„Águas de Março” este una dintre cele mai iubite piese din istoria muzicii.
Mai mult decât o melodie inspirată și bine fixată în memoria publicului, este un sentiment care se ridică deasupra tuturor titlurilor clasicizate, prin construcție, prin emoția unitară și imperturbabilă, dar și prin interpretările care au făcut-o sublimă. Este o reflectare a simplității geniului, manifestarea unei expresii complexe, create și redate accesibil, juxtapunerea unor motive simple cu progresii armonice sofisticate. Atât de frumoasă, punctată de nenumărate detalii remarcabile.
Complexitatea armoniei este balansată de o melodie simplă, construită pe tandemuri de note. Geniul se manifestă tocmai prin aceste idei aparent simple, prin emoția plasată în fiecare sunet, iar sunetul este aranjat cu o muzicalitate rară, într-o strânsă conexiune cu versul.
Pornind de la ideile lui Berti și de la aranjamentul semnat de Andrei Petrache, cu ajutorul excepțional al inginerului de sunet Cristi Dobrică și al echipei video conduse de Marius Mihordescu și Adrian Moisoiu, piesa a fost înregistrată în formula Berti Barbera – Amphitrio – Blue Noise.

Rezultatul se datorează admirației reciproce și unui interplay spontan, bazat pe un teritoriu muzical comun și pe o simțire unitară a sentimentului piesei, care transformă fără efort nota muzicală în semnificație.
Experiența schițează viața cu linii simple, dar pline de nuanțe, surprinzând condiția umană în trecerea ei printr-un lexicon emoțional universal. După această întâlnire rămâne bucuria de a descoperi și de a cânta împreună, de a oferi un moment care provoacă bună dispoziție.
Este o combinație de stiluri și intenții: un duet imaginar între vocea lui Berti, pe de o parte, și cvintetul vocal, pe de cealaltă, susținut de trio-ul instrumental format din pian, bas și baterie. Bossa nova se insinuează în câteva secțiuni, forma piesei este respectată, crescendo-urile și anumite cuvinte sunt accentuate, însă accentul principal rămâne nota personală și contribuția distinctă a fiecărui artist, omagiul adus muzicii braziliene și, în mod special, geniului lui Jobim.
Și, înainte de toate, magica ei putere de a ne face să zâmbim.
„It’s the promise of life, it’s the joy in your heart”.
Citește și „O planetă a sunetului, de sâmbătă până vineri seara”, despre culoare, dans, castanete și sub-woofere, un text de Miron Ghiu-Caia pentru Sunete.
