Jarvis Cocker și trupa sa legendară Pulp au anunțat lansarea unui nou album de studio, intitulat „More”, care va apărea pe 6 iunie 2025, la aproape un sfert de secol de la precedentul material discografic, We Love Life (2001).
Anunțul vine în contextul relansării activității live a trupei, cu turnee programate în Europa și America.
Primul single extras de pe noul album se numește „Spike Island”, iar videoclipul piesei a fost realizat chiar de Jarvis Cocker, folosind un software de inteligență artificială pentru a anima fotografii vechi ale trupei. Versurile sunt 100% în stilul lui Cocker: „I was born to perform, it’s a calling / I exist to do this, shouting and pointing”.
Albumul „More” a fost înregistrat în doar trei săptămâni la Londra, spre finalul anului 2024, și este produs de James Ford, cunoscut pentru munca sa cu Arctic Monkeys, Gorillaz sau Depeche Mode. Albumul îi este dedicat lui Steve Mackey, basistul trupei, care a încetat din viață în 2023.
„Este cel mai rapid album pe care l-a înregistrat vreodată Pulp. Probabil că era deja gata să fie înregistrat”, a declarat Jarvis într-un comunicat de presă.

„Spike Island” poate fi ascultat deja online și deschide oficial un nou capitol pentru una dintre cele mai iubite trupe britpop din toate timpurile.
More va fi lansat pe 6 iunie prin Rough Trade Records, iar Pulp va concerta în această vară în Europa.
