Mulți chemați, puțini aleși, după ce zeul Wothan a aruncat provocarea. Zeu al războiului, dar și sursă a înțelepciunii, a chemat cele mai creative minți să încerce Valhalla prin experimente sonore și un limbaj muzical nou, dezvoltat la sfârșitul anilor ’60 printr-un curent numit, mai mult sau mai puțin autoironic, krautrock.
Astfel, prin 1970 aveam o listă mare de artiști germani care și-au transformat sălile de repetiții în adevărate laboratoare de procesare a sunetului. Instrumentele lucrau cot la cot cu tot felul de mașinării, puține dintre ele fiind considerate capabile să contribuie la un produs muzical convențional.
Kraftwerk, Ash Ra Tempel, Faust, Can, Tangerine Dream, Popol Vuh, Amon Düül, Guru Guru au activat sub acest titlu generic care aduna mintea și talentul germanului de pe urmă, pentru a schimba puțin atmosfera culturală și pentru a alunga fantomele unui război aberant, marcat pe undeva de aceleași componente ale mitologiei germanice.
Intelectualii și-au găsit punctul de sprijin în muzică, în ideea de progres prin experiment, de izbăvire prin avangardă, încercând să consolideze un curent devenit esențial în structura muzicii noi. Peiorativul krautrock s-a pierdut în multe ramificații, dar a și lăsat câteva povești atractive și un solid filon din care s-au hrănit cei care au continuat misiunea de apropiere dintre artă și tehnologie.
Cine își imagina că dansul de azi din orice eveniment de muzică electronică va datora atât de mult unor tocilari nemți?
Progresul se cerea în acea perioadă post–summer of love, muzica psihedelică devenise tabietul tuturor celor care puneau mâna pe „timbre” înainte de a atinge instrumentul, tot ce era deplasat putea fi numit „avant-garde”, iar minimalismul era un gen dezvoltat în zona simfonică.
Muzica rock și-a găsit un ajutor în intenția acestor pionieri de a pune alături de baterie, chitară și bas tot felul de console care generau sunete prin mânuirea unor butoane. Muzica clasică, jazz-ul, rock-ul erau curajos îmbinate, din convingerea că o explozie de orice fel ar mai trezi simțurile celor sătui de șabloane. S-au petrecut câteva mici explozii, au mai fost și rateuri, dar cel mai important lucru s-a întâmplat atunci când Kraftwerk au trecut de la blockflöte și percuție la ritmuri sintetice și teme emise de claviaturi.
Din tot acest delir cultural german, Kraftwerk au continuat pe un drum care le-a asigurat unicitatea și rolul esențial în tot ceea ce acum denumește în muzică raportul dintre om și mașină, dintre mișcarea per ritm și tehnică.
Muzica electronică își arătase cu mult înaintea lor potențialul, instrumentele electronice începuseră să fie luate în serios, ce-i drept, mai mult printre ingineri decât printre muzicieni, dar modul în care acest echipament a fost folosit sub denumirea de Kraftwerk, maniera în care ei au dus sinteza și stereotipia sunetului în zona creativă, i-a distanțat definitiv de colegii de generație.
Noțiunea de muzică electronică era de mult vehiculată în grupul de muzicieni care au încercat serios limitele explorărilor sonore în secolul XX și a trecut prin multe experiențe care au fost și rămân bizare. Matematica și aparatele erau frecvent utilizate în lucrările unor compozitori precum Iannis Xenakis, John Cage, Karlheinz Stockhausen, La Monte Young sau Terry Riley.
Înainte de Kraftwerk au existat mulți care au dorit să dea sens undelor și vibrațiilor generate de aparate, dar nimeni nu a obținut un produs atât de influent.
Mai întâi a existat Organisation, care îi avea în componență pe Ralf Hütter și Florian Schneider, doi tineri care s-au cunoscut la Conservatorul din Düsseldorf. După singurul album lansat de acest experiment efemer, dar intens, Ralf și Florian au continuat căutările sub numele de Kraftwerk.
Primele trei albume au apărut sub aceeași emblemă a laboratorului din care trebuiau să iasă sunete nemaîntâlnite, cu bună intenție de a găsi ceva nou, fără dorința de a intra în istorie. Și acum, acele albume pot fi ascultate cel puțin de dragul lecturii. Abia când formula s-a extins la cvartet, începând cu al patrulea album, au început să descopere sunetele și tehnicile care i-au făcut renumiți.
Autobahn este primul album din seria producțiilor revoluționare, din perioada „clasică”, alături de Radio-Activity și Trans-Europe Express.
Sunt folosite instrumente reale, dar pentru prima dată concepția s-a bazat pe folosirea mașinărilor și a echipamentului muzical analogic, în plină exploatare în acea perioadă, cel mai mult în rockul progresiv.
Ideea folosirii de sunete din mediul cotidian și atracția pentru procesele electromecanice care au stat la baza muzicii sintetice au dus în mod natural la ideea pieselor care dau titlurile acestei trilogii istorice. Interesul față de tehnologie se combină cu nostalgia metodelor clasice. Rezultatul este o călătorie ilustrată sonor din care se remarcă efectele sonore, ritmul și toate secvențele repetitive care au devenit amprentă sonoră și subiect de sample pentru sute de urmași.
Spre deosebire de alte producții dedicate drumului sau științei, aici motorul este vedeta, nicidecum șoferul.
O relație om–mașină care a definit ulterior un gen dominant în muzica nouă. În mod special Autobahn întrunește calitățile unui album clasic și influent, care își păstrează prospețimea după patru decenii de la apariție. Nu e de mirare că și acum, cei mai grei mânuitori de aparate, chiar dacă au o imensitate de tonuri și butoane de unde să aleagă, apelează tot la Moog, Minimoog, Mellotron, vocoder sau alte instrumente analogice care să le ordoneze și să le actualizeze sunetul.
Succesul comercial le-a adus și posibilitatea de a investi în acest echipament, care și acum poate fi găsit la prețuri serioase.
Wolfgang Flür și Karl Bartos au devenit membri de bază ai cvartetului, iar Emil Schult a contribuit permanent cu grafică și texte.
Studioul Kling Klang devenise sursa noutăților, locul unde se petreceau schimbări și apăreau sunete și chiar instrumente care aveau să devină definitorii pentru synth-pop, techno, electronica și tot arborele care s-a dezvoltat între timp. Acolo a apărut primul sequencer pe 16 canale. Ideea de minimal se contura din ce în ce mai clar, aplicată la scena pop. Obținerea unui întreg muzical prin folosirea unui spectru restrâns de mijloace de exprimare.
Minimalismul textelor, armonia clasică, nealterată, ironia, inocența temelor, melodicitatea lor, stereotipia ritmică erau folosite cu un incredibil efect artistic și comercial.
Se întâmplau puține, dar totul era atât de descriptiv și original, postmodernismul fiind tras pe linia principală prin șabloane pop. Orice aspect care atrăgea atenția membrilor grupului devenea subiect de piesă sau chiar de album.
Multe titluri vizau traiul urban postbelic, decadența europeană tratată nostalgic, călătoria cu trenul sau cu mașina, radioactivitatea și, din ce în ce mai mult, folosirea calculatorului, cu mult înainte ca acesta să fie găsit în orice casă.
Ritmica devenise total electronică, aspect evident pe albumele The Man-Machine și Computer World, unde sunetul evolua, descriind aceeași lume modernă și paradoxală, în care tehnologia aduce bucurie și alienare în același timp.
O celebrare a vieții noi, dar și un avertisment cu trimitere directă la dublul ei tăiș. Inclusiv pasiunea pentru sport s-a materializat pe albumul Tour de France, unde sunt descrise substanțele, stările și comportamentul organismului uman în timpul unei curse cicliste.
Minuțiozitatea, eleganța și simplitatea, comportamentul reținut al membrilor grupului, stilul și întreg conceptul Kraftwerk au lăsat rădăcini puternice din care mulți și-au recunoscut sursa.
Influența lor este atât de complexă încât e foarte greu de trasat o schemă.
David Bowie a abordat un stil instrumental spațios pe albumele sale Low și Heroes, înregistrate la Berlin. Cum ar fi sunat Depeche Mode, Gary Numan sau Pet Shop Boys fără efectul de domino provocat de Kraftwerk?
Grandmaster Flash, Afrika Bambaataa sau producătorii techno din Detroit au folosit din plin sunetele Kraftwerk în muzica lor. Multe sunt luate drept compoziții noi, neștiindu-se că e vorba de un „sample” de la tătici. Tehnologia a avansat halucinant, dar ce e al lor e bine pus deoparte, chiar dacă unii nici nu sunt interesați să afle.
Majoritatea numelor din anii ’80 care introduceau elemente de dans în muzica lor lăsau ecouri ale pulsației muzicii Kraftwerk.
Ca să nu mai vorbim de noii epigoni, de la The Orb până la Chemical Brothers, care recunosc influența Kling Klang pe producțiile lor. Coldplay au luat exact tema din Computer Love pentru piesa Talk, asta pentru a oferi un exemplu relativ recent.
Mai importantă decât orice, pe lângă influența Kraftwerk, este biografia acestui grup care practic nu și-a încheiat activitatea, în pofida schimbărilor și a pauzelor lungi și meritate.
Atunci când cei mai mulți știau de ei din povești, Tour de France Soundtracks și mai ales Minimum–Maximum (albumul de concert, cu un DVD uimitor) au reconfirmat dimensiunea acestui grup. Nu numai că au pregătit sunetele pentru noul secol, dar sunt și foarte pregătiți să-i facă față.
Este adevărat că Florian Schneider a părăsit grupul pentru un drum solitar, ceea ce arată că și după 40 de ani pot interveni diferențe în plan muzical. (Notă a redacției: Florian Schneider a murit în anul 2020.)
Numai că ei au stat împreună 40 de ani, hrănind câteva generații. Acum, unii se ceartă mult prea repede și degeaba. Trupele trăiesc mai puțin, și asta nu din cauza lipsei condițiilor, ci datorită unor lipsuri mult mai grave.
Sunt foarte curios să știu ce ar zice „electroniștii” despre acest fenomen, dar mai ales dacă îi interesează acest lucru. Ce sens are muzica pentru cei care nu consideră important acest nume? Mi-ar plăcea să-i văd pe toți cei care azi câștigă și bani din butoane să vină la un concert Kraftwerk ca la un eveniment important din viața lor.
Mai ales că vor avea ocazia să asculte „acele” sunete pe viu.
Un concert Kraftwerk reprezintă un moment tridimensional, în care noi, iubitorii de muzică, vom putea din nou să ne cunoaștem și să ne recunoaștem istoria.
Text de Berti Barbera, revista Sunete, iarna 2017
Kraftwerk, pionierii muzicii electronice vor susține un nou show live la București, pe 22 iulie 2026, la Arenele Romane, într-un eveniment care marchează revenirea uneia dintre cele mai influente formații din istoria muzicii moderne pe o scenă din România.