Katie Melua: “Am realizat că trebuie să găsesc inspirație și în fericire, nu doar în tristețe”

Un interviu realizat de Ioan Big

29 februarie 2024

KATIE MELUA: “Am realizat că trebuie să găsesc inspirație și în fericire, nu doar în tristețe”

Concertul de la Timişoara, susţinut în decembrie de către KATIE MELUA în cadrul evenimentului de închidere a Capitalei Europene a Culturii, a oferit melomanilor o experienţă emoţională memorabilă, întrucât, dincolo de prezenţa ei în premieră în România, spectacolul a avut un implicit caracter aniversar, populara cantautoare britanică născută în Georgia sărbătorind 20 de ani de la debutul său jazzy, Call Off the Search, album al cărui imens succes avea să îi deschidă porţile în ascensiunea ultra-rapidă spre stardom cu Piece by Piece şi Pictures.

O ‘adrenaline junkie’ hipersensibilă în tinereţe, deopotrivă în carieră şi în particular, KATIE MELUA (n. 1984) ne arată prin albumele sale recente – mai ales Love & Money din 2023, înregistrat când artista era însărcinată – o maturizare în cel mai frumos sens al cuvântului, fie şi dacă ne gândim doar la creşterea în profunzime şi complexitate a compoziţiilor sale, inspirate în mare parte, ca întotdeauna de altfel, din propriile trăiri.

Despre diferenţele dintre Katie Melua de-acum, o mamă iubitoare şi o femeie activă în plan umanitar, şi Katie Melua de acum câţiva ani, care susţinea concerte la 300 de metri sub nivelul mării şi apărea în Grindhouse-ul lui Tarantino şi Rodriguez, am avut şansa să aflu câte ceva în mod informal chiar de la celebra artistă, a cărui nume a fost dat ca omagiu unei varietăţi de lalea roz, dar şi unui… asteroid.

KATIE MELUA: “Am realizat că trebuie să găsesc inspirație și în fericire, nu doar în tristețe”
Katie Meula

Katie, anul acesta vei împlini 40 de ani, o cifră rotundă, aşa că spune-mi cum ţi s-a nuanţat perspectiva asupra vieţii cu trecerea timpului.

Dintotdeauna am fost o fire foarte optimistă şi am fost îndrăgostită de viaţă, dar această iubire s-a accentuat foarte mult de când am devenit mamă… m-am îmbibat cu ea, e ca un ocean, atât de mare încât n-o pot cuprinde.

Maternitatea mi-a redimensionat perspectiva.

Înainte, obişnuiam să mă îngrijorez din tot soiul de fleacuri, care, pe moment, nu mi se păreau deloc mici, dar pe care acum le privesc drept ceea ce sunt în realitate, nişte chestii minore.

Mă preocupa în detaliu absolut tot ce ţinea de cariera mea şi voiam ca totul să meargă strună în privinţa asta, dar, în clipa de faţă, ceea ce contează cel mai mult pentru mine este să cresc un băieţel fericit şi să fiu un cetăţean bun al acestei lumi.

KATIE MELUA: “Am realizat că trebuie să găsesc inspirație și în fericire, nu doar în tristețe”
Katie Meula,Foto: Cornel Putan

Referindu-te la albumul The House, cu ani în urmă, spuneai: “mi-am dorit ca muzica mea să fie inspirată de viitor”. Ai vreun vis sau o dorinţă anume pentru 2024?

Ce-mi doresc? Ca să nu vorbesc de oameni la modul general, mă voi referi strict la mine.

Mi-aş dori, poate, să îmi dau seama ceea ce e bine de făcut, să merg mai departe în viaţă pe o cale care să mi se arate cu o mai mare limpezime şi să am energia potrivită de a păşi pe ea.

Probabil că cea mai importantă dorinţă rămâne însă aceea de a ajunge la echilibru între munca mea şi familie… da, echilibrul este esenţial!

Din punct de vedere al muzicii, dorinţa mea a rămas aceeaşi, de a face discuri care să se numere printre cele mai importante scoase vreodată de către generaţia mea.

Habar n-am dacă am reuşit să fac un asemenea album până în clipa de faţă, dar sunt bucuroasă că am încă potenţialul de a o face – sunt convinsă de asta -, astfel încât continui să încerc si să lucrez la asta, alături de echipa mea.

Citește interviul integral pe zilesinopti.ro

Interviu realizat de Ioan Big.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *