De când nu ai mai cunoscut un om ascultându-i muzica? Poppy Ackroyd a venit la Brașov Jazz & Blues Festival cu Hidden Orchestra. Și am rămas prieteni. Apoi a revenit cu proiectul ei solo, cu atingerea ei fin calibrată și cu sunetele pe care numai ea știe să le adune cu personalitate.
Acum vine Liminal și, dincolo de prietenie, e frumusețea acestui album apărut pe 5 iunie 2026, la One Little Independent Records. Este prima producție mai consistentă din ultimii cinci ani, mai exact de la Pause, din 2021. Cinci ani în care s-au întâmplat lucruri. Cum spune Poppy însăși:
„În ultimii trei ani, toți cei pe care i-am iubit cel mai mult pe lume au avut nevoie de mine, toți deodată. Au existat vieți noi și morți, suferință și multe alte lucruri care nu sunt poveștile mele de spus. M-am mutat și în cealaltă parte a țării, într-o zonă în care nu am mai trăit niciodată.”
Printre aceste lucruri care nu sunt poveștile ei de spus se numără și pierderea tatălui ei, artistul vizual Norman Ackroyd, în memoria căruia a lansat anul trecut proiectul Notes on Water.
Un asemenea bilanț ar fi putut genera un album copleșit de tristețe. Liminal este modelat de tot ce s-a întâmplat, dar nu copleșit. Există o diferență și Poppy o știe, oferindu-ne mai degrabă un leac la apăsare.
Revenirea viorii
Un element cheie al albumului este revenirea viorii, pentru prima dată de la Feathers din 2019.
Nu e un detaliu tehnic, e o decizie care schimbă totul. Ani de zile, Poppy s-a îndepărtat de instrument. Acum îl readuce și, o dată cu el, un alt strat de umanitate în compoziții. Toate sunetele de pe Liminal sunt extrase din corpul fizic al celor două instrumente — pian și vioară — ambele articulate cu expresia muzicianului educat. Melodie, armonie, ritm, textură: totul vine din arcuș, din pizzicato, din percuție pe corzile pianului, diverse alte delicate atingeri. Nimic altceva.
Această limitare auto-impusă e o disciplină, un mod de a menține un echilibru pe tot repertoriul. Și în mâinile ei devine bogăție. Ascultând „Shimmer”, de pildă, motivul pianului e minimalist și ludic, aproape jucăuș. Dacă asculți cu atenție — cu căști, fără zgomot de fond — poți auzi cum mișcările pedalei devin un ritm propriu, crescând odată cu melodia. Corzile adaugă lumină unui spațiu deja luminat. E o piesă care strălucește, titlul ei nu minte.
Sursa tuturor emoțiilor
Albumul a fost compus neobișnuit de repede pentru Poppy. Structurile de bază și ideile muzicale s-au conturat în trei luni. Înregistrarea a venit imediat după, în noul ei studio. Improvizațiile la pian și vioară au fost capturate alături de materialul notat, apoi editate cu răbdare. Procesul de a scoate la lumină mici momente de fragilitate umană prin improvizații a fost mereu parte din metoda ei, iar pe Liminal, „momentul” reprezintă sursa tuturor emoțiilor.
Ea a povestit că a ascultat albumul în timp ce alerga și că s-a trezit dansând. Mie nu mi-a venit să dansez, dar am simțit o bucurie care nu cred că era prezentă în timp ce a scris muzica. A adus puțină ordine în haosul vieții ei din acea perioadă printr-o seninătate sfidătoare.
Opt compoziții, patruzeci de minute
Cele opt compoziții care alcătuiesc cele patruzeci de minute ale albumului nu se ascund după titluri grandioase sau trucuri de producție, așa cum nici interpretările noastre nu ar trebui să se complice prea mult. Muzica în sine oglindește temele de mișcare și stază — melodii ale mâinii drepte căutând fără oprire peste o structură de acorduri stabile, cum se întâmplă pe „Shimmer” sau „The Unknown”. Alte momente aleg introspecția și deriva, plutind pe linii punctate de bas în timp ce vioara lui Poppy se întinde spre notele de mai sus.
E un echilibru greu de atins. Mulți compozitori minimaliști contemporani cedează fie tentației spectacolului tehnologic, fie simplificării excesive, care duce la muzică de mobilier transformată în somnifere pentru toate vârstele. Alții acoperă melodii subdezvoltate cu nostalgie și sentimentalism.
Poppy Ackroyd nu cade în niciuna din aceste capcane. Muzica ei nu e melodic complicată și nici structural complexă — și tocmai de aceea e cu atât mai greu să o faci să funcționeze. Ea reușește. Aterizează aproape de Satie, de Chopin, de minimalismul contemporan al unui Chilly Gonzales sau Nils Frahm.
Momentele dintre
Liminal e un album despre momentele dintre postări, dintre apeluri telefonice, dintre intrările în întâlniri. E despre momentele care se întâmplă și nu le spunem nimănui, pentru că nu știm cum. Poppy Ackroyd le-a găsit o formă. Și forma asta e umană.
Ascultă noul album pe toate platformele, aici -> https://poppy-ackroyd.lnk.to/liminal
