1991. Era anul în care Uniunea Sovietică înceta să existe după ce republicile care o formau și-au declarat rând pe rând independența, anul în care Magic Johnson devenea „cazul Tragic Johnson” ca urmare a diagnosticului „HIV positive”, anul în care „Manuscrisele de la Marea Moartă” puteau fi văzute de marele public pentru prima oară, anul în care Sting – sau CBE (Commander of the British Empire) Gordon Matthew Thomas Sumner – reușea să-și înscrie numele pentru a doua oară printre artiștii care ajungeau pe primul loc în UK’s Official Albums Chart.
Fost membru The Police
Fostul membru al uneia din cele mai bune trupe rock a tuturor timpurilor – The Police – avea să demonstreze astfel că nu-și folosise toate resursele ca muzician, deși mulți îl dădeau ca „mort” pe plan artistic după despărțirea de ceilalți doi colegi.
Se spunea asta chiar dacă se știa că Sting lansase cu succes (un loc bun în primele 20 de poziții ale clasamentului britanic) single-ul „Spread A Little Happiness” în 1982, o piesă inclusă pe coloana sonoră a filmului „Brimstone & Treacle”, în care artistul chiar avea și un rol.
Se știa de asemenea despre colaborările cu Eric Clapton, Jeff Beck, Phil Collins, Bob Geldof și Midge Ure, chiar dacă cei doi colegi din The Police nu agreau aceste „derapaje”.
Se prea poate ca tocmai certurile din cauza ego-urilor imense ale celor trei (da, da, da, și al său) să-l fi făcut pe Sting să-și canalizeze eforturile spre o carieră solo.
Începutul a fost interesant
În 1985 avea să lanseze „The Dream Of The Blue Turtles”, un disc bun, dar poate prea jazz pentru cei care credeau că artistul nu se va îndepărta prea mult de stilul The Police.
Continuarea a fost maiestuoasă, în 1987 apărea „…Nothing Like The Sun”, material al cărui titlu era inspirat dintr-un vers al unui sonet semnat William Shakespeare – „My mistress’ eyes are nothing like the sun”.
Discul îl ducea pe Sting pe primul loc în Marea Britanie, capodopere precum „Englishman In New York” sau „Fragile” contribuind la o cifră de vânzări de ordinul milioanelor de exemplare.
Există similarități între „…Nothing Like The Sun” și următorul material al muzicianului englez.
The Soul Cages
Primul său mare succes de top a fost scris în urma unei experiențe personale (moartea mamei sale în 1986), iar discul care i-a urmat (și care a avut aceeași traiectorie în clasament) a fost conceput după decesul lui Ernest Sumner, tatăl lui Sting.
„The Soul Cages”, pentru că acesta este discul cu care Sting ajungea pe 2 februarie 1991 în fruntea topului britanic, aduna laolaltă 16 muzicieni, din care 6 doar de percuție.
Pentru că o simplă enumerare a numelor mari cu care Sting a colaborat pentru acest disc este un gest mărunt, trebuie trecuți în revistă măcar cei mai importanți.
Francezul de origine ivoriană Manu Katché se afla la al doilea disc lucrat cu Sting, alegerea sa ca tobar pe „The Soul Cages” nefiind una deloc întâmplătoare. Manu își trecuse numele pe discul „So” al lui Peter Gabriel, iar în scurt timp după aceea avea să lucreze cu alți mari muzicieni precum Joe Satriani, Tori Amos, Dire Straits, Tears For Fears.
Branford Marsalis era și el un mai vechi colaborator al lui Sting. Saxofonul americanului se făcuse auzit și pe primele două discuri ale lui Gordon Sumner, un pic după ce a dat culoare show-urilor lui Herbie Hancock și foarte puțin înainte de a-i acompania pe Miles Davis și Dizzy Gillespie. E firesc să fie amintit și David Sancious, fost membru în trupa lui Bruce Springsteen (The E Street Band) și om de turneu alături de Peter Gabriel, Eric Clapton, Seal și Jon Anderson, așa cum trebuie pomenit și Dominic Miller, bun prieten și colaborator al lui Phil Collins.
Ei, și ca totul să fie împachetat cât mai frumos cu putință, Sting a apelat la Hugh Padgham, producătorul favorit al „familiei” Genesis. Hugh își pusese amprenta atât pe câteva producții ale trupei, cât și pe materiale solo ale unor artiști care au contribuit la succesul acesteia: Peter Gabriel și Phil Collins.
Piesele de pe al doilea album de „number one” al lui Sting transmit emoție fie că se numesc „Why Should I Cry For You”, „All This Time”, „Island Of Souls” sau „The Wild Wild Sea”.
Tot discul este de fapt o poveste, povestea lui Billy, pe care tatăl său l-a vrut marinar. Era o transpunere pe note a eforturilor pe care Ernest Sumner le-a făcut pentru ca fiul său, Gordon, să devină un om al mărilor și nu Sting, un muzician respectat pentru tot ce a făcut în cei peste 30 de ani de carieră. Este unul din acele cazuri fericite în care fiul alege altceva decât dorește tatăl, iar alegerea este una fericită nu doar pentru el.
Gordon Matthew Thomas Sumner
Milioane de oameni știu că Gordon Matthew Thomas Sumner este Sting și sunt mai mult decât fericiți când îi ascultă muzica.
8 kilometri de alergare în fiecare zi, Ashtanga Vinyasa Yoga ca formă de relaxare a trupului și minții, jocuri de șah cu cei șase copii ai săi, dar și cu un fost mare campion mondial, Garri Kasparov. Acestea sunt doar câteva din mijloacele prin care Sting găsește să-și petreacă timpul liber la cei 57 de ani pe care îi are. (nota redacției: articolul a fost scris în 2009)
Evident, aceste lucruri îi interesează mai puțin pe cei care îi ascultă muzica, indiferent că e vorba de cea din vremea The Police sau că e lansată după ce artistul a ales cariera solo. Pentru cei care îi știu producțiile e mai interesantă o știre în care să se pomenească de un disc nou sau de un nou turneu.
„Songs From The Labyrinth” (2006) este un tribut adus lui John Dowland. Nu, nu este un muzician modern, vremea lui a apus în secolul al XVII-lea, dar este unul pe care cei care studiază chitara îl cunosc foarte bine.
Apropierea lui Sting de muzica veche ce se cânta la curtea regelui Christian IV al Danemarcei a început în anii ’80. Încă de pe atunci artistul se declara „gently haunted” (am preferat extrasul original pentru că traducerea ar fi știrbit din frumusețea lui) de felul în care Dowland știa să atingă lăuta.
Nu numai muzica lui a contat pentru Sting, ci și versurile. În concertele pe care artistul le-a oferit cu acest nou proiect se pot asculta și versurile legendarului compozitor. Este mai mult un eveniment dedicat celor care – poate e un pic forțată ideea – n-au avut posibilitatea de a se face cunoscuți în întreaga lume, deși muzica lor merita acest lucru cu prisosință.
Sting a avut întotdeauna un fler fantastic atunci când a trebuit să-și aleagă instrumentiști pentru concerte, albumele lui vechi mustesc de sunete atent meșterite de oameni cu experiență, trecerile de la rock la jazz făcându-se pe neobservate, dar surprinzător de plăcut. Și pentru „Songs From The Labyrinth”, materialul cu care englezul a stat săptămâni în șir pe primul loc în „Billboard Classical”, s-a găsit un partener pe măsură. De fapt, Sting a lucrat cu bosniacul Edin Karamazov încă din faza de proiect. Nu este vorba de un artist de care să fi auzit până acum în muzica modernă, chiar dacă performanțele sale nu datează de puțină vreme.
Edin a fost unul din elevii maestrului Sergiu Celibidache, a studiat la Schola Cantorum Basiliensis din Basel, Elveția, specialitatea… lăuta, iar versiunea lui pentru „Come Heavy Sleep” a lui Dowland a atras atenția în 2003.
Text de Cetin Rașit – articol apărut în revista Sunete, 2009
Citește și aceste articole Sunete despre Sting:
-> Sting revine în 2026 în România (Untold)
-> Sting, concert acustic la Rijksmuseum din Amsterdam, disponibil acum online
Sting, concert acustic la Rijksmuseum din Amsterdam, disponibil acum online
-> Cele două fețe ale lui Sting