Alex Teodorescu este vocalistul și liderul trupei Jack of all Trades din București, trupă înființată în toamna anului 2017.
Despre el ne-a spus că e genul de om care nu ar putea doar să cânte sau doar să mixeze, doar să facă scenotehnică sau doar să meargă la concerte ca simplu ascultător, fapt ce l-a făcut inițial să dea acest nume trupei sale.
Pe data de 6 aprilie, în Club Control, Jack of all Trades au lansat al treilea lor album denumit, “Fiasco Milenial”, un album care are la bază ideea că societatea ne învață că cel mai mare dezastru e să-ți urmezi pasiunea chiar și după vârsta de 25 de ani.
Probabil Jack of all Trades nu ar fi existat azi, dacă rădăcinile de ascultător ale lui Alex nu ar fi arătat precum în cele ce urmează.
Iată care sunt cele 10 piese pe care Alex Teodorescu le-ar pune pe un disc.
1. Numb / Encore – Linkin Park & Jay Z
Opener-ul discului e extrem de important, de-aia o sa merg pe colaborarea care m-a făcut să iubesc scena de alternative. Aș zice că tot Collision Course-ul este de pus în ramă, dar o sa aleg piesa care rula pe MTV foarte mult și care m-a făcut să iubesc muzica și pe Chester Bennington.
2. Zoom – Nu mai vreau
Acum după ce am lovit tare cu opener-ul, m-aș întoarce la prima casetă cumpărată, care a fost a unei trupe românești care azi nu mai există, dar a căror membri au fost în show bizz o bună perioadă, în diferite formule: Trupa Zoom. PS: Da, la chitară e Alex Cotoi de la Global Records. E genul de piesă care are mult din esența alternativului. Piesa pe casetă se cheama “Nu îmi pasă”, pe net o găsesc schimbată cu “Nu mai vreau”.
3. El Negro – Liniștea
Dacă Zoom apăreau în viața mea în generală, în liceu deja săpam foarte adânc și îmi plăcea să descopăr multe trupe unknown românești. În afara de trupele mai necunoscute, exista la polul opus un El negro care venea cu ceva total rupt de orice asculta România, albumul „Antipanica”, iar o piesa pe care am ascultat-o de mai mult de o mie de ori în viața asta e „Liniștea”. Gata nu mai zic nimic, ascultăm:
4. Puddle of Mudd – Blurry
În paralel cu El Negro, dar de pe alt continent, ecoul nu-metalului și al post-grunge-ului ajungea și la mine și descopeream o trupă cu câteva piese pansament pentru sufletul meu: Puddle of Mudd. Pe „Blurry” am creat atât de multe amintiri și am înțeles atât de multe emoții noi, încât nici nu aș știi de unde să încep:
5. Incubus – Drive
Continuând programul de alternativ, iarăși, capodoperă pentru tot ce compilez eu ca om în viața asta. Piesa asta va fi mereu acolo pentru mine, și o voi înțelege mereu altfel, odată cu trecerea anilor. Brandon Boyd pentru mine e pachetul complet de muzician și compozitor, mi se pare incredibil că trăiesc în aceeași perioadă cu el:
6. Audioslave – Doesn’t remind me
Pentru că dacă e disc, de pe la jumate riști să te plictisești și e nevoie de ceva să lovească tare de tot. Cam așa m-a lovit pe mine piesa asta unde în primul an, la fiecare ascultare, când intra solo-ul lui Tom Morello, poate că nu plângeam de fiecare dată, dar îmi luam o stare atât de contradictorie… Simțeam și adrenalină și dezamăgire și furie și motivație și regret și forță în același timp. Iar Chris Cornell e Chris Cornell. Pentru ca e și azi aici, de fiecare dată când îl chemi în vizită în suflet, să mai înțelegi ceva nou despre tot.
7. Vița de Vie – Colțul meu
Această trupă mi-a arătat frumusețea alternativului / nu-metalului / post grunge-ului în limba română. Oamenii ăștia au adus de foarte departe un suflu incredibil, iar piesa „Colțul meu”, în primii ani de facultate în care nu m-am adaptat prea bine situației, a fost cel mai safe loc posibil pentru toate angoasele mele. Recunosc că un motiv destul de important pentru care iubesc muzica o au acești oameni care au arătat că există un pachet complet chiar și în limba română, acasă:
8. P.O.D. – Thinking about forever
E atât de multă frumusețe în modul în care Sonny Sandoval se arată vulnerabil în anumite piese. E absolut încântător să vezi un munte de om și muzician cum te lasă să fii musafir în mintea lui, în familia lui și în toată viața lui pentru ca nu are absolut nimic de ascuns universului. Pentru mine, datorită acestei piese, este un father figure în jurul mindest-ului căruia mi-am clădit multe decizii de viață:
9. Badflower – The Jester
O trupă care pentru mine e la fel de hall of famer precum toți cei de mai sus. Am avut mereu încredere că generația mea (adică cei născuți în anii 90) va da muzică faină, deși majoritatea oamenilor au spus că nu mai are ce să mai vină, că s-a dus totul de râpă și alte autosuficiențe. Badflower sunt acolo. Lovesc adânc, lovesc sincer mereu și nu au frica penibilului sau a ideii că la un moment dat se va pierde totul.
Eu cred că oamenii ăștia sunt o radiografie extraordinară a unei generații, o generație foarte emotivă, nesigură pe ea însăși fără motive grav întemeiate. Ăștia suntem și Badflower mă fac mereu să strig în gura mare că gândesc ca un mare ratat, dar e extraordinar că simt asta:
10. Highly suspect – Cool Kids
Nu știu câte resurse au avut muzicienii de mai sus la începuturi, dar știu ca oamenii ăștia, la fel ca mulți dintre noi, nu au avut nimic. În Highly suspect simt tot devotamentul unui underdog de a-și împlini visul și de a se lupta zi de zi, de zi, de zi, de zi (da, repetiție enervantă) cu ei înșiși și cu toate problemele care vin la pachet cu a accepta provocarea muzicii. Las piesa asta ultima pe disc pentru că viața nu e niciodată fair și 99% dintre noi vom fi salvați abia când vom înțelege că suntem de partea pierzătorilor, nu de partea celor care au primit deja sau care primesc mereu când cer. Pentru mine, cele mai frumoase flori sunt cele care au înflorit prin beton, nu cele pe care le pui în vază în casă pe post de decor.
Ascultă 10 pentru un disc cu Alex Teodorescu și pe Spotify: