Recent, Bruce Springsteen & The E Street Band au concertat la Manchester, Marea Britanie, marcând începutul ultimei părți a turneului pe care l-au început în urmă cu peste doi ani.
Show-ul a fost deschis cu un discurs emoționant și ferm al lui Springsteen despre administrația condusă de președintele Donald J. Trump.
„În țara mea, în America pe care o iubesc, care timp de 250 de ani a fost un simbol al speranței și al libertății, conducerea a ajuns în mâinile unei administrații corupte, incompetente și trădătoare. În seara asta, le cerem tuturor celor care cred în democrație și în ceea ce are mai bun visul american să se ridice, să-și facă vocea auzită împotriva autoritarismului și să apere libertatea.”
Imediat după discurs, trupa a cântat „Land of Hope and Dreams”, de pe albumul Wrecking Ball.

Mai târziu, înainte de piesa „My City of Ruins” (The Rising, 2002), Springsteen a continuat cu un mesaj direct despre libertatea de exprimare:
„Se întâmplă niște lucruri foarte ciudate, bizare și periculoase în lume, acum. În America, oamenii sunt persecutați pentru că își folosesc dreptul la liberă exprimare și își exprimă dezacordul. Asta se întâmplă chiar acum.”

A încheiat cu o notă de speranță:
„America despre care v-am cântat timp de 50 de ani este reală și, cu toate defectele ei, e o țară grozavă, cu un popor grozav. Vom trece și peste momentul ăsta. Am speranță, pentru că eu cred în ce spunea marele scriitor american James Baldwin: «În lumea asta nu există atâta umanitate cât ne-am dori, dar există destulă.» Să ne rugăm.”
Land of Hope and Dreams Tour – datele rămase
Turneul a fost promovat inițial sub numele „Bruce Springsteen and The E Street Band 2023–2024 Tour”, fără un titlu creativ distinct. Odată cu începerea etapei finale, programată pentru vara lui 2025, acesta a primit numele „The Land of Hope and Dreams Tour”, inspirat de piesa cu același titlu din repertoriul lui Springsteen.

Următoarele concerte:
-
20 mai – Manchester, UK – Co-op Live
-
24 mai – Lille, Franța – Stade Pierre Mauroy
-
27 mai – Lille, Franța – Stade Pierre Mauroy
-
31 mai – Marsilia, Franța – Orange Vélodrome
-
4 iunie – Liverpool, UK – Anfield
-
7 iunie – Liverpool, UK – Anfield
-
11 iunie – Berlin, Germania – Olympiastadion
-
15 iunie – Praga, Cehia – Airport Letňany
-
18 iunie – Frankfurt, Germania – Deutsche Bank Park
-
21 & 24 iunie – San Sebastián, Spania – Estadio Reale Arena
-
27 iunie – Gelsenkirchen, Germania – Veltins Arena
-
30 iunie & 3 iulie – Milano, Italia – San Siro Stadium
