În viața fiecărei trupe vine un moment în care lucrurile se schimbă atât de evident, încât cu greu mai seamănă cu ceea ce a fost în trecut. Momentul poate purta numele de maturizare și se poate produce brusc sau treptat.
În cazul Depeche Mode, este vorba de o maturizare destul de bruscă. După turneul Black Celebration, trupa s-a reunit la Paris pentru a lucra la un nou album. Martin Gore a propus niște creații cu mult peste ceea ce reușise până atunci și a căutat noi mijloace de exprimare artistică.
S-a născut albumul Music for the Masses, un material menit să facă din Depeche Mode, în sfârșit, o trupă cu succes global confirmat. Acesta a fost lansat pe 24 august 1987.
O noutate adusă de acest album constă în faptul că înregistrarea sa a presupus alte modalități de lucru, renunțându-se la metoda prelucrării samplingurilor în favoarea experimentelor oferite de sintetizatoare. O altă noutate a fost aceea că Martin a folosit și chitara acustică, făcând astfel trecerea de la muzica exclusiv synth-pop la cea cu ușoare influențe rock — experiență ce va continua și în albumele viitoare.
Nu în ultimul rând, vocea lui Dave este diferită, mai matură. Tonul său baritonal e în plină ascensiune. Toate acestea, alături de împachetarea vizuală marca Anton Corbijn, contribuie la un succes masiv.
Single-uri ca Strangelove, Never Let Me Down Again și Behind the Wheel cuceresc lumea. Culmea, nu prind foarte bine în Marea Britanie, unde presa răutăcioasă îi persiflează constant.
Degeaba — succesul se scrie în toate limbile Pământului: din Brazilia până în Canada, din Africa de Sud până în Suedia și din Australia până în Japonia.
Acest album cerea un turneu pe măsură — iar acesta nu a întârziat să vină.
Avea să înceapă în Berlin, dar — atenție! — în cel de Est (RDG), și să continue cu o defilare prin blocul comunist, la Budapesta și Praga. Cu 100 de concerte la activ, pe mai multe continente, Depeche Mode decid (de capul lor și împotriva tuturor sfaturilor „prietenești” ale promoterilor, managerilor și mogulilor din industria muzicală) să organizeze un concert-mamut, pe cel mai mare stadion din Statele Unite — Rose Bowl, din Pasadena.
Deși „ligheanul” din suburbia orașului Los Angeles nu mai fusese umplut de ani de zile, Depeche Mode a reușit să aducă peste 60.000 de spectatori.
Spectacolul a fost filmat de un celebru realizator de documentare, Donn Alan Pennebaker, care a realizat cu această ocazie și un prim material de tip reality show — gen ce va avea un succes fulminant în anii de glorie ai MTV.
Live-documentarul a fost intitulat simplu: 101 și a cimentat succesul Depeche Mode în Statele Unite.
Text de Cătălin-Mihai Ștefan, preluat din revista Sunete Depeche Mode
„101 motive să (re)ascultăm Depeche Mode: 18 iunie 1988 – Rose Bowl, Pasadena”
Pe 18 iunie 1988, Depeche Mode a încheiat triumfal turneul Music for the Masses cu un concert devenit istoric: concertul cu numărul 101, susținut în fața a peste 60.000 de oameni pe stadionul Rose Bowl din Pasadena, California.
Încasări totale: 1.360.192 dolari – Un record pentru o trupă britanică de muzică electronică în America la acea vreme.
Acest show grandios a fost documentat integral pe dublul album live și în filmul „101”, regizat de legendarul D. A. Pennebaker și lansat în martie 1989. Titlul „101” nu e întâmplător. Pe lângă faptul că marca al 101-lea concert al turneului, face aluzie și la autostrada americană US‑101. Conceptul a fost propus de Alan Wilder, membru al formației.
Filmul nu s-a limitat la muzică live. A introdus un format inedit: a urmărit un grup de adolescenți aleși prin concurs care călătoresc cu autobuzul prin SUA pentru a ajunge la concertul final. Acest mix de documentar de concert și road-movie cu fani a fost considerat un precursor al reality-ului TV de tip MTV Real World.
„Privind înapoi, filmul 101… pare că s-a concentrat prea mult pe fanii din autobuz și prea puțin pe muzică.” — Alan Wilder
Momentul în care lumea s-a unit… în valuri
Poate cel mai memorabil moment din concert este din timpul piesei Never Let Me Down Again, când mii de brațe se ridică în același timp, mișcându-se sincron într-un val uriaș. Imaginea a devenit iconică pentru Depeche Mode și unul dintre cele mai emoționante cadre din istoria muzicii live.
„A fost copleșitor… toată lumea se mișca într-un singur ritm. Nu o să uit niciodată acel moment.” — Dave Gahan, într-un interviu pentru KROQ
Setlist complet – trăiește din nou seara de 18 iunie
Pimpf (intro)
Behind the Wheel
Strangelove
Sacred
Something to Do
Blasphemous Rumours
Stripped
Somebody
The Things You Said
Black Celebration
Shake the Disease
Nothing
Pleasure, Little Treasure
People Are People
A Question of Time
Never Let Me Down Again
A Question of Lust
Master and Servant
Just Can’t Get Enough
Everything Counts
18 iunie 1988 nu a fost doar finalul unui turneu, ci începutul unui cult global. A fost ziua în care o trupă de băieți din Basildon a cucerit America.
De atunci, Depeche Mode nu a mai fost „doar o trupă”. A devenit un fenomen. Iar concertul „101” a rămas piatra de hotar care le-a definit cariera și a schimbat percepția asupra muzicii electronice în arenele lumii.
