Monica Anghel marchează 40 de ani de carieră printr-un concert aniversar la Sala Palatului

Text de sunete

27 octombrie 2025

Monica Anghel marchează 40 de ani de carieră printr-un concert aniversar la Sala Palatului

Monica Anghel, una dintre cele mai puternice și expresive voci feminine din muzica românească, va susține pe 2 martie 2026, la Sala Palatului din București, un concert aniversar dedicat celor 40 de ani de carieră.

Evenimentul promite o seară specială, construită în jurul celor mai îndrăgite piese din repertoriul artistei, dar și al unor momente-surpriză, colaborări și reinterpretări muzicale. Printre melodiile incluse în program se numără „Ești învingător”, „Spune-mi”, „Dau viața mea pentru o iubire”, alături de lansări recente precum „Imun la Te iubesc”.

Cu o carieră marcată de numeroase distincții, apariții memorabile și colaborări importante, Monica Anghel continuă să inspire prin vocea sa inconfundabilă și prin conexiunea autentică pe care o păstrează cu publicul.

Concertul de la Sala Palatului va fi o celebrare a muzicii și a parcursului artistic al uneia dintre cele mai apreciate interprete din România.

Bilete disponibile pe bilete.kimaro.ro și pe get-in.ro de la 89 de lei.

Monica Anghel marchează 40 de ani de carieră printr-un concert aniversar la Sala Palatului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *