Tricky, unul dintre cei mai inovatori și influenți artiști ai ultimelor decenii, revine la București pe 11 iunie, pentru un concert programat la Club Guesthouse.
Biletele vor fi disponibile la bilete.emagic.ro și Entertix, începând de vineri, 30 ianuarie, ora 12:00, precum și în presale, începând cu 29 ianuarie, ora 12:00.
Născut la Bristol sub numele Adrian Thaws (27 ianuarie 1968), Tricky este cunoscut atât pentru cariera sa solo, cât și pentru rolul esențial pe care l-a avut în conturarea scenei muzicale britanice de la mijlocul anilor ’90. Alături de Massive Attack și Portishead, Tricky a contribuit decisiv la definirea unui sunet hibrid, aflat la intersecția dintre hip-hop, electronic, rock și influențe dub. Deși a respins constant eticheta de „trip-hop”, impactul său asupra acestui curent rămâne incontestabil.
Albumul său de debut, „Maxinquaye”, lansat în 1995, a fost primit ca un moment de referință în muzica alternativă. Discul a fost desemnat Albumul Anului de revista NME, în fața unor titluri precum „(What’s the Story) Morning Glory?” de la Oasis sau „The Bends” semnat de Radiohead, și a primit o nominalizare la Mercury Prize, distincție câștigată în acel an de Portishead. De-a lungul timpului, „Maxinquaye” a fost inclus constant în topuri ale celor mai importante albume din istoria muzicii moderne.
Materialul a fost realizat într-o formulă intimă, cu Tricky ocupându-se de producție și voce, alături de Martina Topley-Bird, partenera sa artistică din acea perioadă. Rezultatul a fost un disc cu o estetică aparte, care a influențat atât artiști contemporani, cât și generații ulterioare.

În 2025, Tricky a revenit asupra acestui album prin „Maxinquaye (Reincarnated)”, un proiect descris de artist drept o „reîncarnare”, nu o simplă reeditare. Cinci piese au fost rescrise integral, iar tracklist-ul este completat de remixuri nelansate anterior, inclusiv unul realizat de Leftfield. Artistul a explicat că a simțit nevoia să reviziteze aceste compoziții din perspectiva prezentului, considerând că versiunea originală reflecta o etapă personală pe care a depășit-o.
Titlul albumului face referire la mama sa, Maxine Quaye, o figură centrală în biografia artistului. O fotografie rară în care Tricky apare alături de mama sa, a devenit coperta noii versiuni a albumului.

Succesul masiv al lui „Maxinquaye” a fost urmat de o perioadă complicată pentru Tricky, care a vorbit deschis despre dificultatea de a gestiona notorietatea. De-a lungul anilor, artistul a locuit în New York, Los Angeles, Paris și Berlin, stabilindu-se în prezent la Toulouse, un parcurs care se reflectă și în muzica sa, mereu schimbătoare și greu de încadrat într-o formulă fixă.
Deși a criticat în mod repetat termenul „trip-hop”, Tricky recunoaște că influența sa continuă să fie vizibilă în muzica actuală, indicând-o adesea pe Billie Eilish drept un exemplu de artist care a preluat și reinterpretat anumite elemente ale esteticii sale.
Marta Złakowska, invitată specială la concertul Tricky
La concertul de la București, Tricky va fi însoțit de Marta Złakowska, artistă din Polonia și colaboratoare constantă a artistului în ultimii ani.
Marta Złakowska a devenit o prezență esențială în proiectele recente ale lui Tricky, contribuind la albume precum „Fall to Pieces” (2020) și „When It’s Going Wrong” (2023), dar și la materialul colaborativ „Out The Way”, lansat în 2025.
Vocea sa, descrisă frecvent ca delicată și hipnotică, completează contrastant producțiile întunecate ale lui Tricky, iar prezența ei live a devenit parte integrantă a show-urilor susținute de artist în turneele internaționale recente.
Concertul are loc la Club Guesthouse, considerat „inima” scenei de muzică electronică underground din București, fiind un punct de referință pentru genurile minimal, house și techno.

