J Balvin și Ryan Castro duc muzica urbană latino la un nou nivel cu „Omerta”

Text de Patricia Stoian

18 mai 2026

J Balvin și Ryan Castro duc muzica urbană latino la un nou nivel cu „Omerta"

J Balvin și Ryan Castro au lansat oficial „Omerta”, unul dintre cele mai așteptate proiecte latino ale anului.

Materialul a apărut la începutul lunii mai 2026, după luni întregi în care fanii au cerut o colaborare extinsă între cei doi artiști.

This content is blocked because Spotify cookies have not been accepted.

Indiciu: „Tonto”

Primul indiciu al proiectului comun a fost piesa „Tonto„, lansată anterior, care a atras atenția publicului și prin apariția lui Río, fiul lui J Balvin. Melodia a deschis drumul către un proiect complet, pe care utilizatorii îl cereau insistent pe rețelele sociale.

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

Omerta” reunește 10 piese și colaborări cu Eladio Carrión, DJ Snake și SOG. Tracklistul include „Una a La Vez„, „Dalmation„, „Melo„, „GWA„, „Medetown„, „Bengali„, „Pal Agua„, „Viernes„, „Tonto” și piesa „Omerta„, care dă și titlul proiectului.

This content is blocked because YouTube cookies have not been accepted.

Conceptul pornește de la reinterpretarea termenului italian omertà, transformat într-o filosofie urbană inspirată din cultura străzii din Medellín. Potrivit echipei lor, proiectul vorbește despre loialitate, încredere și legăturile puternice dintre familie și prieteni, toate exprimate prin muzică.

Succesul colaborării dintre „tío Ryan” și José — așa cum sunt numiți de fani — a crescut rapid în online, iar zvonurile despre un proiect comun s-au confirmat odată cu lansarea EP-ului.

„Omerta” și „Oasis”

Mulți au comparat deja „Omerta” cu „Oasis„, albumul lansat de J Balvin alături de Bad Bunny, considerat și astăzi unul dintre cele mai apreciate materiale colaborative din genul urban latin.

This content is blocked because Spotify cookies have not been accepted.

Poză cu J Balvin
J Balvin

Despre J Balvin

J Balvin, pe numele său real José Álvaro Osorio Balvín, s-a născut pe 7 mai 1985 și este unul dintre cei mai de succes artiști latino din lume. Cu peste 35 de milioane de discuri vândute la nivel global, cântărețul columbian a contribuit decisiv la popularizarea reggaetonului pe scena internațională.

La 17 ani s-a mutat în Statele Unite pentru a învăța limba engleză, iar după revenirea în Medellín și-a construit cariera cântând în cluburi locale. De-a lungul anilor, J Balvin a câștigat numeroase premii, inclusiv Latin Grammy Awards și Billboard Latin Music Awards, devenind primul artist latino headliner la festivaluri precum Coachella, Tomorrowland și Lollapalooza.

Guinness World Records l-a descris drept unul dintre liderii noii generații de reggaeton.

Ascultă aici albumul „Omerta”.

Poza cu coperta albumului Omerta
Omerta

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *