Alin Vaida, fondator Jazz in the Park: „Muzica bună creează empatie. Ne atașăm de artiști pentru că rezonăm cu poveștile lor, cu fragilitatea lor, cu felul în care își asumă prezența. Când pierdem asta, muzica riscă să devină doar un divertisment eficient, dar lipsit de profunzime.”
Industria muzicală s-a schimbat enorm în ultimii ani și continuă să o facă într-un ritm amețitor. Au trecut vremurile în care un artist lansa un album o dată la doi sau trei ani, publicul îl cumpăra pe vinil, casetă sau CD, iar apoi urma un turneu de promovare în zonele unde vânzările mergeau bine. Astăzi, totul e mai rapid, mai fragmentat și, de multe ori, mai grăbit.
Platformele de streaming, care domină aproape complet consumul de muzică, încurajează piese cât mai scurte, hook-uri rapide și atenție captată în primele secunde. În acest context, virtuozitatea muzicienilor sau efortul din spatele unui instrument studiat ani de zile par să conteze mai puțin. Playback-ul, altădată tabu, nu mai stârnește mari controverse, iar diferența dintre un artist real și muzică generată de AI devine, pentru algoritmi, aproape irelevantă.
Personal, nu cred că aceasta este o direcție bună. Arta nu ar trebui să fie eficientă, ci expresivă. O piesă nu ar trebui să dureze cât e optim pentru platformă, ci cât e nevoie pentru a transmite ceva real. Un album spune o poveste. O piesă e doar o fărâmă din ea. Iar virtuozitatea nu este un capriciu, ci rezultatul a zeci de ani de disciplină, studiu și sacrificii pe care foarte puțini oameni sunt dispuși să le facă.
AI-ul, oricât de rapid și de corect ar compune, nu poate reda umanitatea din muzică. Pentru că nu e om. Nu a trăit experiențele despre care „cântă”.
Muzica bună creează empatie. Ne atașăm de artiști pentru că rezonăm cu poveștile lor, cu fragilitatea lor, cu felul în care își asumă prezența. Când pierdem asta, muzica riscă să devină doar un divertisment eficient, dar lipsit de profunzime.
Din toate aceste motive, iubesc muzica live și iubesc artiștii cu care lucrăm la Jazz in the Park. Zilele trecute am anunțat primul val de artiști pentru ediția din 2026 și, pentru mine, acest line-up este o declarație despre ce înseamnă muzica adevărată astăzi. Lisa Simone, fiica legendarei Nina Simone, Venna, saxofonist britanic laureat Grammy, Marcos Valle, pionier al bossa nova și legendă a muzicii braziliene, Nik Bärtsch într-o rezidență artistică de trei zile, Kraak & Smaak cu proiectele lor live, Yilian Cañizares, Bugge Wesseltoft și artiști tineri descoperiți prin concursul festivalului.
Sunt muzicieni din culturi diferite, cu stiluri diferite, dar cu un lucru în comun: sunt suficient de buni încât să își asume riscul improvizației. Jazzul nu poate fi fentat. Cere atenție, prezență și curaj. Cere să fii acolo, pe scenă, în fața oamenilor.
Au și povești de spus. Lisa Simone este activistă pentru drepturile omului, la fel ca mama ei, și ajunge la Jazz in the Park într-un moment în care simțim că societatea are nevoie de astfel de modele. Poate că unele nume nu sunt extrem de cunoscute, dar acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri în muzică: să îți dai voie să descoperi ceva nou, nu să alegi mereu pariul sigur.
În fiecare an, când discutăm cu firma care se ocupă de transferurile artiștilor de la aeroport, primim aceeași replică:
„Vouă vă trebuie mașini mari, că ai voștri au instrumente”.
E o glumă, dar spune multe despre ce înseamnă muzica live.
Și totuși, într-o lume grăbită, observ cum se reface o comunitate de iubitori de muzică. Vinilul revine, nu din nostalgie, ci ca formă de respect pentru artiști. Iar muzica live rămâne unul dintre puținele spații în care prezența contează mai mult decât algoritmul. Jazz in the Park nu e o excepție, ci un exemplu.
Ne vedem la festival! 5 – 7 iunie, Cluj-Napoca
Alin Vaida – fondator Jazz in the Park
