Caroll Vanwelden – „Shakespeare Revisited”

Text de Berti Barbera

13 octombrie 2026

Caroll Vanwelden – „Shakespeare Revisited”

Caroll Vanwelden – „Shakespeare Revisited”

Shakespeare e un nume rezonant. Mă întreb cine nu a auzit măcar numele, fără să știe exact cât de mare e lumea lui. În lumea teatrului e universal, nu cred că există vreun teatru care să nu fi prezentat măcar o adaptare după piesele lui, 37 la număr. Geniul lui a adus semnificație, simbolistică și suficient mister încât să-l facă veșnic. Hamlet, Richard și Macbeth sunt indisolubil legate de numele lui William Shakespeare. Orice actor, măcar ca exercițiu, trece prin examenul complex de analiză și compoziție al acestor roluri.

Mai puțin celebre, dar la fel de profunde poetic și filosofic, sunt cele 154 de sonete ale lui, care au nevoie de o serioasă decantare pentru a ajunge la public într-o formă accesibilă, în toată amploarea și frumusețea lor. Iată, Caroll Vanwelden a găsit această formă.

Caroll Vanwelden – „Shakespeare Revisited”

O nouă abordare a sonetelor lui Shakespeare

„Shakespeare Revisited” e al patrulea ei album dedicat sonetelor, după o trilogie lansată între 2012 și 2017, care a transformat-o într-un nume asociat inevitabil cu acest proiect. Dacă trilogia se construise în jurul unui cvartet de jazz cu trompetă, bas și baterie, noul album e o resetare completă. Formată ca pianistă clasică de la șapte ani, apoi trecută prin Conservatorul din Gent și Guildhall School of Music & Drama din Londra, Vanwelden a ales de data aceasta să elibereze muzica de tot ce era previzibil.

Ocazia a venit de la Shakespeare Festival din Neuss, care o invitase pentru a cincea oară. Nu voia să revină cu aceleași piese, aceiași muzicieni și aceeași abordare, ca atare a regândit totul de la zero. A renunțat complet la baterie pentru mai mult spațiu și a adus alți doi muzicieni belgieni.

Dominique Vantomme controlează claviatura și electronica cu o stăpânire a profunzimii și a spațiului care definește mult din caracterul albumului. Jean-François Assy, violoncelist permanent dominat de tensiunea creatoare prin care descoperă sunete noi, are un instrument care e acustic în esență, dar cu un microfon montat deasupra și o serie de pedale de efecte care îi permit să treacă de la o linie clasică la texturi acoperite de reverb sau chiar distorsiune de chitară.

Violoncelul e a doua voce într-o conversație continuă cu cea a lui Vanwelden, bine potrivită pentru a da claritate versurilor. Muzical, jazzul rămâne fundația, dar limbajul se deschide spre muzica de cameră, art-pop și texturi electronice. Nimic nu e supraîncărcat. Fiecare notă, fiecare cuvânt și fiecare tăcere au greutate, pentru că Vanwelden nu încearcă să-l explice pe Shakespeare, ci să facă din cuvintele lui un alt mod de a ne emoționa. Vanwelden a produs, înregistrat, mixat și masterizat albumul singură, ceea ce explică coerența lui remarcabilă și reprezintă o admirabilă performanță.

Caroll Vanwelden – „Shakespeare Revisited”

De la „Shall I Compare Thee” la „Two Loves”

Albumul se deschide cu „So Shall I Live Supposing” (Sonetul 93), o piesă tensionată, despre echilibrul fragil dintre încredere și îndoială, în care posibilitatea înșelăciunii nu părăsește niciodată umbra îndoielii. „Shall I Compare Thee” (Sonetul 18) e opusul: o lectură caldă și luminoasă a celui mai celebru sonet al lui Shakespeare, în care tandrețea și claritatea textului ies imediat la suprafață.

„Two Loves” (Sonetul 144) e o lucrare amplă și intensă, în care iubiri conflictuale se ciocnesc, iar fricțiunea ritmică și armonică dă textului o urgență izbitor de modernă. „No Longer Mourn For Me” (Sonetul 71) e zona cea mai sensibilă a albumului, o meditație despre memorie, rămas-bun și demnitatea liniștită a renunțării, în care vocea, pianul, violoncelul și electronica creează o fragilă proximitate.

Restul albumului parcurge marile teme ale sonetelor: realismul ironic din „My Mistress’ Eyes” (Sonetul 130), vers întâlnit și în piesa lui Sting, „Sister Moon”, devotamentul nestrămutat din „The Marriage of True Minds” (Sonetul 116) și fluxul neîncetat al timpului din „When I Do Count the Clock” (Sonetul 12) și „Like as the Waves” (Sonetul 60).

Vanwelden a transpus muzical patruzeci și opt dintre cele 154 de sonete ale lui Shakespeare, iar această colecție se simte ca o singură conversație continuă despre iubire, îndoială, memorie și timp.

Cuvintele lui Shakespeare, într-o interpretare contemporană

„Shakespeare Revisited” e raritatea acelor „reinterpretări” care își justifică propria existență. Nu se sprijină pe prestigiul lui Shakespeare și nu tratează sonetele ca pe piese de muzeu. Caroll Vanwelden, Dominique Vantomme și Jean-François Assy le fac să respire ca niște cântece vii și contemporane, fragile și puternice în același timp. Iar asta ne ajută să-i cunoaștem cât mai bine și să ne apropiem mai mult de Shakespeare. Cuvintele de acum patru secole sună uimitor de aproape, ca o voce în care capeți încredere.

Text de Berti Barbera

Caroll Vanwelden – „Shakespeare Revisited”

Ascultă albumul pe Spotify:

This content is blocked because Spotify cookies have not been accepted.

Citește și acest articol Sunete

-> Agnes Obel și metamorfoza din „The Meaning of Flowers”

Agnes Obel și metamorfoza din „The Meaning of Flowers”

Zile și Nopți

Descoperă colecția de articole dedicate muzicii pe Zile și Nopți

Muzică → 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *