Rezumat
Când rock-ul renăștea, istoria se repetaScena s-a schimbatLiderul vrea să fie cu un vârf de nas în fața celorlalțiVanitosul, inteligentul, talentatul Sting a rezistat într-o lume aproape dizolvată în droguri, alcool și egoSuccesul nu a venit prea repedeMuzical, nu a creat nicio mare schimbare prin aducerea unor elemente noiPopularitatea unui artist spune multe și despre noi, cel care îl ascultăm și îl admirămPersonalitate introspectivăRegula generală spune că artistul își merită publiculUna dintre cele mai pregnante figuri ale generației saleMaturizarea s-a reflectat în toate, mai ales în muzicăUn caracter ca al lui merită studiat și explicatA fost tot timpul mult mai mult decât un star care isterizează fetele și-i face pe băieți geloșiOrice poveste, oricât de fascinantă, are câteva nebuloaseSă-i mai luăm o dată albumele la ascultat
Sting… cu fiecare respirație
a gentleman will walk but never run
Când rock-ul renăștea, istoria se repeta
Se pare că rock-ul a fost declarat mort în fiecare zi de când s-a născut. Fiecare val al istoriei actuale a muzicii ne dădea o veste proastă. Gata, s-a terminat, cei care au fost nu mai au de spus nimic și nici nu mai apare cineva care să țină revoluția vie. Tot felul de subgenuri inventate sau născute natural amenințau supremația subculturii devenită fenomen. Iar când rock-ul renăștea, istoria se repeta. Aceeași poză, aceleași fantezii, manifestate dezlănțuit în spasmele creativității, aceleași tabu-uri. Numai drogurile s-au mai schimbat. Și numele celor care, în plină criză de inspirație, din lipsă acută de idoli, apăreau sub formă de salvatori, mai mult sau mai puțin credibili, ai rock-ului.
Un spasm permanent inventat de cei care au beneficiat de pe urma fiecărei intrigi au speculat fiecare moment pentru a face din muzică o industrie profitabilă. Este adevărat că au existat perioade de impas, induse de situația vremurilor, în care au apărut eroi cu un impact mai mult sau mai puțin explicabil, unii având rolul de adevărați formatori de opinie, de atitudine, alții fiind aproape de a da cu rock-ul de pământ, cel puțin din punct de vedere muzical.
Scena s-a schimbat
Sfârșitul anilor ’70 au cunoscut o astfel de perioadă în care democrația prost înțeleasă și muzica sufereau din cauza confuziei cu mișcările sociale. Când punk-ul era cât pe ce să dea lovitura de grație muzicii, scena s-a schimbat. A apărut un trio care folosea aceleași instrumente, același limbaj, dar sunau ca nimeni până atunci. Popularitatea lor a crescut odată cu problemele cu care orice grup se confruntă, parcă prin definiție. Inițial condus de bateristul baroc și sportiv, grupul a fost răpit de un ursuz care a avut tot timpul ceva de dezbătut și a cărui stea s-a ridicat mai repede decât a colegilor săi. Asta și datorită unui imens talent muzical.

Liderul vrea să fie cu un vârf de nas în fața celorlalți
E greu să fii într-o trupă rock, mai ales când tot timpul cel puțin doi membri ai grupului sunt în conflict. E greu nu numai când ai de trecut prin rutina turneului, aceleași seturi de piese aproape în fiecare seară, pendularea între hotel, avion, mașină și cabină, ci mai ales când liderul vrea să fie cu un vârf de nas în fața celorlalți sau își dorește o evoluție în alt ritm decât cel al colegilor săi. Mai devreme sau mai târziu, inevitabilul se produce: în plină adulație a publicului, solistul schimbă macazul în timp ce restul continuă, reducând profilul. Reunirile sunt sporadice, fără șanse de continuitate, în schimb managementul nu dă semne de pauză.
După ce povestea pare a se încheia între acei trei oameni care au făcut minuni împreună, dar n-au reușit să fie prieteni, se nasc alte trei povești, dintre care doar una și-a păstrat magnetismul, reușind să înconjure de câteva ori lumea.
Vanitosul, inteligentul, talentatul Sting a rezistat într-o lume aproape dizolvată în droguri, alcool și ego
Sting a vrut dintotdeauna să fie înaintea celorlalți, să aibă raza lui, numai că spre deosebire de ceilalți el a avut întotdeauna ceva de spus pentru a-și justifica ambiția.
Începutul drumului a fost rigid: băiatul născut în Newcastle a crescut în condiții modeste, într-o familie formată din șase persoane, cu care tot timpul era în conflict. Poate de aceea acest spirit „frățesc” s-a transmis în permanenta agitată echipă Police. Nu au fost rude, chiar dacă natura relației lor părea uneori familială.
La 27 de ani, ceea ce înseamnă aproape vârsta de mijloc în lumea spectacolului, „Roxanne” l-a transformat pe Sting dintr-un interpret cu succes mediu într-un personaj al cărui chip a ajuns pe coperte de reviste și în roluri episodice în filme precum „Quadrophenia„.
Succesul nu a venit prea repede
Se pare că experiența trăită până la momentul succesului l-a ajutat să dobândească și să arate un plus de maturitate față de ceilalți băieți drăguți care tot apăreau.
Forma chipului, privirea pătrunzătoare, i-au completat întotdeauna atitudinea sobră, de om trecut prin multe. Faima nu a venit după prima casetă demo. A încercat, a insistat, a muncit, iar a insistat, până când în cele din urmă a pătruns.
Repertoriul variat și o permanentă dorință de a experimenta sunt rezultatul unei ucenicii prelungite. În timp, imaginea de om dificil, greu de abordat și de mulțumit a devenit proverbială și acceptată. Reputația lui profesională era obiect de studiu, un mit. Singuraticul din provincie, cu origini obscure, echipat cu inteligența, mândrie și dorință a început campania de răvășire a ordinii din lumea muzicii pop.
Atingerea unor asemenea obiective presupune un risc pentru oricine. Succesul i-a adus dileme în privința adevăratei sale identități și automat un zid protector de discreție și mister, întărit de intransigența unui gard de sârmă ghimpată. Dincolo de această imagine, el poate fi un prieten generos și loial. Dincolo de arogența de rock-star, Sting este un om de o veritabilă smerenie intelectuală și deschis la idei noi.
Conștient de faptul că problemele serioase se rezolvă prin implicare personală și permanentă ajustare, nu s-a temut de viziunile radicale, dedicând mult timp cauzelor nobile. Tot el este responsabil pentru câteva dintre cele mai convingătoare sunete care au ieșit în primii 40 de ani de rock, precum și pentru câteva dintre cele mai grăitoare versuri, cu excepția unor scăpări de sens precum „If you love somebody set them free„.

Muzical, nu a creat nicio mare schimbare prin aducerea unor elemente noi
A mers la sigur prin combinația rock-reggae-pop, cu suficiente alte citate exotice și un substrat jazz-istic. Diferența a făcut-o prin abilitatea cu care a plasat cârligele în locuri potrivite, punctualitatea cuceritoare a baladelor, felul în care își eliberează trăirile și intensitatea viscerală a vocii. Sting a dat viață unei scene pop plictisitoare și previzibile. Dacă adăugăm aspectul fizic, cariera cinematografică și flerul pentru rime, ne explicăm rapid de ce acest nume a reprezentat una dintre cele mai solide instituții de la Beatles încoace.
Popularitatea unui artist spune multe și despre noi, cel care îl ascultăm și îl admirăm
Nivelul expresiei sale se reflectă în gradul nostru de implicare. Bucuria noastră de a descoperi muzica își are originea în profunzimea mesajului său. Bineînțeles că există și cei care judecă prin prisma raportului talent-PR-imagine, de unde rezultă o rețetă garantată pentru succes. Ei pot tolera un album slab, dar niciodată o cădere a imaginii. Imaginea de rock-star nu poate fi niciodată perfectă, pentru că omul nu poate fi perfect.
În schimb artistul are acest privilegiu de a-și arăta partea strălucitoare prin imaginea de star. Imaginea este aurul pentru presă și pentru mulțime. Orice fotografie, indiferent din ce poziție, se multiplică instantaneu în mii, sute de mii de copii. Interviurile lui cu răspunsuri sarcastice erau citite cu sete, iar multe din manierismele sale i-au justificat pseudonimul. Până la urmă, omul se ridica deasupra vedetei. Iar albumele fără cusur rămân înaintea pozelor.
În culise, în holuri de hotel, Sting s-a adaptat oriunde, semnând cu amabilitate atâtea autografe câte i-au permis timpul și energia, s-a lăsat fotografiat alături de prieteni efemeri, a vorbit deschis despre concertele, albumele, speranțele și planurile lui. A pus accent pe comunicarea cu publicul, pentru a sancționa un comportament aberant sau pentru a-și dirija cu eleganță publicul atunci când toată lumea îi cânta muzica. Atitudinea lui a fost întotdeauna o expresie a responsabilității care i-a adus din ce în ce mai mulți admiratori.

Personalitate introspectivă
Generozitatea sa publică se completa cu o personalitate introspectivă, uneori chiar incertă, manifestată în cadru intim, ceea ce a bulversat standardul limitat al afacerilor cu staruri. Dincolo de latura artistică și cea psihologică, ajunse subiect de studiu și pentru psihologi, nu numai jurnaliști sau critici muzicali, Sting și-a extins ambițiile dincolo de imaginea publică.
Trebuie să recunoaștem că este și un excelent manager al propriilor resurse și produse, reușind să treacă inclusiv peste momentul din 1992, când Keith Moore, consultantul său financiar din acea vreme, l-a lăsat fără șase milioane de lire sterline.
S-a folosit de „media” pentru a vinde produsul numit „The Police” și a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a face acest grup funcțional, în primul rând prin contribuția sa la colecția de hit-uri. Când trupa s-a destrămat, el nu s-a culcat pe laurii de rock-star, ci a luat inteligenta decizie de a-și îmbunătăți calitățile vocale și componistice, continuându-și ascensiunea, indiferent de părerile împărțite legate de muzica post-Police.
Regula generală spune că artistul își merită publicul
Sting a crescut odată cu propriul public. Asta se întâmplă în multe cazuri, dar puțini sunt aceia care au fost atât de preocupați de latura estetică, de șlefuirea pietrei care s-a dovedit a fi prețioasă. Tânărul neadaptat și neprelucrat a ajuns un cuceritor al lumilor, tată a șase copii. Preocupările s-au extins în activitatea extra-muzicală, mai ales după momentul Live Aid. Agenda lui socială cuprindea acțiuni legate de foametea din lumea a treia, mediul, Amnesty International, SIDA, Africa de Sud.
Una dintre cele mai pregnante figuri ale generației sale
Văzut în această lumină, Sting este una dintre cele mai pregnante figuri ale generației sale. S-a născut în același an cu radioul cu tranzistori, și-a petrecut adolescența pe vremea când The Beatles primeau premii de la Parlamentul britanic, a intrat în muzică având ca model pe Mahavishnu Orchestra și Weather Report, cu perspectiva dubitabilă de a avea succes în lumea jazz-ului și s-a mutat la Londra în plină perioadă de isterie punk și reggae, folosind cele două elemente pentru a-și crea propriul stil.
Maturizarea s-a reflectat în toate, mai ales în muzică
Frenezia s-a transformat în lumină discretă. Un suflet mai sobru, mai cuprinzător. Un familist. Un socialist. Ne place Sting din cel puțin un motiv: cu cât aflăm mai multe despre el și de la el, cu atât mai mult ne regăsim în el.
Muzica este doar o parte din ceea ce trebuie studiat la acest complex personaj. Fiecare album te face să-l asculți până la înțelegere, fiecare apariție îți extinde curiozitatea. Chiar dacă nu suntem amatori de trivia, parcă despre Sting am vrea să aflăm mai multe, chiar și despre legumele pe care și le crește singur, familia lui sau alte „apucături” domestice.

Un caracter ca al lui merită studiat și explicat
Caracteristica lui centrală poate părea evazivă dacă nu potrivim o lumină suficient de clară asupra întregii sale personalități. Multe din ce face sau spune pot fi considerate premeditate, pregătite strategic, fără o pornire interioară, dar cine nu a făcut astfel? Este aproape imposibilă o simetrie, o uniformitate perfectă între viața publică și cea privată. Idealistul a devenit celebru prin egocentrism. Tradiția jazz a fost imediat lăsată la o parte când era clar că soluția era ridicarea pe val prin folosirea limbajului mai superficial din acele vremuri.
Nu a fost nicidecum un exemplu de consistență în tot ceea ce a făcut, în schimb poate fi în orice moment un exemplu de reușită, pătată doar de câteva accidente, cel mai grav și inexplicabil fiind momentul în care Every Breath You Take a intrat pe mâna unui manelist american, proprietar de cârciumi, celebru pentru petrecerile opulente și mondene pe care le dă foarte des. A fost o manevră financiară foarte reușită, dar un eșec estetic greu de ignorat.
Întocmai contradicțiile legate de el i-au conturat stilul personal, menținându-l prezent în reflectorul public de când „Roxanne„, o piesă care era să nu intre pe primul album Police, a lovit în plin. Versatilitatea lui este remarcabilă. Foarte puțini artiști pot fi trecuți ca reprezentativi și la capitolul divertisment și la categoria oameni de cultură. A conferit rock-ului o latură intelectuală, ridicându-și profilul mult peste hoarda gălăgioasă de la sfârșitul anilor ’70, dar și peste nihilismul deviant al idolilor fără vlagă de azi.
A fost tot timpul mult mai mult decât un star care isterizează fetele și-i face pe băieți geloși
A fost și este un artist matur, dedicat unor cauze clare, un „renaissance man”, un simbol al vremurilor sale. În termeni muzicali, viața lui are un intro întunecat, un bridge ascendent, un refren ritmat și un final nuanțat, terapeutic, în timp ce alți rockeri nu reprezintă mai mult decât un claxon strident care a și răgușit între timp.
A fost tot timpul conștient de nișa pe care a creat-o pe scena muzicală, fiind indiferent la criticii care îl numeau narcisist, plin de el, exagerat de sincer, fascist etc. Criticii și-au primit replica în câteva expresii ascunse în textele pieselor. L-a preocupat mult mai mult ascunderea lui Gordon Sumner în spatele lui Sting. A juca un rol nu înseamnă ceva nou, dar în cazul lui procesul seamănă cu o reîncarnare. Ani de zile și-a autocenzurat trecutul, și-a ascuns numele și originea, transmițând un mesaj clar vânătorilor de biografii alternative în piesa „Nothing ‘Bout Me”. Sigur nu agreează poveștile distorsionate, dar oricând poate aprecia ironia.
Orice poveste, oricât de fascinantă, are câteva nebuloase
Nu toate aspectele din viața lui au fost reflectate în muzică. Nici nu l-a interesat acest lucru.
L-a interesat să ne ofere, cu porția, ceea ce noi așteptăm. Iar noi, în înțelesul lărgit al cuvântului, avem de ales între a descifra textul de la „Soul Cages„, de a ne minuna de cum poate cineva să scrie o temă precum „Saint Agnes And The Burning Train” sau de a afla câte amenințări cu răpirea copiilor a primit.
Alegem legenda sau ne bucurăm de o muzică de cea mai bună calitate? Acceptăm experimentul „Songs From The Labyrinth” sau strâmbăm din nas dacă nu cântă „Desert Rose„?
Să-i mai luăm o dată albumele la ascultat
Mai departe putem continua pe cont propriu descoperirea unui om care se vrea descoperit, chiar dacă nu ne arată asta. Să-i mai luăm o dată albumele la ascultat, să mai citim câteva bârfe, să-i mai citim câteva interviuri și pe urmă să-l punem acolo unde stă mai bine: la inimă, în spate, în mașină, în buzunarul de la geantă sau pe rană.
Drumul parcurs de el pare lung pentru o singură viață, iar energia, imaginația și spiritualitatea par venite de undeva, de unde numai cei aleși primesc.
Pseudonimul lui nu vine doar de la ideea de înțepătură sau bâzâială, ci ne dă sugestia de persoană ocupată, inteligentă, cu scânteie, agilă, capabilă de ceva interesant la fiecare respirație pe care o eliberează. Un gentleman care se simte bine în propriul labirint.
Acesta este Sting.
Text de Berti Barbera, preluat din revista Sunete, ediția februarie 2009
Ascultă aici Best Hits Sting & The Police:

Citește și aceste articole Sunete despre Sting:
-> Sting – din trecut în prezent. Text de Cetin Rașit
-> Cele două fețe ale lui Sting. Text de Ștefan Tivodar.
-> Sting, concert acustic la Rijksmuseum din Amsterdam, disponibil acum online
Sting, concert acustic la Rijksmuseum din Amsterdam, disponibil acum online
