Jon Secada și Gonzalo Rubalcaba aduc un omagiu sincer repertoriului lui Nat King Cole

Jon Secada și Gonzalo Rubalcaba pe aceeași copertă?

Un titlu care trimite direct spre Nat King Cole — ia să ascultăm noi, imediat! Reflex imediat, fără negociere, fără prejudecăți.

Motivul e simplu: Nat King Cole este pentru mine o sursă permanentă de căldură și stil, una dintre acele prezențe sonore pe care le-am moștenit de la tata, de pe casetele lui, și care au rămas acolo, intacte, ca o referință absolută. Un pianist fenomenal și un vocalist pe care îl recunoști din primele secunde, după care îți dai seama câți au încercat să-l imite și cât de greu e să ajungi la profunzimea personalității lui.

Omagiile în format audio sunt de ordinul sutelor — un alt semn al imensei lui puteri de a imprima emoție și frumusețe.

Fascination e una dintre piesele lui care pot duce spre o colecție întreagă de titluri fără vârstă, și când intră în spectrul unor muzicieni care preiau din emoția reală și dau sens deplin ideii de omagiu, avem încă o colecție cu piese Nat King Cole care merită toată atenția. Dar combinația de pe acest album m-a surprins — cei doi de pe copertă fac parte din lumi sonore diferite și tocmai de aceea funcționează atât de bine împreună.

Doi muzicieni, două lumi

Gonzalo Rubalcaba este unul dintre cei mai complecși pianiști care preiau filonul cubanez în limbajul nelimitat al jazz-ului. O prezență care nu are nevoie de introduceri pentru iubitorii genului: tehnică impecabilă, imaginație armonică bogată, un simț al spațiului și al dinamicii care îți amintește în permanență că pianul e un instrument de orchestră în sine.

Jon Secada, cel puțin pentru mine, era asociat cu câteva hituri pop-latino de succes — o voce bună, un artist comercial, dar nu neapărat primul nume la care te gândești când vine vorba de repertoriul lui Nat King Cole. Dar vremea trece, omul crește. Fascination e locul de joacă al celor doi, și Secada își găsește în acest context un rol pe care îl onorează cu o sensibilă legătură emoțională.

E drept, Jon mai răsuflă unele secvențe muzicale, nu reușește consistența frazelor lui Nat, timbrul mai diluează din original. Dar vorbim de o interpretare, nu de o copie. Secada nu e Sekada, nici Nat King Cole și nici nu încearcă să fie. În combinație cu Rubalcaba, ne aduce o muzică pe care s-o ascultăm cu plăcere, total eliberați de comparația inevitabilă cu originalul. Până la urmă vorbim de o relație de completare — doi muzicieni din lumi diferite care se găsesc pe un teritoriu comun și își oferă spațiu unul altuia.

Invitați care îmbogățesc paleta

Albumul cheamă și câteva ilustre personalități pentru a îmbogăți paleta. Duetul „Unforgettable„, în care Jon cântă alături de fiica lui Mikaela, poartă în el ecoul celebrei versiuni din 1991 a lui Natalie Cole și gestul e la fel de personal, la fel de încărcat emoțional.

Hamilton de Holanda la mandolină aduce pe „Acércate Más” o culoare braziliană care se potrivește surprinzător de natural cu spiritul muzicii lui Cole. Aymée Nuviola pe „Quizás, Quizás” completează elegant componenta feminină a unui duet. Jorge Glem la cuatro venezuelan (similar cu un ukulele) pe „Tres Palabras” completează un tablou care confirmă că muzica lui Nat King Cole poate primi influențe noi fără să-și piardă identitatea.

O oglindire care nu e întâmplătoare

Există și un context mai larg care dă albumului un strat suplimentar de sens. Nat King Cole însuși nu vorbea spaniola — a învățat repertoriul fonetic și a înregistrat „Cole Español„, care a avut un succes global urmat de încă două albume în spaniolă. A fost unul dintre primii artiști crossover ai secolului XX. Jon Secada a urmat o traiectorie similară: hituri bilingve, audiență transatlantică, succes în două lumi. Această oglindire nu e întâmplătoare și dă albumului o coerență care depășește simpla listă de titluri frumoase.

Un omagiu care te trimite înapoi la sursă

„Fascination” nu încearcă să înlocuiască nimic. E un omagiu făcut cu inimă, cu muzicieni care înțeleg ce ating și cu suficientă personalitate proprie încât să nu rămână o simplă umbră a originalului. Rubalcaba ridică nivelul muzical al oricărei muzici pe care o atinge. Secada aduce sinceritate acolo unde tehnica nu ajunge. Iar Nat King Cole, cum s-a întâmplat de fiecare dată când cineva i-a preluat repertoriul cu respect, rămâne mai mare decât oricine din jur.

E cel mai bun lucru pe care un omagiu îl poate face: să te trimită înapoi la sursă.

de Berti Barbera