Liam Gallagher are un moment de sinceritate rară înaintea reunirii oficiale Oasis și recunoaște că anii de după despărțire au fost, în cuvintele lui, „o risipă de timp prețios”.
Răspunzând unui fan pe X (fostul Twitter), Liam spune că repetițiile alături de Noel pentru show-urile din vară au fost aproape „spirituale”, dar cu un gust amar:
„Nu pot să nu mă gândesc la toți anii pierduți. Ce risipă de timp PREȚIOS.”
Întrebat dacă există ceva mai bun decât faptul că Oasis se reunește, răspunsul lui a fost și mai clar:
„Da, să rămână împreună.”
You know what it’s spiritual but I can’t help think about all those wasted years what a waste of PRECIOUS time
— Liam Gallagher (@liamgallagher) June 11, 2025
Ce urmează?
Pe 4 iulie, în Cardiff, începe oficial turneul de reunire Oasis. Alături de frații Gallagher se vor afla Bonehead, Gem Archer și Andy Bell. Pe tobe: Joey Waronker (Atoms For Peace, R.E.M., Beck), aflat pentru prima dată în formulă cu Oasis.

Reîmpăcarea după apocalipsă
După ani întregi de certuri publice, interviuri pasiv-agresive și glume despre cine-i mai genial, Liam și Noel par, în sfârșit, pe aceeași lungime de undă. Sau măcar pe același contract.
Deși în trecut a spus că se plictisește singur și că a visat mereu să fie într-o trupă, Liam nu s-a ferit să atace muzica lui Noel:
„Dacă-i vorba să facem un nou album, nu vreau nimic din rahatul ăla pe care-l scoate el acum.”
Și totuși, anul trecut, după Reading & Leeds, Liam a stârnit zvonuri că un nou LP Oasis ar fi deja gata, apoi a zis că a glumit. Apoi a dat vina pe managerul Alec McKinlay pentru lipsa de „viziune biblică” și a insistat că doar el și Noel decid soarta trupei.
„S-o luăm pas cu pas,” a scris el.
Mai mult decât nostalgie?
Fanii așteaptă nu doar concertele, ci și un semn că Oasis înseamnă iar ceva viu — nu doar o amintire glorificată cu merch pe online sau la concerte . Până una alta, Liam pare mai vulnerabil și mai sincer decât de obicei. Poate că pentru prima dată în mulți ani, își dorește cu adevărat ca formația să existe… și mâine.
