Chris Isaak, unul dintre cele mai cunoscute nume ale muzicii internaționale din ultimele patru decenii, ajunge în premieră în România pentru un concert care aduce pe scenă atmosfera cinematografică și tonul melancolic care i-au definit întreaga carieră.
Artistul american continuă astfel un parcurs impresionant, în care a combinat succesul discografic cu apariții în filme, colaborări memorabile și o prezență scenică rafinată.
Cu o carieră de peste patruzeci de ani, Isaak și-a construit reputația alături de trupa Silvertone, cu care a susținut turnee în toată lumea și numeroase concerte sold-out. Discografia sa numără 12 albume de studio și numeroase single-uri intrate în topuri, iar vocea sa distinctivă, cu timbru nostalgico-dramatic, l-a impus ca una dintre cele mai inconfundabile figuri ale rockabilly-ului modern și ale pop-rockului cu influențe retro.

Chris Isaak s-a născut pe 26 iunie 1956 și și-a definit treptat stilul printr-o estetică muzicală ce evocă spiritul unor artiști precum Roy Orbison, Elvis Presley sau Ricky Nelson.
Anul 2024 a marcat și celebratea unui reper important: 35 de ani de la lansarea albumului Heart-Shaped World, materialul care include piesa legendară Wicked Game. Melodia, deși lansată în 1989, a devenit un fenomen internațional abia după ce a fost inclusă de David Lynch în filmul Wild at Heart. Succesul neașteptat a pornit după ce un DJ de radio a redifuzat-o insistent, iar publicul a reacționat imediat la atmosfera ei hipnotică. Ulterior, videoclipul regizat de Herb Ritts, în care Isaak apare alături de Helena Christensen, a amplificat forța piesei, transformând-o într-una dintre cele mai cunoscute balade ale ultimelor decenii.
Relația artistică dintre Chris Isaak și David Lynch este o parte importantă a istoriei sale creative. Lynch a regizat primul videoclip al piesei Wicked Game, folosind cadre din Wild at Heart, iar colaborarea lor a continuat cu rolul lui Isaak în Twin Peaks: Fire Walk with Me, unde artistul a interpretat personajul Agent Chester Desmond.
Dincolo de Wicked Game, repertoriul lui Chris Isaak cuprinde numeroase alte piese devenite hituri internaționale, între care Baby Did a Bad Bad Thing, Blue Hotel, Somebody’s Crying și Can’t Do a Thing (To Stop Me). Fiecare dintre ele păstrează combinația de nostalgie și intensitate emoțională care i-a marcat evoluția artistică.
Muzica lui Isaak a fost folosită în numeroase coloane sonore, de la Eyes Wide Shut la True Romance, Wild at Heart, Blue Velvet și alte producții importante.
Concertul lui Chris Isaak de la Sala Palatului este un eveniment de neratat și o întâlnire mult așteptată cu un artist care, de peste patru decenii, rămâne prezent în memoria publicului printr-un stil inconfundabil și prin melodii care au traversat generații.
Biletele online sunt disponibile pe Entertix.

