceră, în care Cocker șoptește, apoi urlă “Nu-i momentul să începem să trăim?”, ca o sfidare blândă la adresa inevitabilului. E o piesă care strălucește ca un apus aurit în parcare – delicată, dar revelatoare.
Desigur, More nu ar fi un album Pulp veritabil fără acel aer de “wonky pop” – un amestec de kitsch cultivat, ironie subtilă și emoție reală. “Spike Island”, piesa de deschidere, sună ca o versiune întârziată, dar fermecătoare, a unui moment Glastonbury ’95. “Tina” e pur britanică în spirit, un mix de dramă domestică și aventură muzicală à la Burt Bacharach. Iar “Hymn Of The North” este o declarație de dragoste pentru Sheffield, orașul natal al trupei, și pentru rădăcini în general.
Finalul, “A Sunset”, aduce liniștea și asumarea:
“Toate se termină, așa că mai bine profităm cât mai putem.”
E o încheiere poetică pentru un album care nu caută să fie cool, ci adevărat.
Pulp reușește ceea ce puțini o fac: un comeback cu sens, nu doar cu nume mare. More nu e doar un album bun “pentru vârsta lor”, ci un album bun, pur și simplu. E dovada că și la mijlocul vieții poți avea un ultim dans magnific – nu ca o repetiție a gloriei trecute, ci ca o redefinire a acesteia. Într-o lume muzicală obsedată de debuturi și trenduri, More e o lecție de durabilitate, de stil, de sinceritate.
Pulp is still a different class.
Ascultă aici noul album PULP pe Spotify: