Celebrul fotograf, cineast și regizor olandez Anton Corbijn va primi Icon Award la ceremonia Abbey Road Music Photography Awards, ce va avea loc pe 2 octombrie 2025 la Abbey Road Studios din Londra.
Cu o carieră de peste patru decenii, Corbijn a surprins în imagini figuri emblematice precum Tom Waits, David Bowie, Kurt Cobain, Ian Curtis, Miles Davis, Frank Sinatra, Joni Mitchell și Robert De Niro. Este considerat fotograful „de casă” pentru U2 și Depeche Mode, colaborând constant cu aceste trupe de-a lungul carierei lor.
Corbijn a descris videoclipul In Your Room ca fiind o retrospectivă a muncii sale cu Depeche Mode, realizată în momentul în care nu era sigur dacă va exista ocazia să mai lucreze la încă un videoclip pentru trupă…
În plus, a regizat videoclipuri pentru artiști precum Nirvana, Metallica, Nick Cave, Johnny Cash, Arcade Fire, Coldplay și The Killers.

„Fotografierea muzicienilor a fost o pasiune care, la începutul anilor ’70, a devenit o misiune în toată regula… Să primesc recunoaștere din partea unei instituții care poartă numele Abbey Road și care are în juriu unii dintre colegii mei de breaslă… nu pot decât să fiu recunoscător! Mulțumesc!”, a declarat Corbijn.
Directorul de marketing și creație al Abbey Road, Mark Robertson, a subliniat impactul acestuia:
„Munca lui Anton Corbijn face parte din cultura muzicii moderne de peste cinci decenii. Fotografiile sale nu doar documentează — ci definesc, inovează și inspiră artiști, fani și fotografi deopotrivă. La Abbey Road, suntem încântați să celebrăm un adevărat icon, a cărui artă continuă să influențeze.”

Abbey Road Music Photography Awards au fost lansate în 2022 și acoperă numeroase categorii, majoritatea deschise pentru înscrieri publice. Anul trecut, competiția a atras peste 22.000 de fotografii din 30 de țări. În 2025 sunt introduse două noi categorii – Portret și Festivaluri –, iar nominalizările la celelalte secțiuni vor fi anunțate în septembrie.
Printre laureații anteriori ai premiului Icon se numără Jill Furmanovsky (2024), Henry Diltz (2023) și Eric Johnson (2022).

Sursa articol: rollingstone.com
