Kraftwerk – Computer World
‘By pressing down a special key. . .’
În aceeași lume în care prezicătorii, clarvăzătorii, nostradamușii și toți impostorii care “văd” viitorul și știu exact ce se va întâmpla, există vizionarii care, prin ceea ce fac, ne pot spune cam ce poate urma în funcție de lumea pe care o facem și o dăm mai departe.
În lumea muzicii, Kraftwerk nu ne-au prezis viitorul, dar au construit un act muzical de o imensă influență, bazat pe o viziune indusă de tehnologie.
”Techno” a început cu ei, în timp ce umorul, talentul și creativitatea au fost expuse într-un format unic și foarte bine pus la punct.
Există momente în istoria subversivă a muzicii în care cei chemați și-au găsit punctul de sprijin în prezent, sugerând progresul prin experiment, încercînd să consolideze un curent devenit esențial în structura unor noi căi ale artei sunetului organizat. Peiorativul ”krautrock”, care descrie avantgarda muzicală germană, locul în care ne oprim pentru acest capitol, s-a pierdut în multe ramificații, dar a și lăsat cîteva povești atractive și un solid filon din care s-au hrănit cei care au continuat misiunea de apropiere dintre artă și tehnologie.
Cine își imagina că dansul de azi din orice eveniment de muzică electronică datorează mult unor tocilari nemți ?
Progresul se cerea în acea perioadă post-summer-of-love, muzica psihedelică devenise tabietul tuturor celor care puneau mîna pe ”timbre” înainte de a atinge instrumentul, tot ce era deplasat putea fi numit « avant-garde », iar minimalismul era un gen dezvoltat în zona simfonică.
Muzica rock și-a găsit un ajutor în intenția acestor pionieri de a pune alături de baterie, chitară și bas, tot felul de console care generau sunete prin mînuirea unor butoane. Muzica clasică, jazz-ul, rock-ul, erau curajos îmbinate, din convingerea că o explozie de orice fel ar mai trezi simțurile celor sătui de șabloane.
S-au petrecut cîteva mici explozii, au mai fost și rateuri, dar cel mai important lucru s-a întîmplat atunci cînd Kraftwerk au trecut de la blockflote și percuție la ritmuri sintetice și teme emise de claviaturi. Din tot acest tumult cultural german, Kraftwerk au continuat pe un drum care le-a asigurat unicitatea și rolul esențial în tot ceea ce acum denumește în muzică raportul dintre om și mașină, dintre mișcarea pe ritm și tehnică.
Noțiunea de muzică electronică era de mult vehiculată în grupul de muzicieni care au încercat serios limitele explorărilor sonore în secolul XX si a trecut prin multe experiențe care au fost și rămîn bizare.
Matematica și aparatele erau frecvent utilizate în lucrările unor compozitori precum Iannis Xenkis, John Cage, Karlheinz Stockhausen, La Monte Young sau Terry Riley. Înainte de Kraftwerk au existat mulți care au dorit să dea sens undelor și vibrațiilor generate de aparate, dar nimeni nu a obținut un produs atît de influent.
Primele trei albume Kraftwerk au apărut sub aceeași emblemă a laboratorului din care trebuiau să iasă sunete nemaiîntâlnite, cu buna intenție de a găsi ceva nou. Și acum acele albume pot fi ascultate cel puțin de dragul culturii generale. Abia cînd formula s-a extins la cvartet, începînd cu al patrulea album, au început să descopere sunetele și tehnicile care i-au făcut renumiți.
“Autobahn” este primul album din seria producțiilor revoluționare, din perioada “clasică”, alături de ”Radioactivity” și ”Trans Europe Express”. Interesul față de tehnologie se combină cu nostalgia metodelor clasice.
Rezultatul este o călătorie ilustrată sonor din care se remarcă efectele sonore, ritmul și toate secvențele repetitive care au devenit amprentă sonoră și subiect de sample pentru sute de urmași. Spre deosebire de alte producții dedicate drumului sau științei, aici motorul este vedeta, nicidecum șoferul. O relație om-mașină care a definit ulterior un gen dominant în muzica nouă.
Studioul Kling Klang era sursa noutăților, locul unde se petreceau schimbări și apăreau sunete și chiar instrumente care aveau să devină definitorii pentru synth-pop, techno, electronica și tot arborele care s-a dezvoltat între timp. Acolo a apărut primul « sequencer » pe 16 canale. Ideea de minimalism se contura din ce în ce mai clar, aplicată la scena pop.
Obținerea unui întreg muzical prin folosirea unui spectru retrâns de mijloace de exprimare. Minmalismul textelor, armonia clasică, nealterată, ironia, inocența temelor, melodicitatea lor, stereotipia ritmică erau folosite cu un incredibil efect artistic și comercial.
Se întîmplau puține, dar totul era atît de descriptiv și original, postmodernismul fiind tras pe linia principală prin șabloane pop. Orice aspect care atrăgea atenția membrilor grupului devenea subiect de piesă sau chiar de album. Multe titluri vizau traiul urban postbelic, decadența europeană tratată nostalgic, călătoria cu trenul sau cu mașina, radioactivitatea și din ce în ce mai mult folosirea calculatorului, cu mult înainte ca acesta să fie găsit în orice casă.
Ritmica devenise total electronică, aspect evident pe albumele « The Man machine » și « Computer World », unde sunetul evolua, descriind aceeași lume modernă și paradoxală, în care tehnologia aduce bucurie și alienare în același timp. O celebrare a vieții noi, dar și un avertisment cu trimitere directă la dublul ei tăiș.
Așa ajungem la ”Computer World”, cea mai concisă și influentă realizare conceptuală din catalogul Kraftwerk.
”Autobahn”, ”Radio-Activity”, ”Trans Europe Express”, ”The Man Machine” sunt albume vizionare, pline de semne ale unei noi direcții foarte bine definite, oferită în detalii pe care muzica nu le-a conținut până atunci decât în scheme tehnice, dar ”Computer World” a transformat modul în care muzica pop a fost compusă, cântată, împachetată și lansată iar acest proces a dus la crearea unui nou idiom care include termeni (acum) familiari precum techno, trance, electro, industrial sau synth-pop. Ei i-au influențat pe toți ”influencer”-ii.
În momentul lansării, pe 10 mai 1981, albumul a fost o revelație, diferit de orice s-a făcut în muzica de larg consum până atunci, o suită formată din șapte părți minuțios concepute și clar orientate spre viitor.
O detoare sonoră pe care încă o simțim. Un imens salt înainte prin proiectare și construcție imaculată a sunetului artificial, cu timbru precis, șlefuit până la perfecțiune pe toate fațetele, o muzică redusă la esențial, cu lustru metalic și precizie nenaturală, de o stranie atractivitate.
A fost punctul culminant, pregătit prin experimentele, improvizația și cunoașterea care s-au cumulat în albumele anterioare. Toate titlurile menționate mai sus reprerzintă pașii către această destinație. Cele șapte albume au avut viziunea și au anunțat schimbarea, o repetiție pentru o premieră fără cusur, realizarea idealului de grup: o muzică electronică, construită integral, începând cu fundația.
Albumul s-a format în trei ani, din 1978 până în 1981, în formula clasică a cvartetului: Florian Schneider, Ralph Hutter, Wolfgang Flur și Karl Bartos, desigur, în deja celebrul laborator Kling Klang, numit după o piesă de pe ”Kraftwerk 2”, situat în inima industrială a Germaniei, pe lângă Dusseldorf.
Lucrul propriu-zis la album a început pe 22 iunie 1978. Conversia studioului la un centru mobil de control s-a întins între 1 noiembrie 1979 și 13 mai 1980. Sesiunile de înregistrări s-au reluat pe 14 mai 1980 iar pe 15 martie 1981 producția a fost finalizată, după aproape 400 de ședințe de scris înregistrat și mixat. Locul în care au locuit și muncit e direct corelat cu muzica pe care au creat-o. Orașul reconstruit după război, aproape în totalitate, avea nevoie și de o reabilitare culturală.
Prima generație postbelică avea nevoie de o popularitate pozitivă iar lucrul concentrat, viziunea simplă și completă a format această lume care te absoarbe în timp ce o cunoști, plină de posibilități muzicale preluate și continuate în Marea Britanie de The Human League, OMD, Depeche Mode, Yazoo, New Order sau Heaven 17, de Suicide, Devo sau The Residents în America sau Neu!, Tangerine Dream, Harmonia sau Trio, ca să nu deschidem lista care include toate derivatele din ”tecnho”.
Înaintea coloșilor digitali, ”Computer World” ne-a făcut să credem în conceptul neverosimil al unei lumi conținute într-un calculator personal, cu care să faci o gămadă de operațiuni, în orice colț al lumii.
Muzica e concepută ermetic, în afara timpului și a contextului în care a existat și în același timp atât de inteligibilă și completă în execuție și adresare. Cred că în asta stă esența longevității și influenței printre artiști și genuri. Scânteile acestei explozii încă oferă idei artiștilor interesați de grafică integrată, design și efecte vizuale, moduri de a sincopa ”beat”-ul electronic (breakbeat), forme ingenioase de a construi o piesă, structuri rigide completate de spontaneitate, simplitate melodică sau economie textuală cu efect maxim.
Kraftwerk au oferit una dintre cele mai impresionante construcții în timp a unui nou curent muzical.
Progresul lor desfășurat în anii ’70 este uimitor. Și cum era de așteptat, după lansare, ”Computer World” a avut nevoie de câțiva ani pentru a-și consolida statura de album esențial pentru anii ’80. E normal, toate albumele de acest gen au fost la fel percepute, nu poți realiza potențialul inovator al unei opere după una sau două audieri.
La fel și acum, e posibil să avem nevoie de un plus de atenție când îl ascultăm și de o poveste care să-i însoțească muzica, pentru a-i cuprinde anvergura, pentru a-i realiza continua reputație, altfel s-ar putea să rămânem cu impresia unui disc anost, plin de repetări insinuante și idei banale.
Nu e doar o culegere de ”melodii”, ci un material care merită aprofundat ca orice lucrare serioasă, după etica de lucru, abordarea compoziției și a structurii sonore, a importanței mediului în care muzica a fost creată.
În general, audiția inteligentă, din care nu rămâi doar cu ceva de fredonat, merită o completare, nicidecum manifestată prin audiții obsesive, ci prin aflarea direcțiilor istorice, artistice și stilistice care au format opera de artă în întregimea sa. Doar așa putem realiza că un album aparent ”de linie” este de fapt una dintre cele mai importante producții muzicale realizate vreodată.
La sfărșitul anilor ’70, Kraftwerk și-au desăvârșit propriul proces de creație, controlându-și toate elementele de producție muzicală. Studioul Kling Klang era echipat cu cele mai bune console de mixaj și toate accesoriile, fiind la zi cu tot ce înseamnă ”sculă” electronică.
Practic, devenise instrumentul la care cântau. Unele erau fabricate special pentru diferite acțiuni specifice, cum era ”cutia ritmică” a lui Wolfgang Flur, folosită în concertele de după apariția albumului ”Radio-Activity”. Grupul era foarte discret în privința metodelor de lucru, limitând accesul în studio, ducând astfel le tot felul de mituri ”techno”, despre instrumente, echipamente și tehnici, născocite de cei care nu reușeau să urmărească tot procesul.
Imaginea savant tehnicizată a grupului a fost cultivată meticulos în declarații și apariții.
O fotografie cu Kraftwerk nu arăta imaginea tipică a unei formații, ci mai degrabă un grup de cercetători dichisiți, pregătiți pentru un congres important.
Din perspectiva lor, imaginea era întotdeuna de ansamblu, de colectiv, indivizii erau subsumați întregului iar asta includea și rolurile de interpreți.
Nu se prezentau ca muzicieni și nu vorbeau despre atribuțiile lor muzicale, ei erau lucrători muzicali, total diferiți de experiența mediului rock’n’roll, obsedat de autenticitate.
Membrii grupului Kraftwerk se îmbrăcau la fel pe scenă, pe coperțile albumelor sau în aparițiile publice, până când au fost înlocuiți de imaginile cu roboți de după 1981.
Atitudinea lor deliberată era o formă de auto-eclipsare, de ironizare a unicității narcisice a marilor vedete, muzica nu era o formă de rebeliune pentru ei, ci un mod de a proiecta imaginea cetățeanului global, în pas cu modernitatea. De aici ținuta ”business”.
Kraftwerk era noul instrument, ei erau inginerii care foloseau mixere, benzi și alte aparate în locul instrumentelor convenționale, pentru simfonii electrice manifestate prin sunet, lumini și atmosferă. Grupul a folosit deasemenea analogii artistice precum ”musikgemalde”, adică picturi muzicale sau poezie sonoră. Din 1975 au luat o decizie importantă în tot acest proces al inovației: de la ”Radio-Activity” au evitat instrumentele tradiționale, acustice și electrice și au folosit doar echipament electronic.
O decizie curajoasă pentru o trupă care căuta succes de public într-o vreme când muzica electronică era histrionic condamnată de criticii rock care deplângeau moartea muzicii ”așa cum o știm” și făceau remarci disprețuitoare legate de autenticitate. Fiecare generație a avut bocitoarele ei, care se plângeau că moare câte ceva. Ba moare bluesul, ba jazz-ul, nu mai zic de rock, care a murit de câteva ori.
Toate aceste semnale de geniu ale unor artiști ne arată evoluția firească a unui fenomen și faptul că unii habar n-au ce vorbesc.
Kraftwerk au avut destule motive să treacă la tratamentul integral electronic al muzicii lor, întocmai pentru a pune la îndoială rigorile canonului comercial asociate cu anumite forme de divertisment muzical, privilegiate în dauna unor stiluri considerate mai puțin demne de luat în seamă.
Planul lor era să creeze o nouă formă de exprimare muzicală. Ca atare, pentru a face ceva cu adevărat nou, trebuie să nu faci ce fac ceilalți. Muzica electronică era un mediu relativ nou în anii ’70, așa că prin drumul format pe această cale au atins mai multe scopuri: s-au distanțat, la propriu, de formula bazată pe chitară/bas/baterie, esențială ăn rock. Direcția luată prin abordarea muzicală era evident diferită față de majoritatea muzicienilor contemporani. Și-au însușit propriile metode de producție muzicală în mediul ermetic de la Kling Klang, declarând integritatea conceptuală a propriului lor ”produkt”.
Muzicienii de succes foloseau producători importanți pentru a-și promova discurile, Kraftwerk au făcut totul pe cont propriu.
Nu erau primii care foloseau sunete electronice și efecte industriale, dar au reușit mai bine ca toți ceilalți să optimizeze imaginea derutantă, alienată, a acestei muzici noi. Ei au arătat că putem găsi simțire în tehnologie, că electronicele ne pot conecta, ne pot atinge emoțiile. La un moment dat au folosit chiar un monitor cardiac pentru demonstrație. Cert e că sunetele obținute de ei provocau reacții, iar asta nu poate neglija latura senzitivă.
Sunetele noi au fost obținute cu echipamente de ultimă oră care includeau sintetizatoare (Minimoog, ARP Odyssey, EMS Synthi A, Vako Orchestron, Polymoog, Sequential Circuits Prophet-5, Korg PS-3300), modulatoare de voce (Sennheiser Vocoder VSM-201) sequencere (Synthanorma), tobe electronice (Simmons, Roland) sau dispozitive personalizate, create de Florian și Wolfgang, în colaborare cu inginerii și tehnicienii trupei.
Matten & Wiechers, producători de instrumente din Bonn erau și ei parte integrantă din operațiunea Kraftwerk, sincronizând produsul lor, sequencerul Synthanorma, creat special pentru trupă, cu sintetizatorul Minimoog prin conexiuni care preced perioada ”midi”, pentru a obține acel sunet dinamic. Tot Matten & Wiechers au ajutat cvartetul să obțină acel sunet precis al ritmului, amprentă a grupului încă de pe ”Trans-Europe Express”, prin atașarea la Synthanmorma a unui dispozitiv cu șase rânduri de contactoare prin care controlau separat ritmul.
În timp ce precizia era esențială, improvizația încă era parte din metoda de compoziție, ceea ce îi ținea oarecum legați de tradiția ”krautrock” din anii ’60-’70, în care experimentele erau destinate inducerii unei stări meditative, care de multe ori se confunda cu transa vegetativă a celui care a luat o doză prea mare. Ca orice experimente, aceste încercări au avut câteva rezultate remarcabile, dar și câteva mostre de suficiență inconsistentă, de căutări semi-muzicale fără sens, mult supra-estimate în momenntul apariției doar de dragul noutății.
Dar la un moment dat, în timp ce unele trupe ”krautrock” și-au extins lumile interstelare, Kraftwerk au devenit mai legați, mai citadini și industriali, cu o agendă legată de tehnologia de zi cu zi, de mașinăriile controlate de oameni. În lucrul la ”Computer World”, principiul de bază a fost ”geradeaus”, un cuvânt german care s-ar traduce prin ”drept înainte”, o urmare directă a unui sens clar, fără a folosi termeni reducționiști precum ”minimalism” sau ”simplificare”.
Când concepeau muzica împreună, unul din membri, de obicei Ralf sau Karl venea cu o sugestie melodică, după care toți se angajau într-un ”jam” de câteva ore, până ieșea ceva concret.
Florian se ocupa de schimbările timbrale, care uneori se procesau și în câteva zile, iar riff-urile erau testate ca niște atleți, pentru a le verifica fiabilitatea. Așa au fost create emblemele Kraftwerk, acele teme care curg în timpul piesei, bântuindu-le structura și intrând fără ieșire în memoria noastră. Peste asta venea vocea, o altă componentă inconfundabilă a grupului, tratată ca un instrument, cu textură artificială, expresie impasibilă și cuvinte care oferă direct semnificația piesei, subliniind atitudinea subversivă la adresa clișeelor ”rock”, abuziv orientate către individul-vedetă, aflat în centrul creației artistice.
Pentru asta era folosit intensiv un ”vocoder”, dar și alte dispozitive care sintetizau glasul uman. Vocea și tonurile de sintetizator interacționau organic, oferind semnul atingerii umane, inclusiv prin mici greșeli intenționate. În cele din urmă, ”produkt”-ul este destinat oamenilor.
Fiecare piesă este formată din patru sau cinci module care sunt discret permutate în structura sonoră.
De cele mai multe ori, un groove bazat pe un ritm precis și o linie de bas este aranjat în așa fel încât să lege modulele. Pe această bază sunt adăugate sincope și modele ritmice mai complexe care parcurg piesa, o fac mai atractivă și-i întăresc structura. Dacă mai era ceva de adăugat, Ralf transfera în sequencer și servea piesa cu ce se potrivea scopului.
Această metodă datorată exclusiv noilor invenții tehnice a fost aplicată mai întâi pe ”Trans-Europe Express” și ”The Man Machine”, apoi rafinată pe ”Computer World”, platforma multor perfecționări de mare efect. La finalul acestui proces, cei patru se adunau pentru o sesiune de audiții în timpul căreia aprobau, criticau, discutau ore în șir și alegeau piesele preferate.
Procesul e mult mai complex decât ne putem imagina. Aceste ”secțiuni”, cum numeau ei piesele în stadiu de proiect, urmau să fie editate, rafinate și uneori re-înregistrate. Această procedură laborioasă de prelucrare în timp a straturilor ritmice și melodice a avut un rezultat incredibil în raport cu simplitatea muzicală. Linia sonoră se repetă hipnotic, atrăgându-ne metodic într-o stare pasiv-receptivă, surprinzător de plăcută.
Efectul obținut de aceste structuri atât de atent detaliate ne oferă miezul unicității Kraftwerk, explicația metodei complexe care stă la baza albumului ”Computer World”, realizarea deplină a unui concept distilat în câțiva ani de muncă serioasă, care extinde timbralitatea dincolo de instrumentele tradiționale și îi subliniază importanța în rândul elementelor folosite în compoziția unei piese. Și totul a fost obținut într-o perioadă pre-digitală. O lume a computerelor realizată fără computere.
Aici e indicat să revin la ideea greșit înțeleasă a profeției, care leagă intenția Kraftwerk de afacerea pronosticurilor, a viitorului ghicit.
Da, ”The Robots” a fost o aluzie la simbioza om-mașină, ”Pocket Calculator” a anticipat cumva mobilitatea, trecerea la echipament exclusiv electronic le-a deschis un drum separat către o orchestră electronică de cameră, sound-ul lor a sugerat mult din ce va fi, toate inovațiile combinate cu prezentarea vizuală coordonată de Emil Schult, cu referiri evidente la viitor și trecut au putut deruta o parte a publicului și mai ales a criticlor care au răstălmăcit intenția reală a ”produkt”-ului Kraftwerk, concentrat exclusiv pe documentarea prezentului.
Mandatul lor coneptual era un format muzical futurist care să trateze aspectele cotidiene ale vieții moderne, post-industriale. Și mai simplu, muzica lor este despre funcționalitatea și utilitatea unor aparate în relație cu munca și timpul liber. ”Alltagsmusik”, muzica de zi cu zi, așa cum ascultăm pe ”Computer Love” sau ”It’s More Fun To Compute”.
Oglinda muzicală a vieții moderne, cu instrumente scoase din aria de control și aduse într-un mediu creativ cu care suntem mai puțin obișnuiți. În raport cu influența lui Pierre Schaeffer și a sa ”musique concrete”, Kraftwerk a sugerat o semnificație nouă acestor produse ale tehnologiei, oferindu-le culturii de masă cu afecțiune și caldă ironie. Ideea artei născute din zgomot industrial se reflectă și în numele grupului.
”Kraftwerk” înseamnă uzină electrică.
Separat în două cuvinte, poate releva alte înțelesuri. ”Kraft” înseamnă putere dar denotă și energie sau dinamică, în timp ce ”werk” conotă munca și derivatele ei precum și opera unui artist.
Dacă bine observăm, fiecare album Kraftwerk tratează o temă pe fiecare volum, analizează un subiect sub mai multe aspecte. Acest tip de abordare e baza succesului unui album precum ”Computer World”, un singur nucleu conceptual care permite o explorare aprofundată a subiectului, având ca rezultat o relevanță extinsă în timp.
Concentrarea cu care a fost făcut acest album ne fascinează și azi. Au existat mai multe mișcări artistice care au evocat viitorul, încă din anii ’20, manifestate în literatură, film, radio, știință sau arte plastice.
Kraftwerk continuă această tendință futuristă prin muzică. Termenul folosit de ei pentru a-și descrie arta este ”gesamtkunstwerk”, o încercare de a crea o lucrare completă, aducând laolaltă mai multe discipline, o operă de artă totală. Putem spune că scopul a fost atins prin ”Computer World”, un gesamtkunstwerk alcătuit din claviaturi, osciloscoape, sequencere, sprechgesang (un stil care combină vorbitul cu cântatul) și instrumente miniaturale (Stylophone, Speak & Spell), cu perspectivă globală.
Omul care a înțeles semnificația fundamentală a termenului ”gesamtkunstwerk”, contribuind la munca grupului ca un al cincilea membru a fost Emil Schult, cel care a creat și celebra, absolut fantastica grafică a albumului. Pentru el, muzica și imaginea erau limbajele principale ale universului. Florian a dorit să-l prezinte grupului imediat după ce i-a văzut benzile desenate.
Emil a facilitat dialogul din interiorul echipei prin rolul său de coordonator artistic, controlând identitatea vizuală a formației, fiind autorul a trei dintre cele mai puternice coperte de album: ”Autobahn”, ”Radio-Activity” și ”Computer World”. Ca vorbitor de engleză, a scris multe din textele pieselor. A avut și rol logistic, organizând turneul mondial ”Computer World”. Tot el a avut ideea proiectării unor filme în timpul concertelor, în relație cu muzica.
A ajutat la proiectarea unor instrumente și la reprezentarea grafică a ideilor grupului. Fiind adaptat la orice mediu de lucru, era personificarea conceptului muzical Kraftwerk.
Primul aspect care atrage atenția asupra copertei este culoarea galbenă a fondului, spre deosebire de roșul de pe ”The Man Machine”.
Genială alegere, acea nuanță vizibilă din orice poziție. Apoi cele patru figuri desenate ale membrilor grupului, suprapuse pe ecranul unui Hazeltine 1500 VDU, unul dintre primele computere realizate pentru uz domestic.
Pentru prima dată se renunță la fotografia clasică, organizată, pentru acest nou mod de a reprezenta trupa. Din acest moment, Kraftwerk vor fi reprezentați pe album, în promovare sau în interviuri de imaginea lor robotizată. Coperta posterioară este o vedere directă a consolei de control, cu cablurile groase care leagă modulele. Tăcuți și atenți, Ralf, Karl, Wolfgang și Florian, sub formă de manechine, operează butoane, cu fața la cameră. De cămăși sunt agățate circuite care controlează LED-urile din cravate.
Practic, coperta și informațiile din conținutul ei au înlăturat omul.
El a fost înlocuit cu o reprezentare stilizată, ca parte din noua tehnologie sau transformat într-un robot. Notele sunt prezentate într-o formă artistică a dezumanizării.
Textul este funcțional, didactic, ca un set de instrucțiuni scrise pentru un aparat nou. Pentru Kraftwerk, relația pe care oamenii o au cu tehnologia nu e pecetluită. Poate fi funcțională, contextuală sau determinată de un proces, depinde de scopul conectării. Mașinile nu preiau comanda, nu pot distruge o lume deja distrusă de oameni. Oamenii creează mașinile, ei le operează.
În logica grupului, noi suntem mașinile. ”Computer World” este despre tranziție, de la era industrială la cunoașterea erei informaționale, de la analogic la digital, de la comunicare fizică la transmisiune electronică, de la hârtie la rețele, de la fire la eter, de la cabluri la sateliți, de la real la virtual. Când a fost conceput albumul, folosirea computerelor nu depășea sfera guvernamentală, militară sau academică. Tranziția a fost totuși surprinsă și analizată în contextul educației, al afacerilor și al uzului personal.
Muzica acoperă multe din temele care exploreaază noua lume. ”Computer World” (piesa) și ”Computer World 2” reflectă posibilitățile securității cibernetice, ale comerțului dar și ale spionajului online, în timp ce ”Numbers” subliniază implicarea a ceea ce cunoaștem acum sub numele de ”big data”, mai ales în lumea finanțelor iar ”Pocket Calculator” imaginează controlul personal în rețeaua globală.
Unele ediții ale albumului conțin a opta piesă, ”Dentaku”, varianta japoneză a calculatorului de buzunar, tradusă de Takeshi Shikura.
”Computer Love” este despre însingurare și ”online dating” iar ”Home Computer” se face înțeleasă încă din titlu, fiind cea mai ”semplată” piesă Kraftwerk.
Pentru a interpreta cât mai bine această tranziție, echipa și-a făcut conștiincios temele. Emil a petrecut ceva timp în Pasadena, într-un laborator NASA în timp ce Florian a vizitat sediul IBM din Dusseldorf pentru a obține cât mai multe informații despre noua tehnologie în plină dezvoltare. Acest tip de căutare a folosit la informația corectă din texte și grafică și ulterior când grupul a schimbat echipamentul din studioul Kling Klang, făcând transferul de la analogic la digital.
O poziție ideală din care poate fi tratat subiectul unei epoci noi, care se dezvoltă dar care încă nu-și cunoaște clar direcția și consecințele. Versurile sunt adresate din perspectiva personală a consumatorului de tehnologie. Multe piese sunt scrise la persoana I – ”‘I’m the operator with my pocket calculator”, ”I program my home computer”, ” It’s More Fun to Compute” – cu o privire atentă către viitor.
Kraftwerk au fost printre primii care au realizat ce sintetizează prezentul, scriind piese despre aceste noi posibilități oferite de o industrie în prag de extindere exponențială.
Folosirea mai multor limbi (”Numbers”) extinde adresarea dincolo de teritoriul european, către restul lumii. Puțini se gândeau să dedice un album computerului, încă insignifiant la vremea aceea în cultura populară. Aveau să treacă vreo zece ani până al impactul masiv al computerelor și încă vreo zece până la cel al internetului. Kraftwerk erau deja angajați în acest proces care a schimbat viețile tuturor.
