Richard Barbieri este un introvertit sclipitor, reținut la vorbă și dezlănțuit prin tonuri personale, peisaje sonore descriptive, capitole unicat dintr-o culegere de sunete sintetizate, o muzică de o frumusețe stranie.
Nu-i auzi vocea, dar îi recunoști stilul în toate formulele în care a cântat.
În anii ’80, alături de David Sylvian în grupul Japan, Barbieri a fost unul dintre arhitecții discreți ai unui limbaj electronic care avea să devină definitoriu pentru epocă.
Programările sale de synth, delicate și sofisticate, au contribuit decisiv la identitatea sonoră a trupei, chiar dacă lumina reflectoarelor a căzut mai des asupra vocalistului. Nici nu prea avea nevoie de reflector. Mai târziu, în Porcupine Tree, alături de Steven Wilson, și-a rafinat această estetică, integrând-o într-un context progresiv mai amplu, unde atmosfera a devenit la fel de importantă ca structura.
Deși adesea trecut cu vederea în afara cercurilor dedicate, Barbieri a avut constant o activitate solo solidă, explorând teritorii electronice și ambientale cu o rigoare aproape arhitecturală. După o perioadă de liniște de cinci ani de la Under A Spell (2021), revine cu Hauntings, un album care îi confirmă statutul de șlefuitor al sunetului în toate dimensiunile sale.
Titlul nu este întâmplător. „Hauntings” este traversat de o obsesie pentru memorie, pentru nostalgii reale și imaginare, pentru acele întâmplări care nu au avut loc, dar persistă în conștiință ca și cum ar fi existat.
Barbieri însuși vorbește despre această fascinație pentru realități alternative, pentru vise recurente și pentru întrebarea esențială: cât din ceea ce percepem este autentic și cât este construit?
Albumul funcționează ca o suită de unsprezece piese, mai degrabă decât o colecție de track-uri independente. Este o călătorie auditivă ce te poartă prin Londra victoriană și Parisul Belle Époque, două lumi în care trecutul și viitorul coexistă într-o tensiune continuă.
Atmosfera este densă, uneori apăsătoare, cu ecouri ale școlii Berlin (Tangerine Dream, Klaus Schulze), dar filtrată prin sensibilitatea extrem de personală a lui Barbieri. Pe alocuri, muzica prinde o dimensiune cinematografică neașteptată, evocând lumi distopice sau spații abandonate, ca un soundtrack alternativ pentru universuri din jocuri video precum BioShock sau Dead Space. Sintetizatoarele nu sunt aici simple instrumente, ci unelte de sculptare a timpului și spațiului.
Contribuțiile lui Percy Jones (bass), Morgan Ågren (percuție) și Luca Calabrese (trompetă), alături de vocile discrete înregistrate de Lisen Rylander Löve, Suzanne Barbieri și Sophie Worthen, adaugă straturi organice unui univers altfel dominat de electronic. Aceste intervenții nu fragmentează discursul, ci îl adâncesc, oferind puncte de sprijin într-un peisaj sonor fluid.
Ascultarea nu este una facilă, dar asta știm de când ascultăm Richard Barbieri. Altfel, e bine de știut că merită atenție, răbdare pentru detaliu. Compozițiile se desfășoară lent, aproape ezitant, ca și cum fiecare sunet ar testa mai întâi spațiul înainte de a se fixa în el. Nu există linii melodice evidente, ci mai degrabă sugestii, contururi care apar și dispar.
Și totuși, în ciuda caracterului abstract, muzica nu devine niciodată difuză sau lipsită de direcție: structura există, chiar dacă nu este impusă explicit. Piese precum „Anemoia” sau „Victorian Wraith” construiesc punți între trecut și prezent, în timp ce „Traveler” și „A New Simulation” aduc în prim-plan anxietățile contemporane, o lume hiperconectată în care informația și neliniștea circulă cu aceeași viteză.
Cum? Fascinant, prin ton și timbru. În acest context, muzica rămâne unul dintre puținele refugii autentice. Producția este impecabilă, cu un nivel de detaliu remarcabil. Fiecare frecvență pare atent calibrată, fiecare textură își găsește locul într-un ansamblu coerent. „Hauntings” nu este un album care se consumă rapid, ci unul care se insinuează treptat în memorie, revenind ulterior sub forma unor senzații greu de definit.
A-l numi pe Barbieri simplu „claviaturist” este reductiv. El este, mai degrabă, un arhitect al sunetului, un artist care lucrează cu profunzimea, culoarea și timpul ca materii prime. Cu Hauntings, el nu caută virtuozitatea ostentativă, ci densitatea emoțională și subtilitatea expresiei. Rezultatul este un album care sintetizează decenii de experiență într-o meditație coerentă asupra timpului, memoriei și percepției. O muzică ce nu se impune, ci te învăluie lent, până când devine parte din propriul tău peisaj interior.
Comandă albumul aici.
