Născut pe 8 ianuarie 1947 la Londra sub numele de David Jones, David Bowie avea să-și schimbe identitatea artistică la finalul adolescenței, într-un gest dictat inițial de o nevoie practică.
La mijlocul anilor ’60, scena pop internațională îl avea deja ca figură foarte cunoscută pe Davy Jones, solistul trupei The Monkees, iar existența a doi artiști activi cu același nume risca să creeze confuzii. Pentru a le evita, David Jones a decis să adopte un nume de scenă diferit.
Numele „Bowie” a fost ales după Bowie knife, un tip de cuțit apărut în Statele Unite în secolul al XIX-lea. Într-un interviu pentru Rolling Stone, artistul a explicat că alegerea nu avea legătură cu arma în sine. Bowie a spus că, la vârsta de 16 ani, era preocupat de filozofie și că își dorea un nume care să sugereze ideea de „a tăia prin minciuni” pentru a ajunge la adevăr. Abia ulterior a realizat și sensul literal al unui obiect cu dublu tăiș, o interpretare pe care nu o avusese inițial în vedere.
În adolescență, Bowie cântă în mai multe formații și trece printr-o perioadă intensă de căutări muzicale. Primul moment decisiv vine în 1969, odată cu lansarea albumului Space Oddity. Piesa care dă titlul discului îi aduce primul succes major și primul loc întâi în clasamentele britanice, marcând intrarea sa în prim-planul muzicii pop.
După câțiva ani de experimente stilistice, Bowie revine în 1972 cu The Rise and Fall of Ziggy Stardust and the Spiders from Mars. Albumul-concept introduce personajul Ziggy Stardust, un extraterestru androgyn care sfidează convențiile sociale și culturale ale epocii. Ziggy devine rapid unul dintre cele mai recognoscibile alter ego-uri din istoria muzicii și fixează ideea de reinventare ca element central al carierei sale.
Anii ’70 marchează și extinderea activității sale către cinema. Bowie joacă rolul principal în The Man Who Fell to Earth, în regia lui Nicolas Roeg, și apare alături de Marlene Dietrich în Just a Gigolo, regizat de David Hemmings. În paralel cu succesul artistic, viața personală este afectată de consumul excesiv de droguri.
În 1976, Bowie se mută din Los Angeles în Berlinul de Vest, într-un efort conștient de a se îndepărta de excese. Aici înregistrează, alături de Brian Eno, ceea ce avea să fie cunoscut drept „trilogia berlineză”: Low, Heroes și Lodger. Deși nu au fost mari succese comerciale la momentul lansării, aceste albume au devenit ulterior repere esențiale ale muzicii moderne.
După ce reușește să se desprindă de dependența de droguri, Bowie părăsește Germania și revine spectaculos în prim-planul muzicii pop în 1983, odată cu lansarea albumului Let’s Dance. Coprodus de Nile Rodgers, discul ajunge la statut de platină atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite și generează trei single-uri de Top 20 – „Modern Love”, „China Girl” și „Let’s Dance” – aceasta din urmă ajungând pe primul loc în topurile din ambele țări.
Finalul anilor ’80 îl găsește implicat în proiectul Tin Machine, o trupă cu un sound mai dur, în timp ce anii ’90 îl readuc într-o zonă de experiment continuu.
Bowie explorează influențe industriale pe Outside și ritmuri de drum and bass pe Earthling, refuzând constant să se fixeze într-o formulă previzibilă.
Ultimul său album, Blackstar, apare în 2016, chiar de ziua sa, la împlinirea a 69 de ani.
Construit în jurul unor teme legate de timp, fragilitate și finalitate, discul este urmat, la doar două zile distanță, de moartea artistului. Blackstar rămâne un testament artistic asumat până la capăt și închide una dintre cele mai influente cariere din istoria muzicii contemporane.
