Concert Ereb Altor & Gerrar la Encore Club
A fost o seară grea de metal, sâmbătă, 13 iunie, la Encore Club din Bucureşti.
În micuţa sală de concert de la primul etaj, unde scena şi publicul îşi împart spaţiul în mod egal (pentru cine nu ştie, acesta e un avantaj pe care-l poţi aprecia doar dacă ai fost acolo când se cântă), am asistat la o adevărată dezlănţuire de forţe: suedezii de la Ereb Altor şi trupa de black autohton Gerrar s-au ciocnit, dar nu pentru a se anihila, ci completându-se reciproc într-o revărsare epică, când brutală, când introspectivă şi misterioasă.
Startul l-au dat Gerrar
Startul l-au dat, atât pentru noi cât şi, mai ales pentru ei, cei de la Gerrar. Spun asta pentru că, aşa cum ne-au promis, „după un an de pauză și schimbări” îi aşteptam în noul format, dar cu aceeaşi determinare, autenticitate artistică şi onestitate faţă de muzică pe care le-o cunoşteam deja. Şi Gerrar s-a ţinut de cuvânt.
Quintetul a sunat de la bine la foarte bine, energia şi dăruirea au fost la înălţime şi, datorită lor, am putut înţelege care sunt avantajele să cânţi într-o sală unde împarţi aproape jumătate din spaţiul fizic cu publicul, dacă, în schimb, reuşeşti să controlezi spaţiul sonor şi pe cel afectiv.
Personal, aş fi acordat vocii ceva mai mult prim-plan, dar poate că asta e doar o aşteptare de-a mea (nu zic de-ale mele, corectaţi-mă dacă vreţi), bazată pe ce-am ascultat de pe albumul lor din 2023, premonitoriu intitulat Renaştere. După ce la un moment dat, pentru concertul din 13 iunie, chiar şi când afişul arăta altceva, în dreptul trupei care deschide, aveam un trup anunţat dezamăgitor, iată că, într-un final, i-am avut sâmbătă pe Gerrar, care, pe scenă, a dăruit şi nu ne-a dezamăgit.
Dacă ai fost acolo, ascultându-i, puteai să-i vezi dincolo de măştile pictate direct pe faţă, ca o a doua piele în alb şi negru a durerii pe care te prefaci că n-o observi, dar nu poţi s-o ignori şi să n-o strigi şi celorlalţi. A cincea mască a fost, sâmbăta asta, provizoriu, o simplă cagulă neagră improvizată, dar imaginaţi-vă numai ce-nseamnă să cânţi aşa la ghitară şi să-ţi iasă!
I-am văzut apoi pe băieţi amestecându-se prin public la pauză şi revenind în jumătatea noastră a scenei, pentru concertul celor de la Ereb Altor; adică pe partea aceea de scenă, pe care s-a dansat, s-a strigat şi s-a dat din cap la greu şi pe care, à propos, nu puteai să nu observi chiar în primul rând, dansul unor fane entuziaste, sub chiar ochii parcă uimiţi ai propriilor mame, că au copii aşa mari şi… rockeri. Ce-o fi fost oare în sufletele lor?
Ereb Altor – asaltul mitologic
Dar asta-i o altă poveste şi hai să ne-ntoarcem la povestea noastră, când, cu o precizie suedeză de care până acum auzisem că erau renumiţi doar elveţienii, şi-au început asaltul mitologic cei de la Ereb Altor, marii maeştri ai epic viking metalului. Că doar v-am spus, a fost o seară grea, cu metal!
Într-o formă de zile mari, vikingii, falnici şi suverani ca nişte zeităţi coborâte parcă din propriile-le cântece şi legende, ne-au arătat că rămân stăpânii absoluţi ai celor două lumi, deopotrivă a lor, cea de dincoace, şi a noastră, cea de dincolo de scenă. Era prima dată a lor în România şi prima dată pentru noi atât de aproape. I-am auzit şi înţeles parcă altfel, unde mai aproape s-a tradus, în seara asta, din suedeză, prin încă şi mai multă forţă şi grandoare.
Şi pentru că, după cum ştim din mitologie, uneori chiar şi zeii mai coboară printre oameni, iar oamenilor li se întâmplă tot felul de lucruri neprevăzute, am avut ocazia neaşteptată, mulţumită, am zice, unui… incident tehnic, să stăm puţin de vorbă cu ei şi să şi râdem (deci, sunt oameni!) pe te miri ce teme, ba chiar una, la propunerea publicului ce-i drept, de-ar fi făcut să roşească orice viking cât de cât mai respectabil – însă, desigur, nu şi pe zei.
Care zei, dacă vreţi să ştiţi, când îşi mai trag puterile, beau apă şi bere de ţap, fac glume şi cântă!
Şi-oricât aş vrea de mult să vă evit, iar, cuvântul epic din descriere, n-am încotro şi, obligat de circumstanţa că am fost acolo, am să vă spun că finalul concertului a fost, ei bine da!, cu-adevărat epic. Zei şi muritori au cântat împreună şi, ca să fim siguri că totul a fost aievea, Ereb Altor ne-a dat şi bisul îndelung cerut.
Căci ce putea fi mai epic de-atât?
de Ştefan Apostolescu
