Iată-ne ajunși în 2025 și, deși în România avem deja de unde alege din zeci de festivaluri, fiecare cu identitatea sa, Szigetul din capitala Ungariei păstrează în continuare un loc special pentru subsemnatul. „De ce oare?”, m-am întrebat.
În urmă cu aproape 20 de ani, când pășeam pentru prima dată pe podul de fier care duce spre insula Óbuda, venisem pentru concertul Tool, aflat în turneul de promovare al albumului 10.000 Days. M-am uitat de curiozitate ce alte nume au mai participat la ediția de atunci, pentru că la momentul respectiv îmi alesesem o singură zi la care să particip și oscilam între Tool și Nine Inch Nails. A câștigat Maynard, iar câțiva ani mai târziu am avut norocul să-i văd și pe NIN chiar în România — dar despre Felsziget povestim altădată.
Cum ziceam, în 2007, la Budapesta, au mai cântat și Gogol Bordello, GusGus, Eagles of Death Metal, Leningrad, The Killers, Satyricon, Skinny Puppy, Killing Joke, Goldie, Mando Diao și o mulțime de alți artiști pe care, la vremea respectivă, era greu de imaginat că îi vom vedea și prin România.
Fix aici voiam să ajung, pentru că între timp scena festivalieră din România a crescut ca Făt-Frumos — într-un an cât alții în șapte — și acum ne așteptăm ca aproape orice headliner de la Sziget să-și găsească locul și prin țară.
Și, cu toate acestea, Szigetul rămâne un reper pentru festivalurile din Europa, atrăgând în fiecare vară în jur de 500.000 de oameni timp de 6 zile (care se simt ca o eternitate sub arșița scorojitoare a soarelui maghiar). Asta înseamnă cam dublu față de Glastonbury și considerabil peste Primavera Sound, Untold, Exit sau Hellfest.
Nu e vorba doar de farmecul Budapestei — un oraș care merită vizitat de câte ori se poate, o capodoperă arhitecturală și o capitală pe gustul gurmanzilor — ci și de toată nostalgia care vine la pachet cu un festival aflat pe o insulă.
Istoria Szigetului este strâns legată de ideea de festival studențesc, pentru că așa s-a născut, în urmă cu peste 30 de ani. Și chiar dacă granița comercialului a fost depășită de zeci de ani, prin colțurile insulei Óbudai mai poți descoperi fie o scenă ascunsă, fie niște vizitatori boemi, fie un stand cu langoși sau un bar uitat de timp, care să-ți aducă aminte de senzația aceea unică pe care ai simțit-o prima dată când ai pășit pe insulă.
Am participat la 8 ediții Sziget, adică exact 25% din edițiile festivalului. Să fie mult sau puțin, nu știu — dar suficient cât să pot contura o viziune de ansamblu, a cuiva care a prins și vremurile în care exista o scenă dedicată rockului și metalului. La ore târzii din noapte, puteai auzi Suicidal Tendencies sau Obituary.
Pe parcursul anilor, Szigetul a renunțat aproape complet la felia de metal — spre marea mea dezamăgire. E adevărat, uneori mai apar în line-up nume mari precum Deftones, Papa Roach (care vin chiar anul acesta), Parkway Drive sau Meshuggah, dar astfel de apariții sunt tot mai rare.
Odată cu dispariția scenei dedicate trupelor rock și metal, nu cred că se mai pune problema să mergi la Sziget pentru un headliner din zona asta, cum erau odinioară Tool, Rammstein, Faith No More, Korn sau Paradise Lost. Se mai strecoară ocazional ceva interesant în program (precum Refused sau Papa Roach), dar e ușor de observat că nici măcar trupele indie rock nu mai sunt atât de bine reprezentate — un lucru inimaginabil acum nici 10 ani.
Această schimbare reflectă, desigur, un shift global care a îndepărtat muzica cu instrumente reale de centrul preferințelor populare. Dar asta nu înseamnă că nu mai există lucruri interesante de văzut. Până la urmă, Szigetul nu a fost niciodată un festival axat exclusiv pe un singur gen — fie el EDM, metal, hip-hop sau altceva.
La o primă privire asupra afișului, ne sar în ochi câteva nume mari: Post Malone, Charli XCX, Kid Cudi, Shawn Mendes, Nelly Furtado sau Justice. La o a doua privire, observăm și Empire of the Sun, Caribou, Boris Brejcha sau Chappell Roan.
Szigetul a stat mereu bine la capitolul nume aflate în vogă, iar Charli XCX și Post Malone sunt în continuare în topuri.
Dar dacă nu ești interesat de artiștii populari, nu e nicio problemă — pentru că Szigetul are 24 de scene. Ai toate șansele să descoperi ceva interesant chiar dacă nu vrei să ai de-a face cu „ce e la modă”.
Vrei beatbox battles? Există DropYard. Te interesează cultura breakdance? Încearcă The Cypher — poți participa la sesiuni de (break) yoga dimineața și să asişti la freestyle dance în restul zilei.
Te duci la un festival, dar ai chef de board games? Nu-i nimic, mergi la The Joker. Nu doar atât: acolo găsești și stand-up comedy sau slam poetry (să nu uităm că și Watsky a urcat pe scena Sziget acum câțiva ani).
Vrei mai mult? Există Sziget Cruisin’ Boat Parties — o modalitate inedită de a vedea o parte din Budapesta: un party pe vaporaș, cu plecare din portul (da, există!) Sziget sau de pe strada Dráva. Pentru această experiență nu ai nevoie de bilet la festival, iar timp de aproape 4 ore vei pluti pe Dunăre, pe lângă impunătoarea clădire a Parlamentului din Budapesta (ca fapt divers, pentru construcția sa s-au folosit 40 de milioane de cărămizi și 40 de kilograme de aur pur), sau pe lângă Castelul Buda, în timp ce DJ-ii îți livrează un soundtrack memorabil.
O altă experiență inedită este Castle Party, o petrecere organizată într-una dintre cele mai reprezentative locații din Budapesta: castelul Vajdahunyad, aflat în Parcul Orașului. Noaptea de 8 august va fi o ocazie specială de a descoperi această bijuterie arhitecturală, formată dintr-o serie de pavilioane construite în stiluri diverse — romanic, gotic, renascentist și baroc —, inspirate din diferite regiuni ale fostului Regat al Ungariei.
Dar, în cele din urmă, ideea de bază rămâne aceeași: la Sziget te simți mereu binevenit și ai întotdeauna ceva de făcut. Activitățile artistice sunt din plin, chiar dacă muzica rămâne în centrul experienței.
Așa cum spuneam la începutul articolului, chiar dacă piața festivalurilor e aproape suprasaturată, Szigetul continuă să ocupe un loc aparte — atât pe scena muzicală europeană, cât și în topul meu personal.
E un sentiment greu de descris acela când savurezi un hot dog cu ceapă caramelizată pe aleea principală, în timp ce, în spate, niște szigetari italieni dansează pe Surfin’ Bird de la The Trashmen.
Chiar dacă n-am mai ajuns de câțiva ani buni la Sziget, sper ca acum, în 2025, să remediez situația. Mi-e dor de prietenii alături de care am fost la toate edițiile, de langoșii gigantici cu cașcaval și smântână, ba chiar și de halbele de Dreher!
Nu mai e mult până pe 6 august, data începerii festivalului, și până în 11 august — când se încheie — ai timp suficient să explorezi toată insula.
Și, fie că ești szigetar cu experiență, fie că mergi pentru prima oară, cu siguranță vei găsi acel „ceva” care să te facă să revii pe insula Óbuda.
Text de Raul Cojocaru. Foto: Alexandra Cojocaru
