Marsquake debutează discografic cu albumul „Revers”

Text de sunete

24 octombrie 2025

Marsquake debutează discografic cu albumul „Revers”

Trupa de rock/metal alternativ Marsquake lansează albumul de debut „Revers”.

Realizat independent, albumul reflectă pe deplin viziunea artistică a trupei, marcată de sinceritate, autenticitate și absența oricărui compromis.

Pe lângă compoziții și producția generală, formația a realizat și grafica albumului, păstrând controlul creativ asupra fiecărui detaliu.

Albumul conturează o călătorie interioară prin intermediul celor 10 piese în limba română, fiecare caracterizată de un echilibru între intensitate și lirism, între agresivitatea sonorităților metal și melodicitatea rockului alternativ.

Compozițiile pun accent atât pe expresivitatea versurilor, cât și pe construcția muzicală. Fiecare instrument are o prezență clară și un rol bine definit, contribuind prin pasaje distincte la echilibrul și atmosfera albumului.

Linia vocală distinctă și expresivă, este tratată ca un instrument în sine, modelând prin nuanțe și intensitate întreaga atmosferă a albumului.

Albumul „Revers” a fost prefațat de trei single-uri: „Medusa”, „Doar” și „Gust Amar”. „Medusa” a fost prima piesă dezvăluită, ilustrând tendința de a ne arunca conștient în situații primejdioase.

„Doar” aduce o atmosferă introspectivă, construită pe un groove de bas persistent și o voce vulnerabilă, dar intensă.

În contrast, „Gust Amar” se remarcă printr-o energie puternic influențată de nu metal și versuri ce explorează rebeliunea față de constrângerile sociale, completând astfel triada care conturează identitatea sonoră a albumului.

Marsquake debutează discografic cu albumul „Revers”

Înregistrările au avut loc în studioul OsimetriC Music Prod, producţia, mixul și masterul fiind realizate de Andrei Oase Spătaru.

Pe lângă ediția digitală, albumul este lansat și în format fizic, într-un tiraj limitat de 100 de exemplare, disponibil la concertele formației.

Albumul este disponibil pe toate platformele de streaming:

distrokid.com/hyperfollow/marsquake/revers

Concertul de lansare al albumului va avea loc pe 29 octombrie, în The Pub Universității, alături de trupa Walking to the Moon.

Detalii eveniment și bilete: facebook.com/events/

Marsquake debutează discografic cu albumul „Revers”

Marsquake înseamnă:

– Alexandru Vasilescu – voce

– Gabi Neagu – chitară

– George Bambu – bas

– Adi Scrab – synth

– Ștefan Maidaniuc – tobe

Contact Marsquake

– Instagram: instagram.com/marsquakero

– Facebook: facebook.com/Marsquakero

– Bandcamp: marsquakero.bandcamp.com

– Spotify: open.spotify.com/artist

– Linktree: linktr.ee/marsquake

– Site oficial: marsquake.ro

Youtube

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *