Piesa „Îți pare rău”, de Dan Spătaru, revine într-o nouă versiune semnată Simona Delegeanu pe toate platformele de streaming, precum și pe canalul oficial de YouTube al artistei.
Încă o piesă din universul Simonei Delegeanu
După ce a încântat publicul cu participarea sa la Vocea României, Simona Delegeanu revine cu o nouă lansare.
Reinterpretarea șlagărului clasic „Îți pare rău” readuce în prezent una dintre acele melodii care au rămas în memoria mai multor generații, fără să îi șteargă emoția. Artista propune o abordare personală, pe aceeași direcție artistică nostalgică, prin care să reconecteze trecutul cu prezentul. Prin adaptarea ei, readuce sensibilitatea unei piese clasice într-o formă care să rezoneze cu propria ei identitate și cu publicul de azi.

Despre noua piesă, Simona Delegeanu spune:
„«Îți pare rău» este una dintre piesele cu care am simțit mereu că am o legătură specială. E o piesă cu care am crescut, asta pentru că tata asculta foarte mult Dan Spătaru, și a fost una dintre primele melodii pe care le-am învățat la chitară. În adolescență a devenit una dintre piesele pe care le cântam la aproape fiecare concert și una dintre piesele preferate ale publicului meu.
Chiar dacă în ultimii ani m-am focusat mai mult pe folclor, piesa asta a rămas mereu undeva cu mine, iar acum am simțit că a venit momentul să mă întorc la ea și să îi dau o formă mai apropiată de cine sunt astăzi ca artist și de stilul muzical pe care mi l-am conturat în timp.„
Versiunea Simonei Delegeanu este însoțită de un videoclip muzical realizat în totalitate de către ea și echipa formată din prietenii ei. Prin această alegere, artista subliniază încă o dată cât de importantă este libertatea creativă și viziunea artistică pentru ea.
Videoclipul poate fi urmărit pe canalul oficial de YouTube al artistei.
Despre Simona Delegeanu
Simona Delegeanu este o tânără artistă remarcată pentru vocea sa expresivă și abordarea autentică a muzicii.
Cunoscută publicului larg odată cu participarea sa la „Vocea României” (2024), unde interpretarea piesei „Of, Leliță Mărioară” a devenit virală, artista și-a început parcursul muzical independent. Acest moment a marcat lansarea primului său single și debutul unui proiect artistic construit în jurul autenticității și al explorării creative.
Simona Delegeanu este implicată în toate etapele procesului creativ: de la compoziție de versuri și muzică, la realizarea videoclipurilor. Se remarcă prin combinația vocii cu chitară, sintetizatoare și cavalul tradițional românesc. Stilul ei îmbină R&B contemporan, soul și influențe de folclor autentic, conturând un univers sonor eclectic și recognoscibil.
Ascultă melodia „Îți pare rău” de Simona Delegeanu aici -> https://simonadelegeanu.lnk.to/Iti-pare-rau

