Bateristul Nate Smith este genul de muzician cu un portofoliu indiscutabil, care pornește orice discuție muzicală la cel mai înalt nivel.
Avem excelență artistică, nivel instrumental maxim, apoi cântăm orice – pentru că nu poate să iasă decât foarte bine. După ce ai cântat cu Betty Carter, Chris Potter, John Patitucci sau Nicholas Payton, așteptările legate de propriul album sunt, firesc, foarte ridicate.
Nate Smith prezintă bun gust și virtuozitate la pachet, idei din abundență, suficient de tânăr pentru a se potrivi fără eroare noilor tendințe și suficient de experimentat și credibil pentru a duce muzica accesibilă într-o formă artistică.
Kinfolk – Postcards From Everywhere este albumul care-i arată spectrul larg de influențe și direcții. O colecție de piese care se încadrează în idiomul jazz-ului într-o manieră care, în anii trecuți, ar fi fost poate primită cu mai mult scepticism. Piesele conțin idei autentice, armonii complexe, dar în același timp folosesc o ritmică și o adresare de ansamblu mai conectată la cultura pop.
Asta nu înseamnă ceva superficial prin definiție – mai ales că niciun muzician, la acest nivel și vârstă, nu-și permite niciun fel de semn de autosuficiență. Elementele se întâlnesc în echilibru și curg firesc, fără nicio piedică a calculului comercial.
Albumul a început ca o schemă bazată pe pian și ritm și s-a desăvârșit prin culorile, formele și nuanțele pe care ceilalți muzicieni le-au adăugat.
Exact în spiritul a ceea ce jazz-ul a avut mereu: creativitatea spontană.
Nate Smith – Kinfolk: Postcards From Everywhere
Ropeadope, 2017
Text de Berti Barbera, revista Sunete 2017