10 pentru un disc – Ștefan Iancu

Text de sunete

17 aprilie 2025

Ștefan Iancu (n. 1997) este unul dintre cei mai talentați actori ai noii generații din România.

A început să joace încă de la vârsta de 4 ani și a apărut de-a lungul timpului în numeroase producții de film, televiziune și teatru. A devenit cunoscut publicului larg pentru rolul principal din filmul Un pas în urma serafimilor (2017), pentru care a primit Premiul Gopo la categoria „Tânără Speranță”.

Și-a consolidat reputația cu apariții în filme precum Kira Kiralina, Walking with the Enemy, și în seriale internaționale precum Killing Eve. În prezent, joacă în serialul „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”, difuzat de Antena 1, alături de fratele său, Bogdan Iancu. Recent, l-am revăzut din nou pe marile ecrane, în dramedia Hoții de subiecte (2025).

Ştefan Iancu în „Hoţii de subiecte” “| Foto: T.R.I.B.E. Films
Ştefan Iancu în „Hoţii de subiecte” “| Foto: T.R.I.B.E. Films

Cunoscut și pentru activitatea sa în teatru, Ștefan Iancu poate fi văzut în spectacole puternic aplaudate, precum La câțiva oameni distanță de tine (regia Radu Afrim, TNB), American Buffalo (regia Bogdan Budeș, Teatrul de Artă București), Fiul (regia Cristi Juncu, Teatrul Toma Caragiu Ploiești), Azilul de noapte (regia Vlad Cristache, Teatrul Bulandra) și, nu în ultimul rând, în energicul și proaspătul Club 27, regizat de Alex Bogdan, pe un text de Cătălina Mihai, la Teatrul Metropolis.

„Club 27” (regia Alex Bogdan), Teatrul Metropolis, 2025 | Foto: Andrei Gîndac
„Club 27” (regia Alex Bogdan), Teatrul Metropolis, 2025 | Foto: Andrei Gîndac

„Îi mulțumesc tatălui meu că mi-a deschis apetitul pentru muzica rock și că am crescut într-o casă în care sunetul de fundal cel mai comun era chitara lui Jimmy Page. Între timp gusturile s-au mai diversificat, dar influența din copilărie a rămas.”

1. The Doors – The End

Pentru mine, piesa asta vine la pachet cu secvența de început din Apocalypse Now. Luate împreună, sunt un fel de combinație croșeu-upercut care rezultă cu un knockout. Dar și independentă de film, e printre cele mai puternice și fascinante melodii compuse vreodată, n-are cum să lipsească.

2. Oasis – Live Forever

La momentul la care scriu rândurile astea, Oasis e trupa pe care o ascult cel mai mult. Poate și faptul că au anunțat reuniunea mi-a alimentat puțin pasiunea pentru ei și a retrezit-o la viață, dar n-avea cum să lipsească ceva din repertoriul lor de pe listă. Dacă aș putea, aș adăuga câte o secvență cu piesa asta pe fundal în toate filmele în care joc.

3. Travka – Înger Sedat

Aici, meritul pentru care am început să ascult Travka i se datorează lui Emilian Oprea, care mi-a pus prima dată să ascult trupa asta. De atunci, revin la ei regulat, chiar dacă băieții, din păcate, au abandonat proiectul.

4. Billy Joel – Vienna

Rar ascult versuri care îmi merg așa de bine la suflet. Cu ce zice Billy Joel în piesa asta, m-a nimerit la fix…

5. Art Blakey and the Jazz Messengers – Moanin’

Pe-asta o cam asociez eu cu jazz-ul. Dacă m-ar pune cineva să dau play la orice melodie, da’ jazz să fie, direct la asta m-aș duce.

6. Slipknot – Before I Forget

Trupa care mi-a marcat cam toată perioada liceului. I-am văzut și live, au fost la fel de tari cum îi văzusem io prima dată când aveam 14 ani.

7. Phoenix – Mica Țiganiadă

Avem un radio în sufragerie când eram copil pe care îl foloseam ca să punem disc-uri în el. Aveam doar două: Cantafabule și Symphoenix. Mica Țiganiadă cred că e printre primele mele amintiri muzicale și nici că-mi mai dispare acum din cap.

8. Depeche Mode – Personal Jesus

Devotional Tour 1993. Atunci au cântat băieții cea mai bună versiune live a piesei ăsteia care e un fel de imn personal. Îi dau drumu’, o ascult de vreo 2-3 ori și după simt că pot să fac orice.

9. Linkin Park – Breaking the Habit

Puțin înainte de Slipknot și metalele mai grele, Linkin Park era trupa mea de suflet. Poate și pentru că am crescut odată cu ei și tot universului YouTube-ului încă tânăr, era populat de clipuri din Anime-urile mele preferate (Naruto, Bleach, DBZ), cu piesele lor pe fundal.

10. Valeriu Sterian – Vino Doamne

Poate cea mai tristă piesă de pe listă, de-asta am și lăsat-o la urmă. Mă rupe de fiecare dată când o aud deși n-am nicio treabă cu generația de atunci.

Ascultă 10 pentru un disc cu Ștefan Iancu și pe Spotify (din păcate 2 piese nu se regăsesc în baza de date Spotify – Travka – Înger Sedat și Valeriu Sterian – Vino Doamne)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *