Sunete a stat de vorbă cu Mihai în magazinul de mobilă în care se simte ca acasă, unde lucrează, creează și își petrece o mare parte din timp.
Acolo, pe teren propriu, el s-a destăinuit în legătură cu resorturile creative din spatele proiectului MUMA. Și i-am zis proiect, pentru că Mihai și colegii săi – Mihail Gâlcă (ex-Travka) și David Dane, refuză să-i spună trupă. Cel puțin, deocamdată.
Ce este MUMA?
Suntem încă în fază de proiect – ne numim proiect, nu trupă. Nu ne-am propus să ne facem o trupă cu acte în regulă, care să funcționeze zilnic, să stea în studio etc. Fiecare are job-ul lui și pentru toți este un hobby.
Deci e doar un hobby, o pasiune?
Da, nu avem de gând să renunțăm la job și să umblăm prin țară, să cântăm, așa cum fac trupele „normale”, adică să cântăm săptămânal sau de câte ori avem ocazia. Ne-am limitat la organizarea unor evenimente care să susțină ideea de proiect și atât. Nu ne-am fixat o țintă. Lucrăm în ritmul nostru, după programul de lucru al fiecăruia. Ne luăm instrumentele și cântăm, iar ce iese e ca un rezultat al tensiunilor de peste zi ale fiecăruia.
Deci e practic o refulare de nivel creativ?
Da, cu siguranță.
Și de unde a venit ideea, cum de v-ați apucat de acest „proiect”?
Ideea de a combina stiluri muzicale diferite nu e nouă. Noi ne-am apucat de cântat pornind de la o idee pe care apoi am cizelat-o. Eu mi-am dorit de mult să fac asta, încă de când am avut o trupă la care eram toboșar (Acasă).
Pe vremea aceea (circa 2010), nu aveam nicio înclinație spre a deveni solist vocal. Totul a venit într-un context natural, alături de Eugen „Oigăn” Nuțescu, care m-a invitat să susținem câteva cântări acustice cu proiectul lui solo și apoi m-a integrat în proiect, care s-a numit Moon Museum. Am scos două albume, am avut turnee prin țară și uite așa mi-am „rulat” eu vocea.
Ai descoperit solistul vocal din tine…
Da. Venea lumea și-mi zicea că am o voce incredibilă. Evident, nu una educată, dar cu un timbru aparte. Și mi-am continuat dezvoltarea. Uite, de exemplu, pe al doilea album Moon Museum, am și o piesă compusă de mine.
Deci Oigăn ți-a văzut potențialul?
Da, el a văzut că am potențial și l-a cultivat. Anii de cântat cu Moon Museum m-au ajutat foarte mult. Mult, mult. Moon Museum nu este un capitol închis, însă la cum merge piața în prezent, nu știm ce va urma. În plus, din acea perioadă mi-au rămas inclusiv niște idei și chiar melodii care nu se potriveau cu stilul trupei, așa că au rămas în așteptare.
Norocul a făcut ca apoi să-l cunosc pe Mișa (Mihail Gâlcă), chiar după ce Travka se oprise din activitate. Ne-am împrietenit și am descoperit că din punct de vedere artistic suntem pe aceeași lungime de undă. Am valorificat această „chimie” după multă vreme de ezitări și așteptare. Am pornit de la niște idei puse „pe hârtie” și noi neavând experiență în ceea ce privește producția muzicală, am căutat ghidare, ajutor și l-am găsit. În plus, ni s-a alăturat și David, care a completat formula cu un talent tânăr, proaspăt și mai ales cu atuurile lui de producător.
Cum ai descrie muzica MUMA? Care sunt ingredientele?
Baza muzicală e clar definită, e un amestec de rock alternativ cu niscaiva grunge, însă rezultatul final nu este deloc definit. Și ne place ideea asta. În ceea ce privește textele, am pornit de la ideea că trebuie să cântăm în limba română, dar cu o condiție – să evităm clișeele, metaforele inutile, puse doar ca să sune bine. Am intrat, evident, într-un impas.
Păi și apoi de unde au venit cuvintele? Care e sursa inspirației?
Eu am versurile mele, făcute de-a lungul timpului. Dar nu mă simțeam confortabil cu ele în zona de etno-folk pentru că e o zonă muzicală în care se rostogolesc aceleași și aceleași teme. Clișee.
Și cum ați evitat repetarea temelor din folclor?
Prin versuri. Noi chiar dacă folosim regionalisme și un anumit mod de interpretare, nu vrem să mergem în zona muzicală respectivă, eu vreau propriul meu mod de exprimare artistică. Oigăn m-a sfătuit să îmi folosesc versurile proprii, ideile proprii și când am făcut-o, a fost excelent. Am pus versurile pe muzică și s-au îmbinat perfect. Revenind la sursa inspirației, trebuie să mărturisesc faptul că vin de undeva din trecutul meu, din copilărie, din vremea în care îmi petreceam vacanțele la țară, la bunici.
Amintiri din copilărie, deci?
Da. Îmi aduc aminte de primul moment în care am conștientizat propria existență, deci că trăiesc. Copil fiind, mă jucam, totul era frumos și eram fericit, înconjurat de lucruri frumoase și de grija familiei. Dar tot atunci și acolo, la țară, am avut și revelația faptului că viața nu e doar copilărie, joacă și bucurie. Iar asta s-a întâmplat când am asistat la o înmormântare la țară. Am avut un șoc pentru că atunci am realizat că viața are un final.
Iar la această revelație a contribuit și un peisaj anume, cu o furtună ce stătea să vină, copaci în bătaia vântului, popa cu slujba, bocitoarele șamd. Un tablou intens, greu de uitat. Și încă ceva ce mi-a luat mulți, mulți ani să conștientizez și anume sensul multiplu al unor expresii din popor.
De exemplu?
De exemplu, „te-ai dus, arză-te-ar focul!”, care nu înseamnă ceea ce credeam eu atunci, copil fiind. Practic nu poți să înțelegi dacă e vorba despre dragoste sau despre ură din cuvintele alea. La fel și cu urările și chiuiturile de la nunți. M-au fascinat, copil fiind. De acolo, fiind obișnuit vacanță de vacanță cu obiceiurile de la țară, inclusiv cântatul în familie, evident că aceste lucruri s-au sedimentat în subconștient, de unde și fondul la care apelez acum pentru inspirație. Și îmi place să mă joc cu simplitatea cuvintelor care prin interpretare sau amestec pot genera mai multe sensuri.
Întoarcerea la origini, la țară, folosirea de „vorbe din străbuni” nu e cumva „teren minat” în contextul actual?
Da,din păcate așa este. Dar o să învățăm (cu toții) să trecem și peste asta. În plus, n-a venit nimeni să mă întrebe ce vreau eu de fapt să spun cu proiectul ăsta. E drept, este clar unul de nișă, chiar de „nișa nișei”, ca să spun așa. Pentru unii este o exprimare cel puțin exotică, iar pentru alții mai degrabă ceva de neînțeles. De aici și ideea noastră de a ne menține sub formă de proiect. M-aș bucura să găsim cât mai mulți oameni care să înțeleagă ceea ce facem.
Comunicarea e calea. Fie și doar prin cântare…
Da. Inclusiv producătorul nostru, Alexei (Țurcan – ex. Travka). Îmi place că mă lasă să vorbesc, să îi exprim și explic ce vreau și apoi pune în forma potrivită toate cele. El a intrat astfel în „hora” noastră. A înțeles ce vrem chiar și atunci când nici noi nu înțelegeam, de fapt, ce vrem. I-am spus că noi nu ne vedem ca o trupă, ci ca pe niște oameni care au ceva de zis. În primul rând pentru noi, nu neapărat pentru toată lumea.
Deci chiar e o refulare creativă, cu bază în niște amintiri…
Da. De aceea eu nici nu mă consider muzician, până la urmă. Dar îi am alături pe Mișa și pe David, care ei sunt partea muzicală profi din acest proiect.
Fiindcă veni vorba de chestii profesionale, spune-mi, te rog, cum și unde se plasează proiectul vostru în lumea muzicală actuală?
Păi am scos un prim single, un clip fără prea mare relevanță. L-am urcat pe platforme, l-am împins pe la radiouri. Unele ne-au respins din pricina direcției noastre stilistice! Și culmea, chiar unele care afirmă că susțin muzica românească și artiștii autohtoni, dar de fapt nu o fac. Apoi al doilea single și am rămas și noi surprinși că a prins destul de bine.
Și încotro o ia proiectul?
Nu știu ce se va întâmpla. Nu prea mai e la modă să scoți albume, ca pe vremuri. Toată lumea scoate câte un single, apoi altul, apoi altul și așa mai departe, iar când se leagă de un album, le împachetezi și le pui acolo ca album. CD nu se mai scoate. Ca să scoți un vinil trebuie să merite afacerea și nu știu în ce măsură se întâmplă asta. În niciun caz la început. Bugetele ar fi unele însemnate, de la producție, la promovare și altele. Așa că mai bine facem întâi piesele, le punem pe platforme și vedem ce o să iasă și încotro o să o ia proiectul.
Deci e o refulare controlată, până la urmă…
Exact. Avem multe idei, le triem, le vom pune în practică și vedem ce o să iasă. Dar durează. Focusul e să scoatem până în vară măcar cinci piese să se strângă de un EP. Și să facem și niște apariții live, niște evenimente și apoi mai vedem. Oricum, o luăm încet.
