A fost Kurt Cobain ucis?

Din multe puncte de vedere, subiectul Kurt Cobain a fost și este unul dintre cele mai discutate și mediatizate în segmentul muzicii rock’n’roll.

În primul rând, datorită imensei contribuții aduse de către Nirvana rock-ului, în general, și grunge-ului, în special. Apoi, din cauza poveștii misterioase ce încă se țese în jurul presupusei sinucideri, din data de 5 aprilie 1994.

Probabil nu este modul cel mai potrivit să-I celebrăm pe unul dintre eroii moderni ai muzicii concentrându-ne pe subiectul morții lui, dar pe de altă parte, atâta timp cât încă ipoteze variate ies la lumină în fiecare an, complicând cazul la nesfârșit, este cu siguranță util să ne creăm o imagine completă a teoriilor și posibilelor verdicte de până acum.

De fapt, articolul de față va încerca să pună una lângă alta cât mai multe date pentru ca, după ce le veți fi lecturat, să fiți în măsură să ajungeți la propriul verdict. Deci, a fost Cobain ucis sau și-a pus singur capăt zilelor?

De la droguri la apă Evian!

Cazul Kurt Cobain poate începe din momentul în care artistul a apelat prima dată la tranchilizante sau droguri pentru a-și alina durerile (în special cele de stomac) sau pentru a-și alunga depresiile. Teoretic, momentul în care Cobain a cedat drogurilor de orice fel este cel în care o eventuală anchetă începe să aibă fapte relevante. De ce? Pentru că pentru tot restul scurtei sale vieți, Cobain avea să devină un consumator de pastile și droguri, iar „acuzațiile” principale – atât în timpul vieții, cât și postum – au mers în această direcție.

Cobain a avut perioade în care depresia sau insuportabilele dureri de stomac (mai târziu, după ani de sufocante crize de stomac, unul dintre zecile de doctori la care a apelat i-a diagnosticat corect problema – un nerv atins, în legătură cu scolioza lui) îl aduceau pe culmile disperării, motiv pentru care obișnuia să apeleze la heroină sau pastile calmante. Drept urmare, a avut momente de o tulburătoare singurătate și mizantropie.

În această direcție, Tony Barber, basist al trupei Buzzcocks (a concertat în turneu cu Nirvana, în februarie ’94), povestește:

„Nu părea a se considera un star… Părea mai degrabă un tip timid, care nu avea prea mulți prieteni. De multe ori, când vorbeam cu el, îmi venea să spun ceva de genul: «uite, dacă ai nevoie de un prieten cu care să stai la un pahar sau ceva, sunt aici»”.

După ce sursa durerilor de stomac a fost detectată, mulți prieteni au înregistrat o schimbare de atitudine – astfel, Kurt părea a fi mai senin și mai comunicativ. Alt motiv pentru această schimbare, la fel de important, era și Frances Bean, fiica lui. Astfel, fiind eliberat de agonia zilnică, Kurt Cobain părea a se putea concentra mai mult pe relațiile cu cei din jurul lui și cu fiica sa.

Era un om limpede, liniștit, care „bea numai apă Evian”, care „își făcea planuri în legătură cu nepoții lui”, iar prietenului său cel mai bun, Dylan Carlson, nu i-a lăsat niciodată impresia unui sinucigaș. Această lămurire este foarte importantă, căci din momentul în care zvonurile despre firea sinucigașă a lui Cobain au început să fie răspândite, a pornit marea „campanie” de presă și nu numai, prin care Courtney Love și-a creat întreaga „conspirație”.

Tot ceea ce a urmat pare a fi un scenariu bine pus la punct, sadic și calculat la rece (însă, după cum se va vedea, cu evidente scăpări), pe baza căruia, cu cel mai suprinzător calm, Love a reușit să-și ducă planul până la capăt. Dar, pentru a nu ne pierde în judecăți, poate irelevante pentru mulți, iată datele perioadei de dinainte de sinuciderea lui Cobain și ceea ce s-a întâmplat după.

Personaj-cheie în această istorie este detectivul particular Tom Grant (TG), fost polițist, cu o bogată experiență în spate. Acesta a fost, în mod ironic, angajat chiar de către Love pentru a-l găsi pe Kurt. Dezvoltarea ulterioară a firului epic a dezvăluit întoarceri spectaculoase de situație. Dar să începem cu incidentul considerat de majoritatea punctul de pornire al „cazului” morții lui Cobain.

„Tot ceea ce a urmat pare a fi un scenariu bine pus la punct, sadic și calculat la rece…”

Roma. Prima „tentativă”

3 martie, 1994. Courtney dă un interviu revistei „Select”. Jurnalistul notează niște detalii aparent nesemnificative:

„Este un tub de Rohypnol pe masa imensă de mahon din mijlocul camerei de hotel londonez unde se află Courtney, printre hârtii împrăștiate și pachete de țigări. <<Uite, știu că este o substanță interzisă>>. Și zâmbește (…) Pastilele le am de la doctorul meu. Este ca Valium-ul. Mă fut pe Prozac. Nu sunt depresivă. Am încercat (Prozac) pentru cinci sau șase zile și în a șasea zi am început să am tot felul de flash-uri, de parcă luasem acid…”

În aceeași zi, de data asta în Roma, Kurt, care oprise turneul european Lolapalloza din motive de sănătate, se întâlnește cu Courtney doar la câteva ore după ce aceasta vorbise cu jurnalistul de la „Select”. Motivul oficial – venise să vadă ce se întâmplă cu Kurt. Și de aici încep variațiile pe tema dată.

În dimineața următoarei zile, Courtney se trezește și îl găsește pe Kurt întins pe covor, cu sânge curgându-i din nas. Băuse șampanie și îngurgitase 50 de pastile de Rohypnol! Pastilele prescrise pentru Courtney. De asemenea, într-o mână avea câteva bancnote și în cealaltă un bilet, despre care Cobain a spus mai târziu că nu conținea un mesaj sinucigaș.

Love cheamă ambulanța și Kurt este tratat de urgență. Aceasta este tema. Variațiile: Tom Grant crede că în Roma a avut loc prima tentativă a lui Courtney de a-l ucide pe Kurt. Se pare că artistul nu folosise până atunci acest medicament (Rohypnol este un calmant de zece ori mai puternic decât Valium-ul, utilizat în tratarea insomniilor în special.

Însă, neoficial, acesta este un narcotic folosit de tineri pentru a obține stări de relaxare și pentru a întări efectele drogurilor sau ale băuturii alcoolice. Mai este numit „the rape-date drug”, deoarece creează amnezie temporară).

Și este ciudat să fi ales Kurt să-l folosească fix în acel moment când voia să plece, să o părăsească pe Love și să iasă din industria muzicală (dovadă biletul). Cu alte cuvinte, a ales să își administreze o supradoză chiar în noaptea în care hotărâse să plece și după ce scrisese un bilet de adio?

Alte dovezi: pastilele cu pricina sunt inodore și insipide (mai exact, dacă o pastilă este diluată într-un lichid, cel căruia îi este administrată nu își poate da seama după gust sau miros de existența ei, dacă nu este avertizat dinainte), iar Love a recunoscut, într-o discuție cu un reporter, că ea însăși folosea Rohypnol-ul în combinație cu șampania… Plus că, se pare, după propriile declarații, Love se trezise la 3-4 dimineața, dar ambulanța a fost chemată abia la 6:30…

Grant suspectează că Love a așteptat până când a considerat că soțul ei este mort, apoi a chemat ambulanța. Frances Barnett, o jurnalistă care a tratat incidentul de la Roma într-un articol larg, adaugă că, din motive de securitate, Love a cerut ca soțul ei să fie transferat de la spitalul unde era tratat la American Hospital, deși acesta se afla într-o stare gravă, un astfel de transfer fiind considerat foarte periculos.

Totuși, acesta a avut loc, jurnalista considerând această mișcare ca fiind una disperată a lui Love de a-l împiedica pe Kurt să-și revină, văzând că planul ei ucigaș a dat greș.

Kurt și Courtney, un cuplu fără viitor

Care este resortul tuturor acestor acțiuni ale soției artistului? Simplu: banii și faima. Acestea riscau să devină o vagă amintire din mai multe motive: suspendarea de către Kurt a turneului european (care însemna un contract de 9,5 milioane de dolari), intenția de a se retrage definitiv din industria muzicală, aceea de a o părăsi pe Love și de a obține custodia fiicei sale, Frances Bean.

În sprijinul acestei insinuări despre intențiile ascunse ale artistei stau și afirmațiile tatălui ei, Hank Harrison, care o caracterizează pe Courtney ca fiind încă din adolescență o fire puternică, dornică întotdeauna de succes și de apreciere, gata să facă ORICE pentru a le obține. De asemenea, discutând despre fiica lui, Harrison este convins că există zone întunecate în viața psihologică a lui Love, ceea ce o face suspectă chiar și în ochii lui.

Sunt multe motive și afirmații din diferite surse (prieteni, jurnaliști) care sprijină ideea că Love nu s-ar fi dat înapoi de la nimic pentru a-și asigura drumul către bogăție și faimă. Mai ales că între ea și Kurt, relațiile nu mai erau de mult timp „cordiale”.

Certurile erau din ce în ce mai dese pe diferite teme (vezi momentul în care Courtney a cumpărat un automobil Lexus, iar Kurt i-a cerut să-l ducă înapoi, știut fiind faptul că artistul era adeptul unei vieți simple, lipsită de lux) și liniștea părea că nu se va mai instala niciodată în viața artistului, mai ales după incidentul din Roma, despre care Kurt se pare că nu își mai amintea prea multe (însă efectul îl adâncise iarăși în depresii, un apropiat spunând că devenise din nou „monocromatic”).

Următorul incident demn de menționat este tot o ceartă, în data de 18 martie ’94. Love cheamă poliția și susține că soțul ei vrea să se sinucidă, că s-a închis într-o cameră și că are și o armă la îndemână. La sosirea poliției, Kurt a explicat într-o manieră calmă că nu are gânduri sinucigașe și că s-a închis în cameră doar pentru a scăpa de soția lui. Conflictul a fost aplanat și arma i-a fost confiscată.

În urma deselor certuri și neînțelegeri, Courtney o sună pe avocata familiei, Rosemary Carroll și îi cere să-l caute „pe cel mai rău și mai vicios avocat de divorțuri”, în vreme ce, la scurt timp, Kurt o sună pe aceeași avocată spunându-i că intenționează să își definitiveze testamentul, adăugând că vrea să o scoată pe Love din prevederile actului.

Love devenise obsedată de testamentul lui Kurt și, conform spuselor bonei micuței Frances, Courtney „nu mai înceta cu discuțiile despre testament”. În acest climat de presiuni și tensiuni, Courtney înscenează o intervenție (25 martie) cu participarea mai multor prieteni de trupă și din managementul Nirvanei, pentru a-l convinge pe Kurt să se interneze într-un sanatoriu de dezintoxicare.

Motivele porneau de la faptul că artistul renunțase la Lolapalloza (adică la bani!) și că nu era un tată responsabil, toate acestea, Courtney punându-le pe seama consumului de droguri. TG consideră că artistul nu a luat în serios acea „întrunire”, dat fiind faptul că mulți dintre cei care îl sfătuiau acum să se interneze erau prieteni de droguri.

„Love devenise obsedată de testamentul lui Kurt”

Ultimele zile…

Concluzii importante despre starea psihică a lui Kurt reies din acțiunile sale ulterioare plecării lui Love în L.A. (26 martie). Astfel, pe 29 martie, artistul postează un mesaj pe internet (America Online), care exprimă sentimente amestecate despre incidentul din Roma, recunoscând că este încă „speriat” de ceea ce s-a întâmplat.

Patru zile mai târziu merge cu prietenul lui, Dylan Carlson, la un magazin de articole sport. Motivând că vrea să apere casa de eventuali hoți, Kurt îl roagă pe Carlson să cumpere o armă pe numele lui. De notat că și Carlson participase la „intervenția” organizată de Love, iar acum îi cumpăra o armă!

În ziua următoare, Kurt se internează în Exodus Recovery Center, o clinică de dezintoxicare din Los Angeles. Ciudat este că, deși se internează de bună voie, pleacă fără a spune o vorbă nimănui, două zile mai târziu. Din acest moment, Love intră într-o reală panică și încearcă prin orice metodă să dea de el. Ea înțelesese că acum Kurt era liber să facă ce și-a propus, adică nu mai era sub controlul ei.

El putea să semneze testamentul și să o părăsească, lăsând-o cu toate visele de mărire și fără banii pe care ea se baza. Motiv pentru care îl roagă pe Joe Mama (un prieten de-al ei) să îl caute în tot L.A.-ul.

Nu trebuie uitat faptul că Kurt a sunat hotelul la care stătea Love, transmițându-i umătorul mesaj: „Numărul de telefon al lui Elizabeth este…” (Nu se stie despre cine este vorba). Courtney nu a menționat nimic presei despre acest telefon, deși, mai târziu, avea să declare că nu știa nimic de soțul ei și că nu a contactat-o.

Între timp, Cobain a luat primul avion către Seattle și, ajuns acasă, are o conversație cu Michael „Cali” DeWitt (pentru o perioadă baby-sitter, prieten de familie și companion de călătorie al celor doi. TG îl consideră suspectul principal). Acesta îi comunică ulterior, în ziua aceea, lui Courtney despre discuția avută cu Kurt. Este un amănunt important.

După aceasta, Kurt nu mai are niciun contact (asta dacă nu luăm în considerare varianta Bradley Barnett, un agent de bursă care susține că este ultimul ce l-ar fi văzut pe Cobain în viață, cu două zile înainte de presupusa sinucidere. Povestea acestuia are multe inconsistențe, tocmai de aceea nu este considerată ca fiind una reală).

Kurt era de negăsit. În această situație, Courtney „plantează” o poveste în presă cum că ar fi luat o supradoză, numai pentru a-l face pe Cobain să o sune. Ceea ce nu s-a întâmplat. Următoarea dată când avea să fie văzut, corpul lui Cobain era neînsuflețit, zăcând în sera de deasupra garajului casei din Seattle. Era 8 aprilie 1994.

Love angajează un detectiv particular

În acest punct al articolului, personajul căruia îi vom acorda credit și spatiu de desfășurare pentru teoriile ce au fost și sunt în continuare în centrul atenției este Tom Grant (TG). Detectivul a fost angajat de către Courtney, pe data de 3 aprilie 1994.

Era duminica de Paște și motivul pentru care artista l-a angajat era să afle cine folosește cartea de credit a lui Kurt. Într-adevăr, Kurt avea o singură carte de credit. Love era de părere că altcineva folosește cardul și i-a declarat detectivului că ea, personal, a sunat la compania emițătoare și a blocat toate operațiunile de pe acel card.

Probabil, motivația principală era aceea de a-l opri pe Kurt să-și folosească banii de pe card și cum „el, oricum, nu are prieteni care să-l împrumute…” (Love) se gândea că în acest fel îl va ține sub control.

De asemenea, în discuțiile cu TG, Love a menționat că este de părere că soțul ei vrea să o părăsească și că nu va pierde mult oricum, deoarece este „menționată în toate actele bunurilor și proprietăților pe care le-am achiziționat împreună”.

Căutarea lui Kurt continuă, la fel și urmărirea încercărilor de folosire a cardului. La un moment dat, unul dintre pseudonimele pe care le folosea Kurt de obicei este găsit în registrele unui hotel din Seattle. Numai că Love, după ce îi declarase detectivului că starea lui Kurt este foarte labilă și că „toți se așteaptă ca el să moară” (!), nu le cere asociaților acestuia să intre în cameră, ci doar să supravegheze intrarea hotelului.

Mai târziu avea să îi spună că a telefonat personal în camera respectivă și că persoana nu era Kurt. Pentru detectiv, toată această poveste începe să pară a fi mai mult o înscenare, un fel de joacă pe care chiar Love a inițiat-o pentru a-și acoperi urmele. Pe 4 aprilie va completa un formular la poliție, la rubrica „missing person”, de data aceasta folosindu-se de numele Wendy O’Connor – mama lui Cobain.

Părea foarte ciudat faptul că artista inițiase această căutare, dar făcea tot posibilul ca investigația să meargă încet și numele ei să nu fie legat de această acțiune.

Pe 6 aprilie, TG hotărăște să plece personal la Seattle pentru a-l căuta pe Cobain, însă nu înainte ca un prieten să o întrebe pe artistă dacă nu vrea să meargă cu el și să participe la investigație. Aceasta a răspuns că nu se poate deplasa, deoarece are niște „afaceri” de care trebuie să se ocupe în L.A., pentru ca, mai apoi, TG să afle de la Rosemary Carroll (avocata de entertainment a cuplului) că, de fapt, Love nu avea nicio afacere în Beverly Hills și că, în concluzie, nimic nu o reținea acolo.

Sute de amănunte și o mie de întrebări…

Ajuns în Seattle, detectivul se întâlnește cu Dylan Carlson și împreună pornesc în căutarea lui Kurt. Au vizitat un dealer de droguri care obișnuia să-i livreze artistului narcotice și câteva hoteluri pe unde Kurt alegea să stea. În decursul căutării, TG află de la Carlson că acesta nu crede că artistul are inclinații sinucigase și că nu l-a văzut niciodată ca pe un sinucigaș – „are niște probleme destul de dificile, dar este destul de optimist”, povestea cel mai bun prieten al artistului.

Joi dimineață, în data de 7 aprilie, detectivul împreună cu Carlson s-au deplasat la locuința din Lake Washington. Ajunși acolo, Carlson a coborât singur din mașină, așa cum se înțelesese cu TG și a verificat dacă este cineva în casă (detectivul a menționat că nu voia să-l alarmeze pe Kurt cu prezența lui, în cazul în care se afla în casă).

După câteva minute, Carlson se întoarce în mașină spunând că nu este nimeni acasă. Ulterior, Dylan a sunat-o pe Courtney în L.A. și a rugat-o să sune la compania care se ocupa cu securitatea casei pentru a opri alarmele, astfel încât el și detectivul să poată intra în casă. Cei doi s-au întors la reședința din Lake Washington și au intrat în casă pe geamul de la bucătărie.

În casă nu era nimeni, însă într-una dintre camere, televizorul era aprins și patul nefăcut („ca și cum cineva ar fi plecat în grabă de acolo” – TG). Era camera lui Michael De Witt, care locuia acolo de ceva vreme.

Cei doi nu l-au găsit pe Kurt. Aici încep să apară semnele de întrebare. TG susține că a căutat în toată casa. Despre sera de deasupra garajului spune că nu a căutat deoarece nu știa de existența ei și că, fiind întunecat și plouând, nu a putut distinge bine dacă deasupra garajului se află ceva.

Este ciudat deoarece, după cum atestă mai multe fotografii, geamurile din acoperișul serei sunt mari, ocupă o mare parte a acoperișului și sunt ușor observabile din orice unghi, iar balconul de deasupra garajului indică faptul că acolo se află o cameră (vezi pozele din arhiva poliției).

Însă, ceea ce ne pune un mare semn de întrebare este faptul că Dylan știa de seră și nu i-a spus detectivului nimic despre ea. Ba mai mult, după cum TG a aflat mai târziu, Rosemary Carroll ar fi auzit-o pe Love (aceasta se afla la reședința avocatei când a avut loc convorbirea telefonică cu Dylan din dimineața zilei de 7 aprilie) indicându-i lui Carlson să caute și în seră!

Se pare că, după ce a vorbit la telefon cu acesta, Love s-a întors în camera ei de la hotelul din Beverly Hills și a luat o supradoză. A fost dusă la spital, externată la câteva ore și arestată de către poliție pentru posesie de droguri. În aceeași zi a fost și eliberată pe cauțiune (10.000 $).

Cam multe pentru o singură zi! Fapt ce l-a făcut pe Grant să creadă că este vorba de o înscenare pentru a-și crea un fel de alibi. Aici se naște din nou un semn de întrebare: de ce ar fi încercat Love să-și creeze un astfel de alibi pentru data de 7 aprilie, când era clar că medicii vor stabili data morții lui Kurt ca fiind în 5 aprilie?

Grant merge mai departe cu ideea, întrebându-se dacă nu cumva Love credea că Kurt va fi găsit pe data de 7 și astfel va da naștere ideii unui pact sinucigaș între ea și soțul ei… Mergând mai departe, aflăm alte amănunte cel puțin contradictorii.

Deci, după ce Grant și Carlson părăsesc casa din Lake Washington (unde, să nu uităm, trupul neînsuflețit al lui Cobain zăcea de două zile!), aceștia hotărăsc să caute și la cele două case cunoscute sub numele de Carnation Location, aflate în proprietatea cuplului Love-Cobain. Pe drum, Dylan nu crede că va mai fi în stare să recunoască unde se află proprietatea, din cauza vremii ploioase și cei doi se întorc în Seattle.

Următoarea zi, 8 aprilie, Carlson vorbeste la telefon din nou cu Love (aici iar apar discrepanțe, într-o declarație, Grant menționând 7 aprilie ca dată a conversației, în alta, data de 8 aprilie), iar aceasta îl sfătuiește să meargă înapoi la casa din Lake Washington, pentru a verifica dacă arma (pe care o cumpărase Carlson pentru Kurt) mai este în dulapul lui Cobain.

De data aceasta, la locuință îi așteaptă altă surpriză – un bilet scris de DeWitt și adresat lui Kurt. În textul biletului, DeWitt îl „certa” pe Cobain că nu are grijă de Courtney și își exprimă uimirea: „Nu pot să cred că ai fost în casă fără ca eu să observ!”.

Biletul lui „Cali” DeWitt

O dovadă „plantată” la fața locului:

„Kurt – Nu pot să cred că ai fost în casă fără ca eu să observ. Ești un nenorocit că nu ai sunat-o pe Courtney și nu i-ai zis măcar că esti ok. Ea suferă mult, Kurt, și azi dimineață a mai avut un «accident» și acum e în spital din nou. E soția ta și te iubește și aveti un copil împreună. Înțelege măcar că trebuie să îi spui că esti ok sau ea va muri. Nu e drept omule. FĂ CEVA ACUM”.

Episodul Michael „Cali” DeWitt este destul de întortocheat și cu multe semne de întrebare. Chiar și Grant, în variantele sale despre decursul evenimentelor, se pierde în tot felul de amănunte, care se transformă în întrebări retorice, nereușind decât să creeze senzația că forțează nota pentru a da un suspect principal.

Adevărul este că DeWitt ba a fost prezent la întâlnirea cu Kurt – pe data de 2 aprilie – după ce acesta părăsise centrul de dezintoxicare, ba a plecat după aceea, ba a mai vizitat casa până în data de 7 aprilie (probabil în acest răstimp a scris și respectivul bilet – din nou mă întreb de ce nu se miră Grant că la prima descindere în casă nu a găsit niciun bilet? Se deduce logic că în scurtul răstimp dintre cele două căutări – câteva ore – DeWitt a fost în casă).

Cert este că în data de 7 aprilie, DeWitt a părăsit Seattle-ul (a plecat în L.A!) reușind să nu dea nas în nas cu Grant. De ce l-a evitat pe Grant, dacă nu avea nimic de ascuns? Se mai știe, de asemenea, că acesta a fost în legătură permanentă cu Love, că a dispărut pentru mai multă vreme după descoperirea cadavrului lui Kurt (dând, astfel, biletului găsit de Grant aspectul unei dovezi „plantate” la fața locului).

Plus că, să nu uităm, DeWitt este foarte pornit pe Kurt că nu știe unde este (după cum menționează în bilet)… Oare nu s-a gândit, în toată supărarea lui, să caute în seră – asta în cazul în care într-adevăr era preocupat de lipsa lui Cobain? Mai apoi, DeWitt a declarat că nu a rămas în casă pentru că Love îl sunase de mai multe ori spunându-i că soțul ei este în casă (!!!).

De aici povestea devine de-a dreptul neinteligibilă, drept dovadă că toate acestea par a fi un scenariu stângace mânuit de Love și DeWitt și chiar mai stângace expus de Grant – care se complică în detalii și părând a evita un verdict mai clar. Dar despre asta vom mai vorbi.

Ipoteze și „scăpari” ale poliției din Seattle

Întorcându-ne la întâmplările din dimineața zile de 8 aprilie, cei doi (Carlson și Grant) erau în drum spre casele de pe proprietatea Carnation (cu o seară înainte renunțaseră din cauza timpului nefavorabil). Pe drum, detectivul susține că s-au oprit la o benzinărie. Acolo Carlson, în urma unei conversații telefonice cu un prieten, află că în casa din L. Washington a fost găsit un cadavru. Cei doi au dat drumul la radio și au aflat că era vorba despre trupul lui Kurt Cobain. Cel care l-a găsit era angajat al firmei de electricitate Veca Electric, care era contractată să lucreze la casa din L. Washington. Interesant este că Love a dat indicații specifice ca lucrul să pornească începând cu… sera.

Să fi vrut oare Love să se asigure că trupul lui Cobain este găsit? Doar îi dăduse instrucțiuni specifice și lui Carlson… de ce acesta evitase sera?

În lumina acestor informații, parcă ne este greu să credem că Love nu știa nimic… Corpul lui Kurt era întins pe podea, cu țeava armei (Remington 20 gauge, setată pentru foc ușor) sprijinindu-se pe piept. Sub cap, în partea stângă se întindea o pată de sânge. În dreapta corpului se găseau rispite câteva mucuri de țigări, portofelul personal, 120$, o cutie de țigări, țigări, o brichetă, ochelari, două prosoape și o șapcă, iar în stânga lui: o jachetă de velur, o cutie de root beer, un cartuș de glonț folosit și o husă de armă.

Biletul „sinucigaș” era plasat pe o tavă aflată în stânga intrării dinspre balcon, era scris cu cerneală roșie și un stilou cu cerneală roșie fixează biletul pe tavă, printre niște becuri murdare.

Acum iată și câteva dintre teoriile care fac această așezare a lucrurilor incompatibilă cu verdictul de „sinucidere”, (hotărât de poliție după nici trei ore!): după cum era dispusă arma, cartușul glonțului folosit trebuie să sară în partea dreaptă a corpului.

Poliția a susținut în rapoartele ei că artistul și-ar fi scos permisul de conducere și l-a plasat pe portofel pentru a-și face cadavrul identificabil – de fapt, un polițist a recunoscut mai apoi că el a SCOS permisul de conducere din portofelul lui Cobain pentru a face o poză cu cadavrul și permisul de conducere acestuia (ca metodă de identificare oficială); iar biletul ar fi fost plasat pe tava cu becuri tot de către un polițist, care a vrut să-l fotografieze.

De asemenea, alte amănunte care pun sub semnul întrebării această „sinucidere” sunt:

– În sângele lui Cobain a fost găsită o doză de heroină de 1.52mg/1 (doză de trei ori mai mare decât doza letală) și urme de diazepam, combinatie ce l-ar fi împiedicat să se sinucidă, deoarece mai mulți doctori au declarat că o astfel de doză acționează rapid asupra corpului (în câteva secunde!) făcându-l incapabil de orice mișcări. Plus că se mai naște o întrebare – de ce și-ar fi injectat o doză atât de mare, când avea de gând să se sinucidă prin împușcare? Kurt nu era la prima injectare, ar fi știut cu siguranță că doza de heroină în sine i-ar fi fost de-ajuns să se sinucidă.

– Declarația electricianului care a găsit cadavrul. Acesta susținea că, în mod curios, părul lui Cobain era parcă recent pieptănat foarte atent. Lucru destul de bizar pentru un om care se pregătea să se împuște.

– Polițiștii susțineau că ușa serei era blocată de un scaun proptit în clanță și că, de asemenea, clanța nu se închidea decât din interior, motiv pentru care a fost spart un geam pentru a se pătrunde în interior. S-a dovedit ulterior, prin fotografii, că scaunul cu care Kurt s-ar fi baricadat în interiorul serei nu era decât un scaun mic, care se afla destul de departe de ușa cu pricina, iar clanța era una simplă, de genul „apasă și rotește”, care se închidea din ambele părți ale ușii.

– Pe armă și pe cutia de bere nu au fost găsite amprente identificabile. Raportul (care, destul de curios, a fost efectuat abia după o lună de la incident) spune că amprentele sunt alungite. Unele voci spun că cineva (poate chiar „ucigașul”) ar fi încercat să le șteargă. Unul dintre politiști explică faptul că reculul armei poate crea efectul de prelungire a amprentelor.

De asemenea, polițiștii nu au luat amprente din toată camera – o acțiune de rutină la fața oricărui loc de omucidere sau sinucidere. Mulți se întreabă cum de nu s-au găsit amprente pe armă, din moment ce Cobain o deținea de mai bine de o săptămână?

– Verdictul de sinucidere s-a dat la mai puțin de trei ore de la deschiderea cazului. Rapoartele arată că este un caz tipic și că verdictul de sinucidere se susține. De fapt, sunt mult mai multe motive pentru a crede contrariul. Însă, ceea ce aflăm de la purtătoarea de cuvânt a poliției din Seattle este că Love ar fi povestit poliției despre încercarea de sinucidere din Roma (prima dată când incidentul din Roma era catalogat ca încercare de sinucidere!), că pe 4 aprilie (când Love a completat formularul de persoane dispărute, dându-se drept Wendy O’Connor, mama lui Kurt) a indicat că soțul ei are o armă și că prezintă tendințe sinucigașe.

– Mai apoi, în aceeași zi, a susținut într-o convorbire telefonică faptul că soțul ei avea să se sinucidă și, a adăugat purtătoarea de cuvânt, să nu uităm incidentul din 18 martie, când Love a chemat poliția, susținând că soțul ei vrea să se sinucidă… Toate aceste tentative… și toate povestite doar de o singură persoană. Oare poliția din Seattle nu știe că informația trebuie verificată și din alte surse? Dacă ar fi întrebat doctorii de la sanatoriul Exodus, prieteni sau apropiați, ar fì aflat contrariul. Dar, se pare, declarațiile lui Love au fost suficiente pentru ei…

Alte revelații

De fapt, lucrurile nu erau deloc așa, se evită detalii esențiale în înțelegerea corectă a (sin)uciderii, însă cazul era deja închis. De aici înainte rămânea ca presa să ducă mai departe ceea ce poliția părea că ignoră. Tom Grant și-a continuat investigațiile, a aflat lucruri care păreau din ce în ce mai mult a o incrimina pe Love.

La un moment dat, Grant a vorbit în public despre unele „curiozități” din cazul Cobain, afirmații care aduceau în discuție și implicarea lui Love în unele aspecte cel puțin dubioase.

Astfel, Grant i-a trimis o scrisoare prin care îi explica angajatoarei lui că nu-i mai poate reprezenta interesele. Love reacționează neașteptat și îi refuză „demisia”, ba dimpotrivă, începe să-i dea și alte îndatoriri, plătindu-l și pentru acestea, evident. Mai târziu, Grant avea să își dea seama că artista îl ținea astfel departe de ancheta „sinuciderii”, dându-i tot felul de sarcini, care mai de care mai inutile.

Ulterior, colaborarea dintre cei doi avea să se sfârșească, iar Grant să pornească singur în descoperirea a noi și noi aspecte nesesizate de poliție în legătură cu cazul Cobain.

Nu trebuie uitat un fapt inedit, care adaugă acestui amalgam de senzațional o nouă valență – la 8 luni după moartea lui Kurt, într-un interviu realizat de revista Rolling Stone, Courtney dă publicității faptul că i-a mai lăsat un bilet Kurt!!!

Era un alt bilet, care, conform variantei lui Grant, nu făcea altceva decât să confirme că el, Kurt, avea de gând să o părăsească pe ea, să se retragă din muzică și nicidecum din… viață. Pe de altă parte, el explică faptul că Love nu avea cum să găsească biletul sub perna ei (așa cum susținea) pentru că el însuși a căutat cu atenție în dimineața de 7 aprilie și nu a găsit nimic.

Și tot asa investigația detectivului continuă și în ziua de azi. Cu siguranță are multe elemente pe care nu le-a dezvăluit publicului (fapt pentru care nu a fost niciodată dat în judecată de Love!) și mai sunt multe pe care nu le-am putut acoperi în articolul de față. Cert este că Grant și-a făcut un nume (a scris o carte și a lansat și o casetă video) și că, probabil, în primii ani de la moartea lui Cobain, a fost cel mai mediatizat nume legat de acest trist eveniment.

Ultima scrisoare a lui Kurt Cobain

Textul se adresează prietenului său imaginar, Boddah

Pentru Boddah:

Vorbind cu cuvintele unui prostănac cu experiență, care în mod clar ar prefera să fie un plângăcios deprimat și infantil. Acest bilet ar trebui să fie destul de ușor de înțeles. Toate semnalele celor o mie și una de cursuri de-a lungul anilor punk rock, de la prima mea introducere în, hai să o numim, etica în ceea ce privește independența până la îmbrățișarea comunității voastre, s-au dovedit a fi foarte adevărate. De foarte mulți ani încoace nu am mai simțit plăcerea de a asculta și de a mai compune muzică și nici de a mai citi și scrie. Nu am cuvinte să exprim cât de vinovat mă simt pentru aceste lucruri.

De exemplu, când suntem în culise și luminile se sting, iar urletul nebunesc al mulțimii începe, nu sunt impresionat asa cum se întâmpla cu Freddie Mercury, care se pare că iubea și savura să fie adorat de public, lucru pe care eu îl admir în totalitate și îl învidiez. Chestia e că nu vă pot păcăli, pe nici unul din voi. Nu este drept față de mine și nici față de voi. Cea mai urâtă crimă ar fi aceea de a-i înșela pe oameni, prefăcându-mă și pretinzând că mă distrez 100%.

Câteodată simt de parcă ar trebui să semnez condica înainte de a urca pe scenă. Am făcut tot ce mi-a stat în putință (și încă mai fac asta, Dumnezeule, credeți-mă, dar nu e de ajuns). Apreciez faptul că eu și noi am influențat și încântat pe mulți. Probabil sunt unul din acei narcisiști care apreciază lucrurile doar după ce au murit. Sunt prea sensibil.

Trebuie să fiu un pic insensibil ca să îmi recapăt entuziasmul pe care l-am avut odată, când eram copil. În ultimele noastre trei turnee, i-am apreciat mult pe toți oamenii pe care i-am cunoscut personal și care erau fani ai muzicii noastre, dar tot nu pot scăpa de frustrarea, vina și mila pe care le am față de toți. Există ceva bun în fiecare dintre noi și cred că pur și simplu iubesc lumea prea mult, atât de mult încât asta mă face să fiu foarte trist. Micul om al lui Dumnezeu, din zodia Peștilor, trist, sensibil și incapabil să aprecieze lucrurile. De ce nu te bucuri, pur și simplu?

Nu știu! Am o zeiță de nevastă, plină de ambiție și compasiune și o fiică ce îmi aduce aminte prea bine de cum eram și eu, plină de dragoste și bucurie și care pupă pe oricine întâlnește, pentru că toți sunt buni și nu îi vor face rău. Și asta mă înspăimântă până la punctul în care nu mai pot funcționa. Nu suport ideea de a o vedea pe Frances cum devine ca mine, acel rocker al morții, mizerabil și care se autodistruge.

Am dus-o bine, foarte bine, și sunt recunoscător pentru asta, dar de la vârsta de 7 ani, am început să urăsc oamenii, în general. Doar pentru că, se pare, e atât de ușor să ai milă. Doar pentru că îi iubesc și îmi e milă prea mult de oameni, cred.

Vă mulțumesc tuturor din străfundurile stomacului meu, care îmi provoacă arsuri și grețuri, pentru scrisorile și grija voastră din ultimii ani. Sunt un copil prea ciudat și cu toane! Nu mai găsesc acea pasiune și, luați aminte, e mai bine să arzi până la capăt decât să te ofilești treptat.

Pace, dragoste, compasiune, Kurt Cobain Frances și Courtney, voi fii la altarul vostru!

Te rog să mergi înainte Courtney, pentru Frances, pentru viața ei, care va fi mult mai fericită fără mine.

Te iubesc, vă iubesc.

Cazul Cobain

De fapt, scopul acestui documentar este de a vă familiariza cu datele cazului Cobain pentru a vă face o imagine completă. Autorul acestui articol este conștient de eventualele „insuficiențe” ale întregii expuneri. Detaliile sunt uluitor de variate. Există deja zeci de cărți și documentare video pe acest subiect, există jurnaliști care au pornit într-o adevărată epopee personală în drumul către adevăr (unii și-au creat un statut în sine de jurnaliști care se ocupă exclusiv de acest caz).

Subiectul este inepuizabil și fiecare variantă aduce un plus de inedit. Însă elementele prezentate mai sus se regăsesc în toate variantele și sursa principala rămâne Tom Grant. În legătură cu acesta, consider că investigatia lui este esențială în înțelegerea exactă a rolului lui Love și apropiaților ei în enigma din jurul morții lui Cobain.

Însă, există un sentiment ciudat – care, sunt convins, s-a ivit în mintea tuturor celor care au urmărit cazul în istorisirea detectivului – și anume, că toate elementele puzzle-ului sunt lipsite de o coerență organică, de un fir natural care să lege o explicație de alta. Senzația aceasta de artificialitate dă oarecum variantei lui Grant o umbră de îndoială, mai ales că parcă în multe fragmente, acesta pare a intra singur în explicații care mai de care mai complicate, devenind captiv acestora și renunțând la limpezimea unei concluzii simple.

Important este însă să nu uitați că povestea lui Kurt Cobain este, în primul rând, povestea celui care a salvat rock-ul și, doar mai apoi, povestea celui care nu s-a putut salva pe sine.

Text de George Durbălău, preluat din Revista Sunete, aprilie 2004