Enigma: Top 10 piese pentru Sărbătorile Pascale

Text de Patricia Stoian

5 aprilie 2026

Enigma: Top 10 piese pentru Sărbătorile Pascale

Enigma: Top 10 piese pentru Sărbătorile Pascale, o selecție Sunete, powered by Electromureș

Muzica proiectului Enigma, creat de muzicianul român Michael Crețu, a venit la începutul anilor ’90 cu un sunet diferit față de ce se auzea atunci în zona electronică.

Cântările bisericești, de inspirație gregoriană, combinate cu sunete moderne au dus la un proiect unic, complet neașteptat pentru acea perioadă.

În spatele acestui sunet stă un parcurs început cu ani înainte. Michael Crețu a plecat din România în 1975, la 18 ani, stabilindu-se în Germania, unde și-a construit cariera. În anii ’80 a produs și compus pentru Sandra, una dintre marile vedete pop europene ale perioadei. În același timp, în România, Adrian Enescu explora deja zona muzicii electronice, iar între cei doi a existat o legătură care s-a păstrat în timp.

Această legătură apare și mai târziu: pe ultimul album Enigma, The Fall of a Rebel Angel (2016), lansat la câteva luni după moartea lui Adrian Enescu, Crețu a inclus o dedicație simplă – „In memoriam Adrian Enescu”.

Primul album, MCMXC a.D., rămâne punctul de plecare. Lansat la începutul anilor ’90, a dus în mainstream o combinație care părea improbabilă: cântări gregoriene peste beat-uri contemporane. Albumul a avut succes imediat și a făcut populară o combinație de new age și muzică electronică.

Citește și un interviu exclusiv Sunete cu Michael Crețu!

Enigma: Top 10 piese pentru Sărbătorile Pascale
Michael Crețu

Pentru perioada Paștelui, muzica Enigma capătă un sens în plus. „Sadeness (Part I)” folosește fragmente de cântări gregoriene reale, iar atmosfera piesei merge spre liniște și reflecție.

Am ales zece piese Enigma care funcționează cel mai bine ca un soundtrack pentru perioada Paștelui.

1. Sadeness (Part I)

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

Piesa care a definit proiectul Enigma. Combinația dintre cânt gregorian și ritm electronic a fost, la momentul lansării, un șoc pentru public. Rămâne una dintre cele mai recognoscibile și influente compoziții ale anilor ’90.

2. Mea Culpa

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

Este al doilea single de pe albumul de debut al trupei, MCMXC a.D. (1990). Mai intensă și mai directă, păstrează aceeași tensiune între sacru și profan.

3. Principles of Lust

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

O piesă construită în trei părți, care sintetizează perfect stilul Enigma din perioada de început. Ritmul hipnotic și vocile suprapuse creează o stare aproape ritualică.

4. The Rivers of Belief

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

Finalul narativ al albumului MCMXC a.D.. O piesă care duce ascultătorul spre o zonă mai calmă, aproape contemplativă.

5. Return to Innocence

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

Probabil cea mai cunoscută piesă Enigma după „Sadeness”. Folosește un sample vocal din cultura aborigenă taiwaneză (Elders Drinking Song) și transmite o idee simplă, dar puternică: întoarcerea la esență. Cu un videoclip care a fost în heavy rotation pe MTV în anii ’90.

6. The Eyes of Truth

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

O compoziție cu o dimensiune cinematografică evidentă. Melodia este un „puzzle” sonor, folosind fragmente din diverse surse pentru a crea acea stare de transă specifică stilului New Age/Downtempo. Conține pasaje vocale dintr-un cântec tradițional mongol numit „Alsyn Gazryn Zereglee”.

7. I Love You… I’ll Kill You

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

Lansată în 1993, pe albumul The Cross of Changes, „I Love You… I’ll Kill You” este una dintre cele mai intense piese semnate de Michael Crețu. Cu o durată de aproape nouă minute, piesa se construiește lent, pe un ritm constant, peste care se așază o linie de chitară electrică și o voce feminină care devine parte din atmosfera generală.

Chitara este semnată de Peter Cornelius, iar producția păstrează stilul caracteristic Enigma din acea perioadă. Țesătura sonoră trimite și către zona rock a anilor ’70, cu influențe care pot duce cu gândul la trupe precum Led Zeppelin sau Genesis, integrate însă într-un sound specific Michael Crețu.

8. Beyond the Invisible

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

Un hit al anilor ’90, cu un tempo mai alert, dar care păstrează atmosfera specifică Enigma. Este una dintre piesele care au dus proiectul spre un public mai larg.

9. TNT for the Brain

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

Minimalistă și eficientă, piesa se bazează pe repetitivitate și pe construirea treptată a tensiunii. Un exemplu clar al direcției downtempo explorate de Crețu.

10. Silence Must Be Heard

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

Lansată în anul 2000, pe albumul The Screen Behind the Mirror, piesa explorează teme spirituale și dualitatea dintre sunet și liniște, fiind cunoscută pentru vocea specială a lui Ruth-Ann Boyle.

Ascultă Enigma: Top 10 piese pentru Sărbătorile Pascale, o selecție Sunete, powered by Electromureș și pe Spotify:

This content is blocked because Spotify cookies have not been accepted.

Playlistul vă este prezentat de Electromureș.

Electromureș, brand românesc cu tradiție, revine în atenția publicului cu o serie de aparate audio retro, de la casetofoane la pick-up-uri și radiouri cu design clasic.

Mai multe detalii pe www.electromures.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *