Aerosmith – Legendele rock nu renunță la muzică

Un interviu realizat de sunete

Din arhiva Sunete

Aerosmith - Legendele rock nu renunță la muzică

Aerosmith. Numai numele însumează ce e măreț în rock’n’roll. Poveștile scandaloase, uimitoarele reprezentații live, colapsul din cauza drogurilor și renașterea din cenușă. Și, evident, muzica.

Aerosmith are un CD numit „The Devil’s Got a New Disguise – The Very Best of Aerosmith”, care a apărut pe  17 octombrie 2007. Acesta conține 18 piese, 16 din timpul fantasticei cariere de 33 de ani și două piese noi – Sedona Sunrise și cea care dă numele albumului – The Devil’s Got a New Disguise.

Aerosmith - Legendele rock nu renunță la muzică
Joe Perry, Steven Tyler, Joey Kramer, Tom Hamilton

Așadar, The Devil’s Got A New Disguise…

Joey Kramer: The Devil’s Got A New Disguise este o piesă pe care, sincer, o avem de ceva vreme. De fapt, am avut niște piese care chiar ne-au plăcut, pe care chiar am vrut să le lansăm, dar compania producătoare a fost împotrivă. Și noi, în loc să facem așa cum credeam că este bine, am ascultat de producători, iar piesele nu au fost lansate până acum. Oricum, încă avem aceste piese și lucrăm la ele pentru a le readuce la viață.

Cine a scris The Devil’s Got A New Disguise?

Joe Perry: Eu, Steven și Diane Warren (compozitoarea din spatele hitului I Don’t Wanna Miss a Thing), care nu este atât de cunoscută pentru creațiile sale rock, dar ne-a ajutat cu versurile.

Steven Tyler: M-am dus la ea acasă, în Malibu, și are un pian de unde poți vedea oceanul. Și stăteam cu femeia asta, care e atât de plină de chestii comerciale, și mă gândeam: „Trebuie să fie mai Aerosmith!„, și de aici au pornit sunetele.

Piesa care dă numele albumului The Devil’s Got A New Disguise – The Best Of Aerosmith… Când asculți de la început la sfârșit noua colecție, nu poți să nu observi cât de unice și diferite sunt toate piesele.

Steven: Pentru mine, muzical vorbind, este o mare diferență între Aerosmith și celelalte trupe. Câteva dintre ele, precum Rage Against the Machine, sunt faimoase pentru mesajul și profunzimea lor. Dar Aerosmith va lua Dream On, va face trecerea către Young Lust și apoi la Seasons Of Wither, și, pentru mine, în asta constă mai mult distracția – jocul pe care îl joacă mereu Aerosmith când compune.

Joe: A fost probabil unul dintre cele mai grele lucruri pe care a trebuit să le facem în cariera noastră, pentru că este dificil pentru noi să spunem exact ce fel de trupă suntem. După cum știți, industria vrea să „bată în cuie” anumite trupe, iar noi nu ne putem conforma. Noi interpretăm mai multe stiluri și inovăm mult. Sunt multe trupe care rămân la un anumit sound și o fac foarte bine, dar mie mi se pare că ar fi plictisitor să faci asta.

Joey Kramer: Cred că singura calitate care nu i-a fost recunoscută lui Steven este excelența lui ca textier. Iar unele dintre lucrurile pe care le poate imagina – cum ar fi Love In An Elevator – cine s-ar putea gândi la așa ceva?! Nu cred că i-au fost recunoscute meritele de textier așa cum ar fi trebuit.

Dream On, care face parte de pe albumul trupei lansat în ianuarie 1973, se regăsește acum pe The Devil’s Got A New Disguise – The Best Of Aerosmith.

Joe: Păi, ne-am gândit că am avea timp să facem un material de studio, mai ales din moment ce aveam de gând să „săpăm” în trecut și să readucem câteva dintre piese la nivelul pe care îl doream, fiindcă multe dintre ele existau sub formă de demo-uri și era vorba de 5-8 piese, așa că ne-am gândit că am avea timp… Dacă le aveam pe acelea, puteam pur și simplu să mai scriem câteva piese și am fi avut un album.

Dar apoi Steven a avut probleme cu gâtul și operația la picior, iar Tom ne-a dat vestea despre el (fusese diagnosticat cu cancer la gât, n. red.). Deși ne adunasem toți să ne apucăm de lucru în studio, nu am mai putut termina albumul. Dar Tom deja apucase să lucreze la Devil și Sedona și a plecat să facă ce trebuia să facă, iar acum este într-o formă excelentă. A luat parte la show-ul din Boston și a interpretat Sweet Emotion, ceea ce a fost extraordinar. Diagnosticul este foarte bun și starea lui se îmbunătățește zilnic.

Aerosmith - Legendele rock nu renunță la muzică
Steven Tyler

Steven Tyler a fost recunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni „performeri” ai rock’n’roll-ului. De asemenea, este un purtător de cuvânt cel puțin original și un cântăreț fenomenal. Joey Kramer a zis că talentul de textier al lui Steven nu a fost recunoscut suficient.

Steven: Ce drăguț din partea ta, mulțumesc… Când intru în lumea mea de textier… sunt două, de fapt: cea Walk This Way, Devil’s Got A New Disguise și, pe de altă parte, Richie Supa Working With Others, Let’s Make More Sense About It. I kept the right ones out and let the wrong ones in… De fapt, sunt două niveluri ale conștiinței.

Walk This Way. Alt hit care poate fi găsit pe The Devil’s Got A New Disguise – The Best Of Aerosmith.

Steven: Ca să fiu sincer cu tine, nu știu care dintre ele îmi place mai mult. Sunt mândru de diferențele dintre Dream On și Walk This Way. Dacă erai un producător, ai fi zis – după cum John Kalodner spunea: „Eu nu m-am prins. Ce înseamnă deuces are wild?” Poate la fel de bine să nu însemne nimic. Iar, în consecință, ar fi numai bla-bla-bla. De fapt, totul stă în melodicitate și toată lumea vrea mai degrabă un cântec bun pe care să îl poată cânta.

De pe albumul Permanent Vacation și acum parte din Devil’s Got A New Disguise – The Best Of Aerosmith vine Dude Looks Like A Lady. Aaah, suișurile și coborâșurile vieții rock’n’roll.

Steven: Știi, de asta am scris Love In An Elevator. Vezi tu, stai într-un lift, indiferent de destinația ta, sociologic vorbind, și te uiți în sus la cifre, ca să știi când să cobori. Și m-am gândit: „Știi ce? Am să scriu un cântec astfel încât atunci când oamenii se vor uita în sus la cifre, poate cineva va începe să îi cânte… (cântă un vers din Love In An Elevator) și să chicotească puțin. Asta e nebunia mea.”

Living On the Edge. Chiar dacă trupa a căutat acest stil de viață, a reușit să treacă oarecum sănătoasă peste aceasta, până recent. Joey Kramer a suferit o operație la umărul drept, Tom Hamilton a fost diagnosticat cu cancer și a fost nevoit să lipsească pentru prima dată în istoria trupei de la un concert. Apoi Steven Tyler…

Steven: Mi-am rupt câteva vase de sânge din gât și stilul meu de cântat putea provoca oricând ruperea altora. Doctorii au folosit o tehnică nouă, o operație cu laser, și mi s-a spus că voi putea avea gâtul unui tânăr de 18 ani… de atunci mi-e foarte bine.

Aerosmith - Legendele rock nu renunță la muzică
Steven Tyler

Dar, până atunci, Steven a trecut prin iad...

Steven: Trupa și-a luat un an liber și toată lumea a mers pe drumul său și eu, nu știu de unde, am luat hepatita C. Am aflat întâmplător de ea, în urma unor analize. Probabil 100.000 de oameni care mă ascultă în clipa asta o au și nu știu despre asta. Așa că, oameni buni, duceți-vă și controlați-vă ca să fiți siguri. Am început să mă simt mult mai obosit după spectacole. Din fericire, nu am transmis-o copiilor sau altora. Am urmat un tratament foarte dur. Nu e un lucru prea plăcut să o ai la 60, 70 de ani.

Altă piesă de rezistență a albumului este Sedona Sunrise. Sedona este un loc din Arizona.

Joe Perry: Mama mea chiar a locuit în Sedona pentru aproape 13 ani, așa că am petrecut mult timp acolo, în vizite… Cu soția mea, când am timp, dau o fugă până acolo, fiindcă e un loc minunat. Este presupus a fi unul din cele 7 cele mai spirituale zone de pe Terra, așa că e multă energie acolo. După ce am compus piesa, l-am chemat și pe Steven acolo și a intrat imediat în „stare”.

Cum arată viitorul pentru Aerosmith?

Joe Perry: Nu cred că e cineva de vârsta noastră care să nu aibă în jurul său pe cineva cu probleme de sănătate, dacă nu au chiar ei, și asta te face să apreciezi viața mult mai mult. Apoi, dincolo de asta, apreciem cu siguranță ce am realizat ca trupă, faptul că am reușit să rămânem totuși sănătoși atâta timp. La stilul nostru de viață, mă mir că nu s-a ajuns la mai rău, dacă înțelegi ce vreau să spun. Mie mi se pare că mai avem multe concerte de susținut…

Aerosmith - Legendele rock nu renunță la muzică

Un interviu pus la dispoziție de Sony BMG / Nova Music.

Text preluat din Revista Sunete, luna aprilie 2007

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *