Formația britanică Pet Shop Boys a concertat pentru prima data în România, în toamna anului 2007, la Sala Palatului, în cadrul turneului „Fundamental”. Formată din Neil Tennant și Chris Lowe, Pet Shop Boys este una dintre formațiile reprezentative ale genului synthpop și a lansat hituri precum „It’s A Sin”, „West End Girls”, „Domino Dancing” sau „Go West”.
În rândurile ce urmează vă prezentăm un interviu realizat de Berti Barbera cu Neil Tennant.
Berti Barbera: Neil, unde ești?
Neil Tennant: Sunt la mine acasă, în nordul Angliei.
Cum sunt Pet Shop Boys acum în comparație cu anii ’80?
Marea diferență față de acum 20 de ani este că atunci nu concertam, cel puțin în comparație cu ce facem acum. Când am început să avem succes, prin ’86, noi nu am dat nici un concert timp de trei ani. Am făcut multă promovare în Europa și America, am scris multe piese, am înregistrat un album și asta ne-a prins bine, pentru că ne-a ținut proaspeți, nu am simțit epuizarea turneelor.
La începutul anilor ’90 am susținut un turneu mondial cu o producție mare, după care n-am mai făcut turnee pâna în 1999. Dar de atunci concertăm regulat, iar ceea ce ne place mai mult este să pregătim un spectacol care să conțină ceva special din punctul de vedere al producției. De asemenea, față de anii trecuți, am dobândit mai multă siguranță pe scenă, ceea ce nu aveam la început. Deci, a fost o perioadă în care am învățat multe.
Ați lansat „Concrete” la scurt timp după „Fundamental”. Există vreo legătură între aceste două albume?
Da, oarecum. Concertul „Concrete” a fost făcut pentru BBC și a fost parte din promovarea albumului „Fundamental”. Concertul a fost atât de special, am colaborat cu orchestră simfonică, am avut invitați, am cântat într-o sală frumoasă, era păcat să nu-l publicăm. Este parte din proiectul „Fundamental”.
Regizorul muzical Trevor Horn este pe album, la fel ca și alți muzicieni implicați. Din păcate nu poți face un turneu cu un asemenea proiect, pentru că ai o orchestră mare, ai nevoie de scene mari. Am avut o experiență nefericită la Hollywood Bowl, în Los Angeles. Am vrut să filmăm concertul și să-l punem pe DVD, dar întregul proces de producție a fost atât de costisitor încât a trebuit să amânăm totul, ceea ce-ți dă un sentiment foarte neplăcut.
Cum vă împărțiți responsabilitățile între voi?
În Pet Shop Boys există o democrație pentru doi. Muzical, scriem piesele împreună, eu scriu textele. Chris se ocupă cu acompaniamentul, cu ritmul, după care concepem muzica împreună. Și discutăm orice facem. Sunt multe de făcut, piesele, înregistrările, oamenii cu care să lucrăm, alte proiecte cum ar fi „Potemkin”, le lucrăm împreună și ne bucurăm de tot ceea ce facem. Uneori este frustrant, dar de cele mai multe ori este foarte satisfăcător.
Vă certați des?
Nu prea. De fapt, nu ne certăm deloc…
Cum vezi lumea muzicală de azi ca artist și iubitor de muzică?
Industria muzicală se dovedește a fi foarte slabă. Depinde total de tehnologie și de internet. Nu controlează nimic. Lumea crede că industria muzicală este foarte puternică. Dar trece prin cea mai slabă perioadă, mai ales de când muzica s-a digitalizat, de când există formate digitale, industria a pierdut controlul.
Încearcă să-l recâștige, dar nu reușește, pentru că nu are cum să apere drepturile de autor de când a luat amploare internetul. E într-o poziție dezastruoasă. Soluția la piraterie a fost oferită de iTunes, nu de industria muzicală, care înregistrează o cădere istorică. Asta e o schimbare majoră.
Tot ce faci acum e comentat pe internet. E mult mai complicat acum. Oamenii trebuie să munceasca mult mai mult pentru a vinde mult mai puține discuri. Și asta pentru că foarte multă muzică este furată. E hilar să te gândești că la nivel industrial, ca să spunem așa, trăim într-o lume în care ceea ce facem este furat la o scară foarte largă.
Mă întreb ce efect are asta asupra moralității celor care fură muzică de pe internet. E ok să furi muzică de pe net, dar nu e ok să furi o carte din librărie. Și vreau să știu dacă lumea se întreabă cum își justifică această decizie.
Sunteți parte din industrie, chiar dacă vă doriți sau nu. Care vă sunt limitele în ceea ce privește compromisul?
Noi n-am prea făcut compromisuri. Noi întotdeauna am făcut ceea ce ne-am dorit să facem. Ocazional am ținut cont de sfatul cuiva, dar de-a lungul carierei noastre am făcut ceea ce am vrut, ne-am urmat propriile instincte. Pare neobișnuit, dar nu am avut o carieră „tradițională” legată de industrie. Facem lucrurile în felul nostru. Si cred că de asta încă suntem aici.
Cum definești și ce punct de vedere ai în privința celebrității?
Celebritatea este produsul a ceea ce faci. Noi am evitat să ne expunem prea mult, pentru că ni se pare restrictiv, plictisitor și fără sens. Noi am dezvoltat numele Pet Shop Boys ca pe un „brand”, fără a atrage atenția asupra noastră ca indivizi. Dacă privim în trecut, în anii ’70 spre exemplu, ABBA era un „brand” major, dar membrii grupului nu erau chiar atât de celebri. Eu și Chris suntem oarecum celebri, dar la un nivel rezonabil.
Noi nu facem lucruri care să inducă publicitate. În zilele noastre, oamenii devin mult mai afectați de ceea ce se numește cultura celebrității. Sunt artiști care găsesc celebritatea fascinantă, cum ar fi Andy Warhol. Multi sunt interesați de promovarea imaginii. Noi ne promovăm imaginea pe coperta discurilor, ne place să ne jucăm cu modul în care ne expunem, ceea ce ne desprinde puțin de realitate.
Astăzi celebritatea înseamnă viața de zi cu zi a unei persoane. Cred că ar fi interesant să scriem cîteva piese despre asta. Pe unele piese chiar îmi suprapun vocea. Sună ca un album Pet Shop Boys cu alți soliști. Mi se pare o idee interesantă.
Cum sunteți în afara scenei?
Suntem destul de relaxați. Chris doarme de obicei. El poate dormi și cu cinci minute înainte de a urca pe scenă. Are o canapea în cabină și trage un pui de somn înainte de concert. E un obicei.
Mai aveți alte obiceiuri înainte de a urca pe scenă?
În primul rând ne ocupăm de costume, ne pregătim tot de ce avem nevoie. Eu beau un pahar cu o treime vin și două treimi apă, dar nu chiar totdeauna. lau câteva guri pentru a mă relaxa, nu simt nevoia să beau alcool.
Există ceva din punct de vedere muzical ce v-ați dori să împliniți?
Da, foarte mult. Întotdeauna ne dorim, chiar dacă reușim sau nu, să schimbăm specificul pieselor pe care le scriem. E foarte dificil. Influențele diferă. Uneori avem impresia că scriem prea melodic și ne dorim să fie mai puțin melodic. E greu să te abați de la felul tău de a scrie. Rămânem în zona tradițională a manierei de a scrie pop, dar ne împotrivim acestei rigori și încercăm să o schimbăm. Și e dificil.
V-ați gândit vreodată să dedicați un album tribut cuiva?
Nu prea înțeleg chestia cu albumele tribut, deci nu.
Ce muzică asculți?
O combinație imensă de muzică. Multă muzică clasică, multă muzică veche, muzică nouă, tot felul de nume obscure din muzica electronică, de la muzica din sec. al XV-lea până la cea din zilele noastre.
Articol preluat din revista Sunete – luna octombrie 2007