În felul lor placid și sarcastic, Kraftwerk au subliniat un aspect care din speculație a devenit certitudine: în tranziția pe care o parcurgem, nu de mașini trebuie să ne fie frică, ci de oameni. Pentru ei, schimbarea a fost naturală, judecând prin prisma deschisă cu care lumea a fost privită pe acest album care și-a impus atât de clar vocea în formarea unor noi scene și genuri muzicale.
”Home Computer”, cu acea monumentală linie de bas creată de Karl Bartos pe un Korg PS-3100, este deseori descrisă ca un șablon inițial pentru techno și house, împreună cu piesa care-i urmează pe album, ”It’s More Fun to Compute”, al cărei titlu este derivat din expresia ”It’s More Fun to Compete”, găsită pe interfața unui joc de pinball de prin anii ’50. În anii aceia, primele instrumente electronice cu claviaturi la prețuri mai accesibile (Prophet-5, Arp Odyssey, Juno-6, TR-808 drum machine) intrau în posesia tinerei generații de muzicieni care se iniția în limbajul pe care Kraftwerk îl foloseau la nivel de maestru.
”Computer World” este admirabil de uniform în estetica lui sonoră, fiind dominat de câteva reguli tacit stabilite, precum și de o foarte favorabilă atmosferă de lucru.
Citind cartea lui Karl Bartos, ”The Sound of the Machine”, mi-am dat seama că în esență, colaborarea din laboratorul Kling Klang a constat într-o permanentă conversație, tradusă în limbaj muzical construit cu o gândire arhitecturală. La finalul fiecărei sesiuni de studio, grupul se retrăgea pentru un pahar de șampanie și o repriză de dans la unul din numeroasele cluburi de noapte din Dusseldorf.
În timp, ”Computer World” și-a găsit locul meritat printre mai marii muzicii moderne înregistrate, continuându-și efectul influent asupra artiștilor, rămânând la fel de antrenant și de fascinant pentru cei care-l ascultă, nu doar îl aud. Îl putem lega de ”The Man Machine” prin mai multe aspecte, mai ales prin cel al continuității, a dezvoltării unei forme care relevă metafora om-mașină și transpunerea dialectului în muzică.
E foarte ușor să ne lăsăm derutați de simplitatea muzicală, dacă nu ascultăm cu implicare și nu realizăm momentul în care a fost conceput. Fraza asta aș putea să o atașez la fiecare poveste de album inevitabil. Până la urmă, ”Computer World” descrie anul 1981 la fel cum ”OK Computer” descrie anul 1997, sub același indiciu binar al lui zero și unu.
Albumul este mai mult un semnal de alarmă decât o celebrare, chiar dacă sună proaspăt, inteligent și ironic.
Adică putem afla tot felul de pilde în timp ce ne mișcăm pe ritm. Departe de sunetul sumbru al vreunui coșmar distopic, Kraftwerk își folosesc emblema brevetată încă de la începuturi, cu spirit sardonic și umor negru, evitând cadrul rigid al seriozității forțate.
Kraftwerk își continuă activitatea într-o formulă modificată, concertând sporadic în săli celebre, cu casa închisă. Muzical nu a mai evoluat din momentul în care chiar membrii grupului au constatat că proiectul devenise un colos paralizat.
În schimb statutul lor e de mult clarificat, e sigur că din nava mamă, Kling Klang, cei patru artiști de avangardă din Dusseldorf au reușit să transforme propriul gesamtkunstwerk într-o emblemă muzicală de anvergură mondială, iubită de toți cei care cred că ascultarea inteligentă nu te face superior, ci fericit, mai bine conectat cu ceilalți și mai conștient de lumea în care trăiești.
Oricând avem nevoie de un ghid prietenos, care să ne ofere direcțiile cele mai potrivite.
Ascultând un album precum ”Computer World”, primim un indiciu vital: dacă apăsăm pe butonul care trebuie, se poate întâmpla și ceva favorabil, chiar surprinzător, pe termen lung. Oare și-a imaginat Leibniz că se va ajunge aici, când a inițiat ideea codificării lumii într-un sistem binar, format din zero și unu? În 1703!
Text de Berti Barbera
Nota redacției: Kraftwerk revine în România în 226 cu un concert – eveniment la București