O planetă a sunetului, de sâmbătă până vineri seara
Hermanita ven conmigo,
Hay aviones cada hora,
Isla del encanto, Me voy!
Sora mea mică, vino cu mine,
Pleacă avioane în fiecare oră,
Insulă a încântărilor, Ajung!
Pixies – Isla de Encanta (Come on Pilgrim)
Se spune că muzica este un limbaj universal și că nu trebuie să înțelegi neapărat cuvintele ca să percepi mesajul. Ca să îți transmită ceva. Ca să te distrezi.
Culoare, dans, castanete și sub-woofere. Dacă ar fi să votăm o capitală mondială a distracției, voi ați alege Roma? Dacă ar fi să alegeți un dans, ar fi el breakdance-ul? Dacă v-ați cumpăra o chitară, ar fi ea nemțească? Ei bine, nu.
Și pentru că toate lucrurile bune sunt câte trei, să presupunem că, în loc de sex, drugs & rock ‘n’ roll, ar fi vorba de flamenco, Ibiza și Paco de Lucía.
Ca să spui că ești european, trebuie să fii mai întâi spaniol. Să-l citești pe Cervantes, să-l recunoști pe Dalí și să o asculți pe Montserrat Caballé.
Să ne lăsăm încântați, așadar.
Până la a cuceri scena internațională a clubbing-ului, spaniolii se distrau deja
Atât de bine, încât originile exacte ale flamenco-ului nu sunt nici astăzi clare. Se pare însă că totul a început în sud (Andaluzia) în timpuri imemoriale, deoarece primele atestări ale flamenco-ului ca artă complexă, ba mai mult, ca stil de viață, datează din 1774.
Pe atunci, atât în castelele spaniole (cine nu și-ar dori unul?), cât și în casele de la țară, sărbătorile se țineau lanț. Fiestele princiare și cele populare aveau în comun dansul ritmat (de obicei pe mese) și sangria. Nu există spaniol care să nu aibă ritmul în sânge și să nu iubească vinul ușor, cu multe fructe exotice și în cantități industriale.
Flamenco – o artă cu trei forme distincte
Flamenco-ul cuprinde trei forme principale de manifestare:
🎶 Cante (cântecul)
💃 Baile (dansul)
🎸 Guitarra (acompaniamentul de chitară)
Fiecare dintre acestea are elemente diferite, iar stilurile variază în funcție de zonele geografice ale Spaniei. Cronicile amintesc adesea de triburile de țigani nomazi, care, oprindu-se în diverse localități, își demonstrau arta, ducând mai departe poveștile fiecărui loc și adăugând în permanență influențe noi.
Simplitatea și frumusețea flamenco-ului nu se regăsesc neapărat în virtuozitatea instrumentistului, ci în pasiunea dansatorilor, care folosesc castanetele și bătăile din palme pentru a sublinia ritmul muzicii.
Dansul este cuceritor, iar influența celor șapte secole de ocupație musulmană este evidentă în gesturile încărcate de senzualitate. În Spania, flamenco-ul este mai mult decât un simplu dans sau cântec – este un stil de viață.
Primele școli de flamenco
Între 1765 și 1860 apar primele școli de flamenco în orașe precum Triana, Cádiz și Jerez de la Frontera. Acestea contribuie la popularizarea acestui stil, la fel cum școlile de samba au făcut în Brazilia, fiecare adăugă tradiţiei elemente de noutate.
Flamenco – de la distracție la artă națională
Tot în acea perioadă sunt menționați și primii compozitori dedicați exclusiv tehnicilor de chitară flamenco, Julián Arcas fiind unul dintre cei mai vestiți.
De la o formă de distracție elaborată și personalizată de fiecare în parte, flamenco-ul devine o adevărată modă națională în timpul perioadei pe care istoricii o numesc „Epoca de Aur” (1869 – 1910). Atunci, „everybody in the casa mare” (ca să dăm un citat) „goes flamenco”, adică se mută la oraș, în renumitele café cantantes.
Similar ca răspândire urbană cu swing-ul, care a apărut doar câțiva ani mai târziu și pe un alt continent, flamenco-ul devine una dintre cele mai bine vândute mărci culturale ale Spaniei, rivalizând cu suprarealismul și coridele.
Prietenii spun că orice sentiment profund poate fi exprimat prin flamenco mai bine decât prin viu grai, fără ca totul să capete neapărat o conotație sexuală.
Chitara – vocea sufletului
🎸 Chitara flamenco devine un instrument esențial al acestui stil, fie că este lovită cu palma în lipsă de percuție, fie că este ciupită delicat, asemenea unui trup de femeie. În mâinile unui maestru, chitara flamenco nu este doar un instrument, ci vocea sufletului. Și nu mai contează de care parte a corzilor te afli.
Flamenco cucerește lumea
Între 1910 și 1955, flamenco-ul începe să capete dimensiuni internaționale, iar spaniolii cuceresc lumea cu ceea ce aveau mai bun.
Se organizează festivaluri, iar, chiar dacă intelectuali precum Manuel de Falla s-au opus proaspăt apărutei „opera flamenca” (un stil mult mai apropiat de muzica pop de astăzi), susținând autenticul cante jondo, întreaga lume se rotea pe ritmuri de castanete și chitară, învârtindu-și fustele sau emanând masculinitate și pasiune.
Influențele globale și evoluția flamenco-ului
Putem căuta în „opera flamenca” originile fenomenului latino de la mijlocul anilor ’90, având în vedere că stilul spaniol s-a lăsat mereu influențat de alte culturi. Se pare că sud-americanii au preluat ștafeta, iar flamenco-ul de astăzi integrează ritmuri de jazz, salsa și bossa nova, acceptându-le și adaptându-le într-un mod impresionant.
Lambada, macarena, merengue sau meneito sunt doar câteva exemple de stiluri inspirate din ritmurile iberice. Și să nu uităm că spaniola concurează serios cu engleza ca răspândire pe glob.
Text de Miron Ghiu-Caia, preluat din revista Sunete, aprilie 2004
