AURORA colaborează cu Bear McCreary pentru o nouă piesă din coloana sonoră a serialului „The Lord of the Rings: The Rings of Power” – „Morning Shall Come”

Text de Andreea Vochină

10 noiembrie 2026

AURORA colaborează cu Bear McCreary pentru o nouă piesă din coloana sonoră a serialului „The Lord of the Rings: The Rings of Power” – „Morning Shall Come”

Artista norvegiană AURORA și compozitorul premiat cu Emmy, Bear McCreary, și-au unit forțele pentru „Morning Shall Come”, o nouă piesă originală creată special pentru cel de-al treilea sezon al serialului „The Lord of the Rings: The Rings of Power”.

Piesa a fost lansată pe 6 noiembrie 2026, înaintea apariției coloanei sonore complete a noului sezon. Videoclipul oficial a avut premiera în exclusivitate pe Amazon Music, fiind disponibil și pe canalul de YouTube al artistei AURORA începând cu 9 noiembrie.

Scrisă de Bear McCreary și AURORA, cu versuri semnate de McCreary și J.D. Payne, showrunner-ul serialului, „Morning Shall Come” însoțește povestea personajelor Galadriel și Celeborn, interpretate de Morfydd Clark și Jamie Campbell Bower.

Videoclipul oficial, filmat sub forma unei interpretări live, poartă publicul într-o călătorie vizuală de la studiourile Sky din Londra până în vârfurile copacilor din Rivendell, unul dintre locurile emblematice ale universului creat de J.R.R. Tolkien.

„Am iubit universul lui Tolkien încă din copilărie, de când i-am citit cărțile. «The Lord of the Rings» a reprezentat o parte foarte importantă din viața mea. Este o onoare extraordinară să fac parte din această poveste străveche, să aduc la lumină binele din spatele răului și răul din spatele binelui. Colaborarea cu această echipă și cu Bear a fost, în sine, o aventură. Sunt extrem de recunoscătoare!”, a declarat AURORA.

Ascultă piesa „Morning Shall Come”: AURORA & Bear McCreary.

YouTube

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

AURORA, într-un nou capitol al carierei sale muzicale

Colaborarea vine într-un an special pentru artistă, care s-a întors la originile universului său muzical. În luna septembrie, AURORA a marcat zece ani de la lansarea albumului său de debut, All My Demons Greeting Me as a Friend, prin proiectul The Moth Tapes. Acesta include piesa-titlu, lansată anterior, alături de demo-uri și versiuni alternative din perioada de început a albumului.

În același timp, „Runaway”, una dintre cele mai cunoscute melodii ale artistei, traversează un nou val de popularitate la nivel internațional. Piesa a revenit în Spotify Top 200 Global pentru prima dată în ultimii cinci ani, iar numărul ascultătorilor lunari ai AURORA a atins pragul de 20 de milioane, readucând-o în clasamentul celor mai ascultați 500 de artiști din lume.

Această revenire spectaculoasă este susținută de creșterea popularității în piețe importante precum India, Indonezia și Mexic. În Nigeria, potrivit informațiilor transmise odată cu lansarea, „Runaway” este cea mai ascultată piesă a unui artist occidental.

Coloana sonoră a sezonului 3 din „The Rings of Power” apare pe 13 noiembrie

Coloana sonoră integrală a sezonului al treilea va fi disponibilă pe toate platformele digitale și de streaming începând cu 13 noiembrie. Tot în aceeași zi vor fi deschise precomenzile pentru edițiile pe vinil și CD, prin Mutant Records. O ediție digitală de colecție, extinsă, va fi lansată ulterior.

Pentru acest nou sezon, Bear McCreary continuă să dezvolte universul muzical al serialului, combinând interpretări corale, instrumente tradiționale și limbile fictive create de Tolkien.

Coloana sonoră include colaborări și interpretări speciale din partea ansamblului The Mystery of the Bulgarian Voices, a corului finlandez Mieskuoro Huutajat, a lui Jens Kidman (Meshuggah), precum și a actrițelor Sophia Nomvete și Morfydd Clark, membre ale distribuției serialului.

Ascultă albumul pe Spotify.

This content is blocked because Spotify cookies have not been accepted.

Tracklist – „The Lord of the Rings: The Rings of Power” (sezonul 3)

  1. Morning Shall Come
  2. Nazgnagôl (feat. Jens Kidman and Morgan Sorne)
  3. Hold Back the Shadow
  4. Thrain
  5. Insurrection in Númenor
  6. The Most Devoted (feat. Katrine Stenbekk)
  7. Crown of Khazad-dûm
  8. Celeborn
  9. Battle at Gundabad
  10. Fell Beast
  11. Mûmakil on the March
  12. Under Sun and Star
  13. Searching in Stone (feat. Sophia Nomvete)
  14. For Gerda and Gamli
  15. The Balrog
  16. Sammath Naur
  17. One for the Dark Lord
  18. Embarking from Barad-dûr
  19. Echoes of Ancient Music (feat. Morfydd Clark)
  20. Gandalf and the Dark Wizard
  21. The Doom of Men
  22. Where the Shadows Lie (for Children’s Choir)

 

AURORA colaborează cu Bear McCreary pentru o nouă piesă din coloana sonoră a serialului „The Lord of the Rings: The Rings of Power” – „Morning Shall Come”

Citește și acest articol Zile și Nopți

Care este cea mai iubită melodie românească din toate timpurile? Alege și poți câștiga o super boxă, un casetofon sau un pick-up!

Care este cea mai iubită melodie românească din toate timpurile? Alege și poți câștiga o super boxă, un casetofon sau un pick-up!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *